DUMINICA BOGATULUI NEMILOSTIV SI A SARACULUI LAZAR

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 

Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam.

A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morți.
Luca 16, 19-31

Parabola aceasta, a bogatul nemilostiv şi a săracului Lazăr, ne poarta deopotriva pe pamant si in viata de apoi!

Inceputul capitolului 16 din Evanghelia lui Luca il prezinta mai intai pe iconomul necredincios, care, in mod surprinzator poate, este apreciat pentru felul intelept in care a stiut sa-si foloseasca, macar in ultimul ceas, bogatia acumulata ilicit. (Lc. 16, 1‑9), mesajul Mantuitorului fiind acela ca noi, ca iconomi,

 ca administratori, ai unor bunuri lumesti, care dealtfel nu ne apartin de vreme ce nu le putem lua cu noi si dincolo, trebuie sa fim in stare sa le folosim cu intelepciune si spre folos. 

Această a doua parabolă a capitolului 16, îl prezinta pe omul bogat în slava sa pământească, pentru ca apoi sa-l vedem suferind, in iad, unde, paradoxal, devine constient de lipsa lui de intelepciune in vremea cat si-a purtat slava pe pamant si unde descopera, in fine, rugaciunea!
Evident, bogatul, anonim pentru noi, caci  Mantuitorul nu-i spune numele, fiind lipsit de orice mila, preocupat doar de propria-i slava, este personajul negativ al povestii  - dar nu pentru ca este bogat ci pentru ca bogatia sa nu a produs nimic, ea fiind folosita exclusiv pentru sine!
Nici saracului  nu i se pot atribui merite doar pentru ca este sarac si bolnav. In lumea saracilor se petrec adesea lucruri odioase si pacatul e la el acasa! 

Saracul parabolei se numeste Lazar. Unii comentatori fac legatura intre acest nume si radacina cuvantului Eleazar - care inseamna „Dumnezeu m‑a ajutat” sau „Dumnezeu este ajutorul meu” - altii leaga numele de Lazar din Betania... 

Asa necajit cum fusese pe pamant, el este rasplatit dincolo! 

Dumnezeu il ajuta, dar nu pentru ca a fost sarac, saracia nefiind o virtute,  ci pentru ca si-a purtat crucea suferintei si a saraciei sale fara sa carteasca si cu deplina incredere in ajutorul lui Dumnezeu!

Desi parabola nu isi propune un mesaj eshatologic, totusi ni se prezinta starea de dupa moarte a celor doi, fiecare ajuns in alta parte. 

Interesant este ca, aflat in tinutul iadului, bogatul poate vedea binele pe care nu-l mai poate avea, fericirea pe care a pierdut-o pe veci! 

Dupa unii teologi chinurile iadului se identifica cu suferinta simtita in fata constientizarii pierderii definitive a fericirii adevarate!

Lazar cunoaste fericirea vesnica! Bogatul asuda vazand ce-a pierdut, constient de ceea ce ar fi trebuit sa faca pentru a fi si el fericit!

Desi cei doi se pot vedea, totusi intelegem ca intre cele doua trairi  este o prapastie de netrecut! 

Podul spre vesnica fericire, ca si cel spre vesnica suferinta, se construieste din timpul vietii. Dincolo... nu se mai poate face nimic!

Bogatul intelege ca el oricum nu mai are vreo sansa si, in toata nemilostivirea pe care a aratat-o in timpul vietii, se gandeste cu teama si mila la fratii sai... si-I  cere permisiunea Domnului sa-l invieze pe Lazar si sa-l trimita la acestia! 

Dar numai cine e surd si orb duhovniceste nu stie ce are de facut pentru mantuirea sa! Caci totul este scris!

Asadar raspunsul lui Dumnezeu este dezamagitor pentru bogat: Cei care nu ascultă de Moise şi de prooroci, (adica daca nu asculta si nu cred in cele spuse de Dumnezeu prin gura unor alesi) nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi.

Apostolul Luca era deja un martor al Invierii Mantuitorului, fapt ignorat de catre majoritatea contemporanilor Lui! 

Da-ne, Doamne, mintea cea de pe urma! Sa nu plecam in neoranduiala ci sa facem inainte de toate voia lui Dumnezeu!

Amin