luni, 20 decembrie 2021

IMPARATIA DIN NOI


„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. 
Zis-a către ucenici: Veni-vor zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea. Și vor zice vouă: Iată, este acolo; iată, este aici; nu vă duceți și nu vă luați după ei. Căci după cum fulgerul, fulgerând dintr-o parte de sub cer, luminează până la cealaltă parte de sub cer, așa va fi și Fiul Omului în ziua Sa. Dar mai întâi El trebuie să sufere multe și să fie lepădat de neamul acesta.” LUCA 17: 20-25


In pericopa de astazi, Mântuitorul Iisus Hristos ne spune ceva tulburator, cum ca 
Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut. Și nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, Împărăția lui Dumnezeu este înăuntrul vostru. 

Cu alte cuvinte, Imparatia lui Dumnezeu este aici si acum.
Imparatia Lui Dumnezeu este tinta spre care trebuie sa ne indreptam: "Veniti, binecuvantatii Parintelui Meu, mosteniti Imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii" (Matei 25, 34).

Cum oare putem simti ca purtam in noi Imparatia despre care stim ca o vom regasi in alta lume? 

Sfintii parinti spun ca simtim efectiv acest lucru atunci când trăim adevărata bucurie care nu este sinonima cu ceea ce nimim noi fericire, ci este un sentiment mai presus de fericire. Trairea aceasta vine din inimă si doar atunci când Il ai pe Dumnezeu în inima ta in chip constient. 

Părintele Paisie ne spune că opusul acestui sentiment este 
anxietatea. Atunci când „devenim anxioşi, avem sentimente de vinovăţie si în interiorul nostru este o parte din iad.” 
Când suntem stăpâniţi de o permanentă nelinişte atunci pierdem bucuriile Raiului şi ne prabusim în iad. 
Din nefericire această stare o întâlnim la majoritatea oamenilor din zilele noastre. Multi devin dependenti de medicamente!
Dar un crestin constient poate experia bucuria în fiecare zi !
Nu este greu să experiem această bucurie minunată; dar din păcate egoismul nostru nu ne dă voie să trăim bucuria aceasta.” 

Dar, daca Imparatia este in launtrul nostru, oare este omul cel care va merge inspre descoperirea ei, desi ea a coborat intre oameni, sau Imparatia il cauta si il gaseste pe om?

Toate raspunsurile le gasim in Evanghelii iar aceasta intrebare ne este lamurita  in Pilda Fiului Risipitor.
Fiul, care se risipeste in lume, este omul, in general, iar tatal sau este personificarea lui Dumnezeu!
Tatal isi vede de departe fiul venind acasa si atunci, bucuros, ii iese in intampinare. 

Practic, pericopa aceasta nu ilustreaza doar revenirea fiului ci ne infatisaza  regasirea impreuna,  intalnirea amandorura!
Pentru ca tatal sa-l intampine pe fiul sau, cu tot dragul si toata mila sa, trebuia ca fiul sa isi vina in fire si sa revina acasa !
Pentru ca tatal, zarindu-l, sa alerge in intampinarea fiului, a fost necesar ca fiul sa-si doreasca reintoarcerea, sa isi calce pe mandrie si sa recunoasca ratacirea spre care a plecat!
Imparatia lui Dumnezeu vine catre noi, doar daca si noi ne indreptam spre ea. Nu ne cotropeste, nu ne invadeaza! Intalnirea cu ea este o perpetua impreuna-lucrare!

Ce ar trebui să facem pentru a schimba neliniştea timpurilor noastre întru bucurie? 

Să fim increzatori si sa Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne călăuzească vieţile. 
Noi trebuie doar să facem cele ale crestinului: sa ne rugăm, să participăm la Sfânta Liturghie, să ne spovedim şi să ne împărtăşim, să postim, să citim din Sfânta Scriptură şi din scrierile sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe si, in mod esential, să-L avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în centrul vieţilor noastre şi al familiei noastre.

Imparatia exista in inima noastra, caci suntem fii ai lui Dumnezeu. Rudenia noastra cu Dumnezeu, Cel Care ne-a facut dupa chipul si asemanarea Sa, ne permite in chip deplin, de neimaginat, sa ne bucuram de Imparatia Lui, inca din viata pamanteana, in launtrul nostru, ingrijind si sfintind trupul cu care ne-a inzestrat El si curatindu-ne sufletul prin Trupul si Sangele lui Hristos!

Imparatia exista, dar ea se reveleaza si devine o traire efectiva doar prin efortul si dorinta noastra personala.
Să-L avem pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos în centrul vieţii noastre este conditia trairii in Imparatia lui Dumnezeu inca de pe acum!
A ajunge sa simtim efectiv ca in noi este Imparatia lui Dumnezeu este o rasplata, ceva special, darul lui Dumnezeu facut noua pentru efortul  de a ne regasi cu El!

Hristos este El Insusi Imparatia coborata intre oameni. 
Acolo unde El este prezent, acolo este si Tatal si Duhul Sfant. 
In si prin Hristos, Imparatia Sfintei Treimi se descopera oamenilor.  "Pocaiti-va, ca s-a apropiat Imparatia cerurilor" (Matei 4, 17) este fraza de inceput a propovaduirii lui Iisus!

O zi binecuvantata!


2 comentarii:

  1. Craciun fericit, draga Cita!
    Sa-ti fie cu bucurie, sanatate si multa lumina!
    Sa ne reauzim sanatosi si poate mai intelepti. Ca sa pricepem toate cele!
    Te imbratisezz cu drag si multumesc mult!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Suzana, pentru urari si... pentru ca esti, pe aici, pe undeva, in lumea asta eterica in care plutesc si eu!
      Iti doresc un Craciun binecuvantat si sarbatori frumoase in continuare!
      Nu uita sa iti pui dorinte caci, de Craciun, orice iti doresti de bine si cu putere ti se implineste ; intreg Universul se preocupa sa iti fie implinita dorinta!
      Iti doresc sa doresti si sa ai impliniri frumoase si pe masura, care sa te poarte acolo unde visezi!!
      Craciun Fericit!

      Ștergere