duminică, 23 octombrie 2016

DESPRE FRUMUSETE

Daca dam cautare alegand cuvantul frumusete, o puzderie de site -uri ne vand secrete care sa ne ajute sa fim... frumosi!

Conform dictionarului, frumos inseamna: ceva care place pentru armonia liniilor, mișcărilor, culorilor etc.; care are valoare estetică; estetic.
Termenul pare la limita subiectivului caci "Nu-i frumos ce e frumos ci e frumos ce-mi place mie!"

Frumusetea are oare numai valoare estetica?
Daca cunoastem un om bun, care din punct de vedere... estetic nu corespunde ideii de frumos, nu ne vom departa de el, ba din contra, dupa cum, frumusetea estetica a omului ticalos nu ne va apropia niciodata de acesta!

Omul, ca si creatie a lui Dumnezeu, facut dupa chipul si asemanarea Lui, poarta ceva din frumusetea divina. 
Acesta frumusete exista in toti oamenii.

Cand diavolii ne stapanesc devenim urati, hidosi chiar, indiferent de estetica chipului nostru. Fiecare cadere lasa o urma!

Cartea care mi-a marcat mie existenta, este Portretul lui Dorian Gray, a lui Oscar Wilde. 

Pe scurt: Basil Hallward picteaza intr-o buna zi portretul tulburator al lui Dorian Gray. Doar ca, odata cu trecerea timpului, tinarul din tablou imbatrineste, pe cind modelul lui, Dorian, ramine neschimbat. Fiecare fapta, fiecare an trecut lasa pe chipul pictat inca un semn, fara ca acest amanunt sa fie cunoscut de ceilalti; doar creatorul lui, Basil Hallward, stie, iar pentru aceasta e ucis de Dorian Gray. Acesta din urma va ajunge si el la confruntarea fatala cu reflexia sa pictata si va sfirsi, imbatrinit dintr-odata, fara veste, victima misterioasa a imaginii din tabloul pe care atat l-a pretuit. (note de Magda Teodorescu).

Oscar Wilde a trait in timpul in care hedonismul era la loc de cinste iar cartea pare sa fie lupta interiora a scriitorului intre obsesia frumuseti si cea a pierderii ei!

In Duminica de astazi s-a citit Evanghelia vindecarii demonizatului. Aceasta minune a Mantuitorului are in ea incarcatura unei intregi teologii!
Dar, referindu-ne strict la cel tamaduit, demonizatul din Ghergheseni, Sf Luca ne spune ca el locuia în morminte, nu în casă, trăind singur, departe de familie si de cei dragi; in nebunia lui se credea liber, desi uneori era pus în lanțuri; umbla gol, socotind că nu are nevoie de haine si credea că prin felul lui de viețuire era stăpân pe sine însuși, si cand sfarama lanturile „era mânat de demon în ­pustie” (Luca 8, 29). Lumea il ocolea temandu-se de el.
Diavolii din el ii umbrisera frumusetea divina!

Cand Mantuitorul i-a scos pe diavoli din trupul sau, oamenii au putut constata ca omul era îm­bră­cat și întreg la minte, șe­zând jos, la picioarele lui Iisus! El isi venise in fire!

Pacatul este instrument al diavolului. 
Indiferent de ce credem noi, pacatul e pacat si nu exista pacat mic sau pacat mare. Orice pacat lasa o urma in noi, ca si timpul! Caci oricat de operate ar fi femeile de azi, timpul si pacatele li se vad in privire. 
Timpul le fura inocenta iar pacatul sufletele!

Imi povestea cineva, care a fost in Muntele Athos, ca exista acolo, intr-una din manastiri, un calugar extrem de urat. 
Inalt, foarte slab, cu o fata descarnat, un nas mare si coroiat, ochii lui, cu corneea sangerie, ii lacrimau mai tot timpul. 
Omul acela insa, de indata ce incepea sa vorbeasca cu cineva... era o lumina. Atat de transfigurat era de iubirea lui pentru oameni, de iubirea ce izvora din el, incat nimeni nu mai baga de seama cele imperfecte ale fizicului sau!

Azi, cand traim in epoca imaginii ... ce purtam oare in noi, dincolo de frumusetea falsa, fard si haine? 
Lumina sau intunericul?

Lumea are nevoie de o reinfumusetare, dar nu de una estetica si exerioara ci de una adanca si morala!

În vremea aceea a venit Iisus cu corabia în ținutul Gherghesenilor, care este în fața Galileei. Și, ieșind pe uscat, L-a întâmpinat un bărbat din cetate, care avea demon și care de multă vre­me nu mai punea haină pe el și în casă nu mai locuia, ci prin morminte. Vă­zându-L pe Iisus, a strigat, a căzut înaintea Lui și cu glas mare a zis: Ce ai cu mine, Iisuse, Fiul lui Dum­nezeu Celui Preaînalt? Rogu-Te, nu mă chinui!, fiindcă poruncea duhului necurat să iasă din om, pentru că de mulți ani îl stăpânea; și era legat în lan­țuri și în obezi, păzindu-l, dar el, sfărâmând le­găturile, era dus de demon în pus­tie. Și l-a întrebat Iisus, zicând: Care-ți este nu­­mele? Iar el a zis: Legiune. Căci demoni mulți intraseră în el. Și-L rugau să nu le poruncească să meargă în adânc. Și era acolo o turmă mare de porci, care pășteau pe munte. Și L-au rugat să le îngăduie să intre în ei; iar El le-a îngăduit. Și, ieșind de­monii din om, au intrat în porci, iar turma s-a aruncat de pe țărm în lac și s-a îne­cat. Iar pă­zi­torii, văzând ce s-a întâmplat, au fu­git și au vestit în cetate și prin sate. Atunci au ieșit locuitorii să vadă ce s-a întâmplat și au venit la Iisus și au găsit pe omul din care ieși­seră de­mo­nii, îm­bră­cat și întreg la minte, șe­zând jos, la picioarele lui Iisus, și s-au înfrico­șat. Iar cei ce văzuseră le-au spus cum a fost izbăvit demo­ni­za­tul. Și L-a rugat pe El toată mulțimea din ți­nutul Gher­ghe­senilor să plece de la ei, căci erau cuprinși de frică mare. Atunci El, intrând în corabie, S-a întors înapoi. Iar bărbatul din care ieșiseră de­monii Îl ruga să rămână cu El. Iisus însă i-a dat drumul, zicând: Întoarce-te la casa ta și spune cât bine ți-a făcut ție Dumnezeu. Și el a plecat, vestind în toată cetatea cât bine i-a făcut Iisus
Luca 8, 26-39 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu