Dupa cum stiti, octombrie este luna de promovare a luptei pentru depistarea cancerului de san, adica sensibilizarea publicului feminin - si nu numai - in ce priveste preventia cancerului de san prin control periodic!
La Tour Eiffel a devenit roz, se fac donatii, se tin prelegeri!
Adevarul adevarat este ca ... descoperirea cancerului de san depinde de ... "intamplare"! Eu nu cred in intamplari!
Eu m-am controlat si... cu exact doua luni inainte de a reface controlul periodic... aveam deja cancer cu metastaze!
Asadar... tot Dumnezeu stie ce si cum!
Poate se va spune ca sunt nebuna insa eu stiu ca doar El vindeca si stie de ce trebuie sa cunosti la un moment dat frica de moarte!
Cand mi s-a facut anamneza, la depistarea primei tumori, nici una din asa-zisele cauze posibile, nu se verificau in cazul meu! Asadar nu eram in statistici decat... atipica!
Un singur punct corespundea: doliul dupa o fiinta draga, ca soc emotional!
Apoi a aparut a doua tumoare, ceva mai paradoxala! Asumasem doliul, nu era nici o recidiva ci pur si simplu... un alt tip de cancer!
Din cate am inteles, mai nou, dupa statisticile tinute de zeci de ani, medicii au observat ca sunt tumori care dispar de la sine, corpul luptand si invingand, dupa cum depistajul precoce... nu prea da rezultate, banuindu-se chiar ca anumite tumori nu sunt observate in mamografii!
Din nefericire trebuie inca sa trecem prin mutilare si tratamente oribile caci cine risca la 35, 40, 55 de ani sa nu se trateze? Cine risca sa vada daca ii vor disparea tumorile de la sine? Frica de moarte este poate cea mai terifiana!
Daca ti se spune ca mai ai 6 luni de trait, inteleg sa alegi sa le traiesti departe de suferintele suplimentare, induse de tretamente, dar altfel... accepti orice in speranta sa-ti mai prelungesti viata si cu un an! Si e corect sa lupti pentru viata!
Eu mi-am pus viata in mainile lui Dumnezeu, fara sa elimin ceea ce omul a fost in stare sa descopere, zic eu tot cu voia Lui! Am facut-o de dragul copiilor. La vremea aceea nu-mi prea pasa de viata!
Personal, cred ca am avut nevoie de suferintele si spaimele prin care am trecut! A fost o revenire la lupta pentru supravietuire, intr-un moment cand uitasem sa mai traiesc!
Eu nu sfatuiesc pe nimeni sa abandoneze lupta si sa renunte la ceea ce medicina stie sa faca, atat cat stie, acum! Timpul castigat poate sa fie ocazia de a ajunge la vremea unei descoperiri care sa revolutioneze medicina si sa salveze de la moarte mii de femei bolnave!
Nu suferinta trupului este cea mai mare dintre nenorociri!
Ce voi face eu mai departe?
Cat mi se ingaduie... voi trai!
Va veni alta "furtuna"? Voi vedea in proba de foc cat de puternica am devenit!
Doamnele mele, sa va pazeasca Domnul si sa va dea gandul cel bun!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu