WEEK-END.ul MEU

Cate ceva despre DIAVOLUL OBOSELII

Sfarsitul de saptamana este mereu pentru mine timpul necesar pentru recuperare! 

Este prilej de a ma dedica rugaciunii dar si pasiunilor mele, bucuriilor frivole, lasand deoparte obligatiile de peste saptamana. 

Sambata scriu, ies in oras, ma plimb.

Duminica merg la biserica, ma intalnesc cu prietena mea, cu care mai vad un film, vreo expozitie, mancam impreuna, ne amintim de trecut si comentam prezentul... facem politica!

Se spune ca nimeni nu se schimba in launtrul sau... 

Cred insa ca cine nu se schimba a trait degeaba! 

Toti trebuie sa ne schimbam intr-un anume fel, chiar si cei care nu cresc neaparat duhovniceste. 

Normal este, ca pierzand tineretea, sa castigam intelepciunea, rabdarea, dragostea de oameni; altfel am trait fara nici un rost! Deci schimbarea este fireasca!

Dincolo de acrosajul nostru firesc de "timpul florilor" tineretii, cu orice risc, este esential sa tinem pasul cu lumea, dand celor tineri, in doze mici, amintirea  a ceea ce am trait frumos, dovada unei epoci trecute, pe care este necesar sa o cunosca, fara insa sa devenim anacronici si obsesivi!

Nu tot ce-i nou e rau, dupa cum nu tot ce apartine lumii vechi este neaparat bun! Asa ca... sa fim rezonabili!
Sunt lucruri pe care nu le-am agreeat nici cand eram tanara si pe care nu le agreez nici astazi, dupa cum sunt altele pe care le-am detestat odinioara si pe care am invatat sa le iubesc la batranete! Timpurile noi m-au schimbat!

Apropos de tineretea mea, observ zilnic cum anii ma schimba fizic dar... slava Domnului, ferice de cine apuca sa vada semnele timpului: inseamna ca traieste!

Viata m-a invatat ca este mult mai greu sa-i pierzi pe cei dragi decat tineretea! 

Dar odata cu tineretea nu pierzi doar aspectul proaspat sau agilitatea, sanatatea, uneori chiar cheful de viata, ci si o multime de alte lucruri pe care cand le aveai nu erai in stare sa le consieri daruri ci doar lucruri normale, firesti!

Unul din acele lucruri pe care le-am pierdut este... somnul!

Sotul meu imi invidia cu tandrete felul in care reuseam sa recuperez prin somn orice oboseala! Cum puneam capul jos adormeam si locul, patul, ora... nu contau!
In vremea aceea intreg imobilul in care locuiam imi auzea rasul, cu oricine ma intalneam eram un zambet si o bucurie!

Ei bine, lucrurile s-au schimbat odata cu disparitia omului meu, de parca, plecand de pe lumea asta, ar fi luat cu el si somnul meu si, odata cu el si rasul, bucuria, sanatatea!

Dupa ce am cazut pana in adancul nefericirii, Domnul m-a ajutat sa ma ridic si incet, incet am inceput sa recuperez din pierderi!

Dar dorm inca destul de putin, uneori destul prost si recuperez greu!

Nimeni nu ar trebui sa se consume fizic in asa masura incat sa fie rapus, invadat de oboseala!
Extenuarea fizica trebuie sa fie mereu insotita de o odihna bine-meritata caci oboseala este mediul propice in care se strecoara unul dintre cei mai perversi si mai distrugatori dintre diavoli!
Usor de zis ... dar ceva mai greu de facut!

Duminica ce tocmai a trecut, dupa o noapte  de doar 4 ore de somn, am urmarit cu dificultate Liturghia si am anulat o plimbare, asta intr-o spendida zi de octombrie, ceva rar in aceasta perioada a anului pentru regiunea pariziana! 

Mi-am ratat ziua, cu alte cuvinte:  nici rugaciune, nici distractie!

Pentru mine - care incerc sa nu scap nimic - a fost o pierdere!

Oboseala este intra-adevar extrem de periculoasa! Mai intai pentru ca este dispusa sa pregateasca camera de oaspeti pentru instalarea lenii sufletului, diavolul de care se tem si monahii! Sfinţii gândeau astfel: „Dacă omul e obosit şi nu are putere să se roage, atunci poate că oboseala aceasta este de la diavol”. Şi se ridicau să se roage. 

Va asigur ca este greu sa faci acest lucru daca nu ai vointa de monah!

Oboseala vine cu irascibilitate, irationalitate, pripeala, ba chiar cu violenta!

Atentia e disipata, lumea  ti se pare urata si ostila... in fine, nimeni si nimic nu-ti intra in voie!

Ca sa fii sigur ca nu te invinge acest diavol, cel mai sigur este sa ... te odihnesti sau sa faci exercitii de privighere, zicand necontenit Rugaciunea inimii - Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte- mă pe mine, păcătosul (păcătoasa)!”!

Imi amintesc cat am fost de surprinsa de devotamentul unei preotese care, avand copil mic si locuind la Paris intr-o mica camera la mansarda, in preajma Pastelui - o perioada de mare surmenaj pentru sotul ei, cand acesta avea nevoie de odihna - a decis sa se interneze in spital cu copilul care, sacait de o faringita, plangea mai mult decat de obicei!

Toate cate m-au facut sa ma mir... mi le-a lamurit Domnul pe pielea mea!

Şi Iisus Însuşi era ca de treizeci de ani când a început (să propovăduiască), fiind, precum se socotea, fiu al lui Iosif, care era fiul lui Eli, Fiul lui Matat, fiul lui Levi, fiul lui Melhi, fiul lui Ianai, fiul lui Iosif, Fiul lui Matatia, fiul lui Amos, fiul lui Naum, fiul lui Esli, fiul lui Nagai, Fiul lui Iosua, fiul lui Matatia, fiul lui Semein, fiul lui Ioseh, fiul lui Ioda, Fiul lui Ioanan, fiul lui Resa, fiul lui Zorobabel, fiul lui Salatiel, fiul lui Neri, Fiul lui Melhi, fiul lui Adi, fiul lui Cosam, fiul lui Elmadam, fiul lui Er, Fiul lui Iosua, fiul lui Eliezer, fiul lui Lorim, fiul lui Matat, fiul lui Levi, Fiul lui Simeon, fiul lui Iuda, fiul lui Iosif, fiul lui Ionam, fiul lui Eliachim, Fiul lui Melea, fiul lui Mena, fiul lui Matata, fiul lui Natan, fiul lui David, Fiul lui Iesei, fiul lui Iobed, fiul lui Booz, fiul lui Sala, fiul lui Naason, Fiul Aminadav, fiul lui Admin, fiul lui Arni, fiul lui Esrom, fiul lui Fares, fiul lui Iuda. Fiul lui Iacov, fiul lui Isaac, fiul lui Avraam, fiul lui Tara, fiul lui Nahor, Fiul lui Serug, fiul lui Ragav, fiul lui Falec, fiul lui Eber, fiul lui Sala, Fiul lui Cainam, fiul lui Arfaxad, fiul lui Sim, fiul lui Noe, fiul lui Lameh, Fiul lui Matusala, fiul lui Enoh, fiul Iaret, fiul lui Maleleil, fiul lui Cainam, Fiul lui Enos, fiul lui Set, fiul lui Adam, fiul lui Dumnezeu. Iar Iisus, plin de Duhul Sfânt, S-a întors de la Iordan şi a fost dus de Duhul în pustie. Luca 3, 23-38; 4, 1

Sfântul Luca vorbeşte lui Teofil, patricianul din Roma, despre Domnul Iisus Hristos, Cel născut în Betleemul Iudeii. Prin această genealogie, Evanghelistul găseşte mijlocul cel mai adecvat pentru a transmite adevăruri fundamentale cu privire la Cel despre Care va vorbi în Evanghelia sa. Sfântul Luca nu vorbește despre un om oarecare, ci despre Fiul lui Dumnezeu. El face o incursiune în istorie şi prezintă strămoşii după trup ai Domnului Hristos până la Adam. Mergând din generaţie în generaţie, găsim printre strămoşi pe David, pe Solomon, pe Iacob, Isaac sau Avraam. Numele Iisus este termenul grecesc care traduce cuvântul ebraic „Ieşua”, adică „Dumnezeu mântuieşte” sau Mântuitorul. Hristos este traducerea greacă a cuvântului ebraic „Masiah”, adică „Unsulââ sau „Unsul lui Dumnezeuââ. Sfântul Chiril al Alexandriei tâlcuieşte numele Mântuitorului astfel: „Iisus Hristos este numit cu două nume: cu numele Iisus, pentru că mântuieşte, şi cu numele Hristos, pentru că este Mare Preot”. 

Preluat din ziarul Lumina de astazi!