CEA DE-A DOUA VENIRE

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. 

Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată, după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și îi vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Privegheați, deci, că nu știți ceasul în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că peste toate avuțiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: «Stăpânul meu întârzie» și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, va veni stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și o va îndepărta din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. 

Acolo vor fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Preocuparea si neliniștea față de timpurile din urma au fost si sunt prezente in toate generatiile!

Întrebările apostolilor referitoare la acest subiect sunt deci foarte actuale. ("Spune nouă când vor fi acestea şi care este semnul venirii Tale şi al sfârşitului veacului?"Matei 24;3 )

Scriptura ne ofera, in mod paradoxal, cateva semne care ar putea indica, cu aproximatie, apropierea sfar­sitului, semne mentionate in cap 24 al Evangheliei dupa Matei, cum ar fi: 

predicarea Evangheliei la toate popoarele (Matei 24, 14); convertirea poporului iudeu la cres­tinism (Matei 24, 10 si 12); caderea multora de la credinta, amagiti de prooroci mincinosi (Matei 24, 4); inmultirea razboaielor si a vestilor despre razboaie (Matei 24, 67); catastrofe naturale (Matei 24, 7 si 29);  amagiri si prigoniri ale alesilor Domnului (Matei 24, 5 si 11); aratarea pe cer a "semnului Fiului omu­lui" (Matei 24, 30).

Apocalipsa (19, 16) mai vorbeste si despre venirea lui Enoh si a lui Ilie, iar in II Tesaloniceni (2, 3 - 11) si I Ioan (2, 18), se pomeneste si despre aparitia lui Antihrist.

    

Aceste "preziceri" sunt paradoxale, pentru ca, desi amintesc despre eventuale semne ale sfarsitului lumii, ni se spune totodata si ca sfarsitul se va produce pe neasteptate!

"Iar ziua Domnului va veni ca un fur, cand cerurile vor pieri cu vuiet mare, stihiile, arzand, se vor desface, si pamantul si lucrurile de pe el vor arde cu totul" (II Petru 3, 3-4, 10).

Iar de ziua şi de ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatăl.(Matei 24:36)

"Paradoxul acestor preziceri constituie intelepciunea pedagogiei divine, care nu vrea sa terorizeze lumea cu sfarsitul ei apocaliptic. Dupa cum omul nu ajunge sa fie terorizat de sfarsitul vietii sale, fiind­ca nu-si cunoaste vremea sfarsitului, tot astfel nici lumea nu va fi terorizata de sfarsitul ei inevitabil, de vreme ce nimeni nu stie precis cand se va produce el!" (prof.dr. D. Popescu)

Fragmentul evanghelic de azi face parte din discursul asa-numit eshatologic al Mantuitorului.

Eshatologia [din gr. eshaton = ultim, final] este învăţătura despre realităţile ultime ale mântuirii, despre instaurarea împărăţiei lui Dumnezeu, a vietii veacului ce va să vină, ca încununare a operei răscumpărătoare a lui Hristos.

Aceasta a doua venire se manifestă la sfârşitul istoriei, cand Hristos, plin de slavă, va reveni să judece viii şi morţii (Efeseni 1, 20—23 ; I Tesaloniceni 5, 1—11).

Eshatologia se referă la o nouă ordine, la un alt fel de existenţă, la o stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, stare care face obiectul rugăciunii şi al speranţei, al nădejdii creştine, existenta care este deja prezentă aici caci: «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru» (Luca 17, 21).

Deşi se întâmplă la «sfârşitul» istoriei, împărăţia eshatologică nu este rezultatul unui proces istoric. Lumea începe din nou, având ca scop nu sfârşitul, ci eternitatea, veșnicia.

De la întruparea Fiului, lumea este locul manifestării Impărăţiei lui Dumnezeu şi al transfigurării omului, iar de la Cincizecime, Duhul aduce şi ţine împărăţia în istorie, schimbând cronologia istoriei în prezenţă eshatologică, veşnică. 

În acest sens, istoria nu mai este numai trecut, «anamnesis», ci şi viitor, o anticipare, o pregustare reală a veşniciei. 

Câteva elemente ale discursului lui Iisus aparțin genului apocaliptic,

„apocalipsă” înseamnand revelare (a îndepărta voalul)

Genul apocaliptic, contrar perceptiei necunoscatorilor, este un gen menit sa aduca consolare,  avand ca scop mângâierea si nu groaza, aratand ca lumea, de fapt, nu are un sfârșit, ci are un scop! 

Omenirea călătorește spre o împlinire și, în această împlinire, fiecare lucru va căpăta un sens. sfarsitul ne mai fiind o oprire a timpului istoric, ci o transfigurare a creatiei.

Suntem consolați pentru răul care vine din evenimente rele, de care nu suntem vinovati, și pentru nedreptatea care vine din raporturile noastre cu alte persoane, de care ne facem vinovati. 

Aceste experiențe capătă astfel un sens.

Evanghelistul Matei ne vorbeste despre un semn special care este

semnul Fiului Omului: “Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului….” (Mt.24, 30). 

Desi nu se numeste clar, dupa interpretarea aproape unanima a Parintilor si a talcuitorilor, acest semn este Crucea. 

Aparitia acestui semn - care pentru Domnul a insemnat incheierea tuturor chinurilor si suferintelor pe care le-a indurat pentru noi, oamenii, aici, pe pamant - va umple inimile celor credinciosi de cea mai adanca recunostinta fata de El si ei vor varsa lacrimi de de bucurie la vederea lui. 

Insa pentru cei necredinciosi, aparita acestui semn va fi pricina de deznadejde, de groaza si de frica pentru pedepsele ce vor veni peste ei; isi vor bate pieptul si se vor tangui, intuind ca e prea tarziu sa mai poata repara ceva. 

Generatia care va cunoaste spaima sfarsitului, dar si bucuria venirii

Mantuitorului, a Noului Inceput, va incheia toate socotelile stramosilor! Fiecare fapta a noastra are consecinte pe care le lasam mostenire urmasilor!

Crucea nu este insa doar simbolul suferintei ci si al Iubirii, al acelei iubiri atât de diferite, de tip agape, Iubirea desavarsita, jertfelnica!

Înaintea aparitiei acestui semn se va petrece insa o schimbare esentiala, o transfigurare totala a omenirii, a lumii!

Cat priveste timpul celei de a doua veniri, Domnul spune apostolilor Sai ca de la smochin vor trebui sa invete  a cunoaste “apropierea acestor vremuri”. 

Cum trebuie sa intelegem asemanarea cu smochinul, ne spune Domnul insusi: “ Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape.”  

Cand vom vedea, deci, ca se produc semnele amintite in text, sa stim ca venirea Domnului e aproape.

Semnele sfarsitului, pe care oamenii doresc sa le stie, se petrec de mii de ani, dar viata continua cu toate pacatele ei, fara ca omul sa-si asume greselile, fara sa se pocaiasca! Semne au fost si in vremea Sodomei si Gomorei dar locuitorii, ca si noi azi, continuau sa se desfete in pacat!

Textul ne poate lasa impresia unor evenimente inspaimantatoare, care ne vor face una cu pamantul, însă genul apocaliptic contine mereu si o consolare, dand si o veste bună!

Crucea atesta că noi L-am ucis pe Fiul lui Dumnezeu, dar crucea ne vorbește si despre faptul că El S-a jertfit de buna voie, ca Si-a dat viața pentru noi, pentru mantuirea noastra!

In acel moment, vor plânge toate neamurile pământului - adica nici un om nu va fi impiedicat sa inteleaga ce înseamnă acel semn: 

răutatea noastră, pe de o parte, și iubirea Domnului pe de altă parte. Nimeni nu va fi oprit de la a înțelege!

Atunci adevarul va fi dezvaluit in intregime si nimic nu va ramane ascuns, asa cum nu poti pune "lumina sub obroc"!
Si atunci "va fi plângerea și scrâșnirea dinților.”!

Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini! 

Raul ne dezbina, Dumnezeu ne aduna, ne uneste! 

Și aceasta "adunare" este vestea cea buna cuprinsa in acest text!

Vrem sa stim cum si cand va fi sfarsitul dar trebuie sa ne intrebam ce facem ca el sa fie un sfarsit bun, apoteotic si nu "apocaliptic"? 

Pare ca facem tot ce se poate ca el sa fie cat mai cumplit, in virtutea lui "Asta e viata!"
Ne insurubam in lume, in adancul pamantesc si chiar de sunt semne ... le ignoram cu gratie!