DUMINICA DATORNICULUI NEMILOSTIV

Matei 18, 23-35

Zis-a Domnul pilda aceasta: 

Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut, el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. 

Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? 

Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. 

Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima.

Mantuitorul Hristos si-a expus permanent lucrarea de mantuire a omului prin metafore care sugereaza rascumpararea.
Azi putem intelege de ce El, Fiul fara de pacat al lui Dumnezeu, ne-a rascumparat pe noi din robia pacatului pentru totdeauna cu pretul sangelui Sau, garantia rascumpararii fiind salasluirea Duhului Sfant in sufletele celor eliberati!

Parabola zilei de azi a fost rostita de Mântuitorul Hristos spre a sublinia importanţa iertării semenilor care ne greşesc, cu o iertare deplină, chiar si pentru lucruri mari!

 

Ea este răspunsul Domnului la întrebarea pusa de Petru, putin mai inainte: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi îi voi ierta lui? Oare până de şapte ori?” (Matei 18, 21). 

Deoarece ­învăţătorii de lege iudei propuneau să se acorde iertare cel mult de trei ori, Petru considera, probabil, că este mai potrivit din partea lui să sugereze mai multa ingaduinta - propunad  "până de şapte ori?”!
Însă Domnul îi surprinde pe apostolii Sai, care cunoşteau învăţăturile iudaice, arătându-le astfel marea iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni, pe care ei nu o cunoşteau încă, răspunzându-le astfel: 

„Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22). 

Aceasta nu insemna de fel ca trebuiau să numere până la 490 de greşeli, aşa cum mai interpretează unii! 

Hristos Domnul le spune cum stau lucrurile printr-o pildă, menita sa sugereze iertarea deplină.

Si le explica ucenicilor de ce nu trebuie să ţină cont de numărul de greşeli si nici să le numere. 
Parabola arata cum 50 de tone de aur nu au putut să şteargă o datorie de 450 de grame de argint!

Pilda vorbeşte de un slujitor, care are o datorie de zece mii de talanţi la un  stăpân, o sumă imensă (un talant cântărea 49,077 kg aur). 

Dus în faţa stăpânului, slujitorul, neavand cu ce sa plătească, era cat pe ce sa fie vandut, el si familia lui, pentru ca stapanul sa-si recupereze ceva din pierdere.

Sluga îndatorată l-a implorat pe stapan sa-i mai dea un ragaz pentru a-i putea plati. 

Fiindu-i milă de el, stăpânul l-a iertat de toata datoria, desi aceasta 

era foarte mare.

Ieşind insa de la stăpânul sau, slujitorul acesta a găsit un confrate al sau care ii datora o sută de dinari, i-a certut datoria, cu furie. Datornicul i-a cerut  si el milă şi răbdare, dar acesta, uitand clementa stapanului sau, l-a băgat la închisoare pe datornic. 

Alti slujitori aflati in preajma, vazand nemilostivirea datornicului, 

i-au relatat stăpânului cele întâmplate. 

Atunci stăpânul slujitorului dator cu zece mii de talanţi l-a dat pe acesta pe mâna chinuitorilor, până ce avea sa-i plateasca datoria.

Versetul-cheie al pildei este: „Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima.” (Matei 18, 35).

Prin aceasta, Dumnezeu ne amintește tuturor ca, pentru a intra în Împărăția cerurilor, avem de împlinit o datorie ce ne este amintită ori de câte ori ne rugăm!

Datorită rutinei, a neluării în seamă a cuvintelor și a sensurilor lor, chiar si la rugăciune ne stă mintea în altă parte și trecem prea ușor peste semnifi­cația lor adâncă, peste folosul lor duhovnicesc!

Dacă am lua seama cu atenție, am avea permanent în minte învăţăturile Sfintei Evanghelii de astăzi, așa cum se găsesc ele,

concis, în rugăciunea pe care Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne-a dat-o, atunci când ne-a învățat cum să ne rugăm! 

E vorba de rugaciunea numită Rugăciunea Domnească sau Tatăl Nostru.

Primim iertare dacă iertăm si pe cat iertam!

În rugăciunea Tatăl Nostru, cea mai des rostită de către creștini, avem cuprinsă pericopa evanghelică de astăzi!

Chiar la începutul rugăciunii, noi cerem să vină Împărăția cerurilor, iar la sfârșitul rugăciunii, noi cerem iertare Tatălui ceresc, spunând: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. 

Cu alte cuvinte, cerem iertare lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru datoriile noastre, caci nu putem intra în Împărăția cerurilor, păcătoși fiind. 

Acela care cere iertare lui Dumnezeu, care se căiește din inimă pentru păcatele sale, acela se poate mantui! 

Dar aceasta nu este de ajuns. 

În rugăciunea Tatăl nostru, noi nu numai că ­cerem iertare, dar ne si angajam: „Precum și noi ­iertăm greșiților noștri”. 

Așa ne-a învățat Mântuitorul ­Iisus ­Hristos, ca atunci când cerem iertare pentru păcatele noastre, să ne luăm angajamentul ca și noi să iertăm celor care ne greșesc .

La finalul acestei pericope, Domnul Hristos spune că asemenea datornicului nemilostiv vom pati si noi, daca nu vom ierta din inimă fratilor nostri datoriile. 

Folosindu-se de exemplul banilor, Domnul ne transmite un mesaj mult mai adânc. 

Cu toții primim daruri din partea lui Dumnezeu, însă, din păcate, de multe ori, le folosim în mod greșit, si nu le sporim prin asumare si responsabilitate. 

În loc să ne folosim de darurile lui Dumnezeu în mod constructiv, de foarte multe ori le folosim în sens distructiv și, prin păcate, prin greșeli, prin cultura nefastă a păcatului care este în această lume, noi înșine ne stricăm, diminuand pana la anulare darurile lui Dumnezeu din noi!

Iertarea vine pe măsura iubirii!

Concluzia acestei pericope evanghelice este simplă, dupa cum ne spune si Sfântul Ioan Gură de Aur. 

Noi toţi îi datorăm mult mai mult lui Dumnezeu decât ne poate datora vreun semen al nostru. 

Dumnezeu este dispus să ne ierte, dacă ne iertăm şi noi semenii, cu puţinele lor datorii faţă de noi! Atunci, Tatăl ceresc va şterge datoriile noastre cele mari pe care le avem la El. 

Cel care nu face efortul de a ierta, nu va fi iertat, la fel cum cel care nu face efortul de a iubi nu va fi iubit, pentru că Hristos Domnul a înlocuit  Legea Talionului (ceea ce tu mi-ai făcut mie si eu îţi fac ţie) cu Legea iubirii (ceea ce Dumnezeu mi-a făcut mie, eu îţi fac ţie). 

Iertarea dă măsura iubirii: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte” (Luca 7, 47).

Fiecare dintre noi are o datorie față de Hristos pentru multele greşeli sau pentru risipirea darului vieţii! Dar Dumnezeu nu așteaptă să-I dam ceva in schimb!

Prin întreaga Sa viață și prin exemplul propriu, Iisus ne îndeamnă la milă și la iertare.

Să ne rugăm, deci, lui Dumnezeu să ne dea darul iertării greşelilor semenilor noştri, aducându-ne aminte cât de mari ne sunt greşelile noastre pe care El ni le iartă mereu! 

Cuvântul Evangheliei de astăzi să lumineze sufletele noastre, pentru ca să ne auda ruga: „Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău”.

Amin!