CREDINTA, RUGACIUNEA SI DRAGOSTEA - GARANTII ALE INVIERII NOASTRE

 

„În vremea aceea a venit la Iisus unul din mai-marii sinagogii, anume Iair, și, văzându-L pe Iisus, a căzut la picioarele Lui și L-a rugat mult, zicând: Fiica mea este pe moarte; ci, venind, pune mâinile peste ea, ca să scape și să trăiască. Și a mers cu el. Și mulțime multă Îl urma pe Iisus și Îl îmbulzea. Pe când El încă vorbea, au venit unii de la mai-marele sinagogii, zicând: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? Dar Iisus, auzind cuvântul ce s-a grăit, a zis mai-marelui sinagogii: Nu te teme. Crede numai! Și n-a lăsat pe nimeni să meargă cu El, decât numai pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui Iacov. 

Și au venit la casa mai-marelui sinagogii și a văzut tulburare și pe cei ce plângeau și se tânguiau mult. Și, intrând, le-a zis: De ce vă tulburați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme. Dar ei Îl luau în râs. Iar El, scoțându-i pe toți afară, a luat cu Sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei ce Îl însoțeau și a intrat unde era copila. Și apucând pe copilă de mână, i-a grăit: Talitá, kumi, care se tâlcuiește: Fiică, ție zic, scoală-te! Și îndată a înviat copila și umbla, căci era de doisprezece ani. Și s-au mirat îndată cu uimire mare. Dar El le-a poruncit cu stăruință ca nimeni să nu afle de aceasta. Și le-a zis să-i dea copilei să mănânce. 

Și a ieșit de acolo și a venit în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după Dânsul.” Marcu 5, 22–24, 35–43; 6, 1

După ce il vindeca pe cel îndrăcit din tinutul Gadarei, Mântuitorul, alungat de locuitorii suparati de moartea porcilor, a trecut din nou cu barca pe tarmul celalalt. 

Evangheliea ne spune că era așteptat de multime de oameni, veniți de departe cu speranta să-L găsească și să se bucure de milostivirea Sa, de vindecările pe care le săvârșea și de învățăturile rostite, neștiind ce se petrecuse anterior.

Sosirea Mântuitorului era cu atât mai importantă pentru mai-marele sinagogii din Capernaum, Iair. Caci Rabinul avea o copilă ca de 12 ani, cum spune Evanghelia, care se chinuia, fiind in pragul mortii! 

Cuprins de mâhnire, acesta a căzut în genunchi înaintea Mântuitorului și L-a rugat sa-i vindece copila si Iisus,  fără să mai întrebe ceva, S-a indreptat spre casa lui.

Pe drum, avea sa se mai petreaca o minune (vindecarea femeii cu scurgere de sange)  dar, pasajul evanghelic al zilei de astazi ne pune in vedere doar episodul legat de fiica lui Iair!

Mântuitorul Si-a continuat drumul, deși, cineva de la casa mai-marelui sinagogii a venit și  a spus: Fiica ta a murit. De ce mai superi pe Învățătorul? 

Domnul însă a rămas senin, ii spune Rabinului: Nu te teme. Crede numai!. 

Pentru Domnul Iisus, fiica lui Iair "adormise“ doar. 

Sufletul, care este nemuritor, se despărţise în acea clipă de trupul ei, dar nu dispăruse. 

Evanghelia  aceasta ne vorbeste intai de toate despre importanța credinței. Crede numai, i-a spus Mântuitorul lui Iair, desi ii fusese adusa vestea morții fiicei sale iubite! Credința este singura virtute care poate schimba starea lucrurilor!

În Epistola către Evrei, capitolul XI, Sfântul Apostol Pavel ne spune: Credința este încre­dințarea celor nădăjduite și adeverirea celor nevăzute. 

Credința este o mișcare a sufletului, o treaptă pe care urci către Dumnezeu. De aceea, la un moment dat, Mântuitorul le-a spus ucenicilor: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui să se mute și se va muta”.

Ori de cate ori întâlnea oameni bolnavi, ii întreba „Credeți voi că Eu pot să fac aceasta…?”

Sa ne amintim momentul in care, coborand de pe muntele Tabor, gasindu-i pe ucenici în tulburare, împreună cu tatăl unui copil lunatec și cu fariseii, care erau de față, Mântuitorul le-a spus lor: „Pentru puțina voastră credință, nu l-ați putut vindeca”.

Credința este esențială, iar dacă o avem, putem trece prin toate încercările acestei lumi. Dacă nu o avem, ne lăsăm purtați de vânturile puternice care au bătut și vor bate mereu. 

De vom avea credință, ne vom arăta puternici, nu prin noi înșine, ci prin Cel Care ne-a spus că este Calea, arătându-ne drumul care duce către Împărăţia fără de sfârşit.

Intelegem că minunea a fost făcută pentru ca Iair, s-a rugat ca Mântuitorul să-i vindece fiica. 

Iair făcea parte, cu siguranta, dintr-o categorie de învățători ai Legii cărora inima și sufletul le erau deschise către învățătura Mântuitorului, Cel așteptat, despre care au vorbit prorocii, care au înțeles, înaintea mai-marilor Templului și a bătrânilor Sinedriului, faptul că Mântuitorul avea putere în cuvânt, dar și în fapte, că era Doctor al sufletelor, dar și al trupurilor. 

Alături de Nicodim și Iosif din Arimateea, de Gamaliel, învățătorul de Lege și de alții, mai-marele sinagogii din Capernaum îi reprezintă pe cei care au descoperit, întâlnindu-L sau auzind de Mântuitorul, că El era Mesia, Cel prezis de proroci. De aceea, rabinul s-a închinat, s-a așezat în genunchi îna­intea Lui și L-a rugat să-i tămăduiască fiica. 

Momentul vine sa certifice importantei rugaciunii!  Biserica și a credinciosii se roaga pentru alții, pentru cei ai lor, pentru prieteni, chiar pentru neprieteni, pentru cunoscuti si chiar pentru necunoscuti, pentru lume!

E nevoie de rugaciuni,  pentru că altfel vom împlini cuvântul Scripturii, care ne spune sa ne rugam unii pentru altii!

Această Evanghelie ne vorbeste si despre iubirea părinților pentru copii, menita sa-i faca sa treaca peste orice de dragul lor! 

Un exemplu grăitor rămâne Iair. Ar fi putut să rămână cu aceleași prejudecăți pe care le aveau și alții față de Mântuitorul, însă dintr-o iubire nemărginită față de copila lui, grav bolnavă, s-a dus la Mântuitorul, a îngenuncheat înaintea Lui și L-a rugat ca s-o tămăduiască. 

Cuvintele din pasajul evanghelic de azi ne îndeamnă și pe noi să ne rugăm unii pentru alții, să fim atenți la cei apropiati, dar și la cei care nu au legătură directă cu noi. 

Astfel de fapte nu sunt uitate înaintea lui Dumnezeu.

Printr-un singur cuvânt al Său, Mantuitorul o readuce la viaţă pe fiica mai-marelui sinagogii - căci cuvintele Domnului niciodată nu sunt vorbe goale, ci devin fapte, se împlinesc aevea. 

Cuvintele Domnului sunt cuvintele vieţii, cuvintele adevărului, sunt poruncă atât pentru cei vii, cât şi pentru cei morţi!

Dupa cum stim, in cei 3 ani si jumatate de propovaduire, Mantuitorul a facut doar trei invieri:

- cea a fiicei lui Iair (consemnata de toti cei trei sinoptici - Luca 8: 41-56; Matei 9: 18-25;si Marcu 5: 22-42), 

- învierea fiului văduvei din Nain 

- invierea lui Lazăr, fratele Mariei și al Martei. 

Dar dacă credem cu adevarat în Dumnezeu şi în atotputernicia Sa, de ce  nu am crede in inviere sau de ce ne temem de moarte? 

Moartea nu este decat un pasaj, o trecere !

Noi trăim mai tot timpul sub puterea raţiunii, credem ce simtim şi ce vedem cu ochii noştri trupeşti. 

Din aceasta cauză este posibil sa nu putem înţelege totdeauna ca un mort poate fi înviat. Şi totuşi, ne socotim credincioşi! 

Minunile acestea, legate de inviere, vin sa anticipeze Insasi Invierea Domnului! 

Minunea învierii face parte din marea operă de mântuire a neamului omenesc. Necredinţa în înviere ne descalifica ca si crestini, facand din noi doar niste simpli pagani!

In învierea fiicei lui Iair, ca şi în celelalte doua invieri, dar mai cu seamă în Învierea Domnului, trebuie sa vedem insasi garanția propriei noastre învieri  și a vieții veșnice de dincolo, de care cu toții speram să ne învrednicim!

Doamne, ajuta-ne noua!