Dumnezeu este bun, iertator, este iubire!
Toate ni le iarta si se indura de noi dar... exista o exceptie:
cine va huli împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veac, ci este vinovat de osânda veșnică.
Ce inseamna a huli impotriva Duhului Sfant?
Parintele Cleopa avea o intreaga lista a pacatelor pe care oamenii le savarsesc impotriva Duhului Sfant::
- necredinta si impotrivirea adevarului dovedit al credintei crestine;
- increderea nesocotita in bunatatea lui Dumnezeu;
- deznadejdea fata de indurarea lui Dumnezeu
- pizmuirea aproapelui pentru harul ce i s-a dat, pentru sporirea lui in fapte bune.
- neindrumarea celor gresiti pe calea mantuirii;
- ura de moarte;
- nepocainta pana la moarte si nesocotirea darurilor lui Dumnezeu; cerbicia in pacat si invechirea in rautate; neingrijirea de pocainta pana la iesirea din aceasta viata
- lepadarea de credinta,
- eresul,
- intrarea in secta,
- sinuciderea etc.
De oricare din acestea te-ai apropia este foarte greu sa mai dai inapoi, caci ele te conduc spre "prapastie"!
Departarea de Duhul Adevarului incepe prin indoieli marunte, venite printr-un cuvant sau printr-o scriere rea, o vorba auzita in treacat.
Daca nu avem grija sa le alungam din minte, ele ne vor duce la indoiala si apoi la necredinta. De aici ideea "ochiului curat" expusa de Domnul Iisus!
Deznadejdea vine pe nesimtite: «O sa ma pocaiesc eu», zice omul, dar cum pocainta nu mai vine... crede ca asa este el, slab, si nu poate sa se infraneze, sa se impotriveasca pacatelor, si de aici pana a se lasa total rapus nu este decat un mic pas!
Si pacatele se tot aduna, si se aduna, ruginind in om.
Astfel se inradacineaza in adanc impotrivirea fata de chemarile harului dumnezeiesc. In astfel de situatii, ori de cate ori omului ii trece prin minte sa se indrepteze, pacatele stranse in adanc il inving, iar impotrivirea fata de har ii rapeste indrazneala de a se apropia de Dumnezeu!
Atunci el va zice: «Pacatul meu este prea mare ca sa poata fi iertat». Si aceasta este deznadejdea!
"Pazeste-te de samanta necredintei si iubirii de pacat, si nu vei cadea in acest adanc.”
Aceasta fraza, din finalul pasajului, este una care ne cam demasca tendinta noastra de a face din credinta ceva dupa voia noastra:
A face voia lui Dumnezeu inseamna a asculta Cuvantul Sau, pe Hristos!
Noi insa, in loc să ascultăm și să-L urmăm, ce facem? Pretindem ca El să asculte chemarea noastră.
Cu alte cuvinte, ca si in text unde se spune ca Mama Sa și frații Săi și, stând afară, au trimis la El ca să-L cheme., si noi Il chemăm afară pe Domnul!
In loc să ne lăsăm in voia Lui, vrem să ne faca El voia, să-L ducem unde vrem noi.
In loc să-L ascultăm noi, vrem ca El să ne asculte pe noi!
Trebuie sa intelegem ca aceasta este o ispita, ispita noastră constantă.
Pentru a aduce prezența lui Dumnezeu în lume, la fel ca Fecioara Maria, trebuie să-L ascultăm pe El!
Dacă Îl ascultăm, devenim si noi fiii lui Dumnezeu, adică frații lui Hristos. Tocmai prin ascultare!
„A fi cu El” înseamnă a fi cu El ascultându-L, nu chemandu-L, iubindu-L și făcând voia Sa!
„A fi cu El” înseamnă a fi cu El ascultându-L, nu chemandu-L, iubindu-L și făcând voia Sa!
Acest text incheie capitolul 3, in care am vazut cum ia fiinta Biserica, fiind si un preambul al cap urmator, in care Iisus va vorbi despre Cuvant!
O zi binecuvantata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu