Pilda bogatului caruia i-a rodit tarina este una din cele deja explicate de Mantuitorul Hristos!
Cuvintele Sale au aratat si cu alte ocazii o anume rezerva fata de credinta celor bogati.
Dincolo de aparente, nu bogatii in sine sunt incompatibili cu credinta ci atasamentul omenesc fata de lucruri si valori! Multor bogati le ajunge compania propriilor averi pentru a trai, izolandu-se intr-o stranie singuratate!
Bunurile, bogatiile, devin fara valoare indata ce vine vorba de moarte! Nimeni nu-si poate targui viata!
Povestea este cam asa:
Un anume Pahomie, mujic rus, ar fi auzit că prin Siberia un mare proprietar de terenuri vinde oricât pământ poate cuprinde cineva cu pasul într-o zi, dus-întors, pe o mie de ruble. Ispitindu-l vânzarea, s-a dus la proprietarul de pământ şi i-a spus că vrea şi el să cumpere. Proprietarul i-a zis: Iată, suntem la acest hotar. Va trebui să mergi de aici drept înainte şi, atât cât vei cuprinde cu piciorul, va fi al tău. Cu o singură condiţie, să fii înapoi tot în acest punct, înainte de apusul soarelui. Cât de mult pământ vei cuprinde, tot va fi al tău. Dar dacă nu ajungi aici înainte de apusul soarelui, vei pierde mia de ruble.
Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu mai are timp să se si întoarcă la locul stabilit. A plecat deci spre întâlnirea cu boierul dar soarele începuse să scapete.
Iar omul a pornit să-şi cucerească pământul. Şi a mers, şi a mers, şi a mers. Se uita şi la soare, se uita şi la pământul din faţă. Îşi tot zicea mereu în sinea lui: am timp să mă întorc şi înapoi, dar trebuie să înconjur cât mai mult pământ. Şi a mers până când şi-a dat seama că, dacă mai înaintează, nu mai are timp să se si întoarcă la locul stabilit. A plecat deci spre întâlnirea cu boierul dar soarele începuse să scapete.
Se apropia de asfinţit, iar Pahomie era încă departe de hotar.
În final, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând el cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că izbutise să cucerească o atât de mare întindere de pământ.
În final, cu câteva clipe înainte de apusul soarelui, alergând el cu sufletul la gură, gata să piardă şi pământul dar şi mia de ruble, a reuşit să facă ultimul pas şi, întinzând mâna, a ajuns la locul de unde pornise, bucuros în inima lui că izbutise să cucerească o atât de mare întindere de pământ.
Dar, în clipa în care a atins piciorul proprietarului de pământ, i-a stat şi inima şi a murit pe loc.
Atunci, boierul le-a spus slujitorilor săi: „Săpaţi-i o groapă de doi metri lungime şi un metru lăţime, fiindcă doar de atât pământ are nevoie un om şi nu de atâta cât cu lăcomie a venit el să cuprindă!“
(Preluare din volumul „Tâlcuri noi la texte vechi“, mitropolit Antonie Plămădeală, Tiparul Tipografiei Eparhiale Sibiu, 1989)
Moatea este punctul final al vietii terestre dar inceputul vesniciei! Ea este cea care masoara puterea de rascumparare a averii, ce anume am cladit si cui a folosit!
Daca am fost in stare sa daruim, sa construim si pentru altii... ramanem aici, pe pamant, inscrisi in inimile celor ramasi, unii chiar in istorie, prezenti in cele pe care le-am facut pentru semeni !
Daca am trait doar pentru noi... nici nu ni se va simti trecerea spre dincolo, lumea continuand sa-si duca cu nepasare viata, fara sa ne sesizeze absenta!
Nu este locul de care sa ne legam sufletul, atata vreme cat
nu-l putem salva cu cele lumesti caci nici o bogatie nu ne poate da zile... Ele devin in fata mortii complet inutile!
Adevarata imbogatire ramane cea in Dumnezeu si cand intelegi asta poate fi prea tarziu!
Luca 12, 16‑21
Zis‑a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i‑a rodit țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n‑am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește‑te, mănâncă, bea, veselește‑te. Însă Dumnezeu i‑a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce‑și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu