„Să nu căutăm, dar, să dăruim bisericii vase sfinte de aur, ci să căutăm ca ele să fie şi din muncă cinstită. Munca aceasta cinstită, în care nu intră nici jaful, nici furtul, este mai de preț decât aurul din potirul dăruit!
Biserica nu-i un loc unde se adună vase de aur şi de argint, ci un loc de adunare a îngerilor; de aceea trebuie să aducem la biserică sufletele noastre.
Dumnezeu Se apropie de darurile noastre de aur numai dacă şi sufletul nostru este de aur.”
„În vremea aceea a început a umbla Iisus prin cetăți și prin sate, propovăduind și binevestind Împărăția lui Dumnezeu, și cei doisprezece erau cu El, și unele femei care fuseseră vindecate de boli, de grele suferințe, de duhuri rele și de neputințe: Maria, numită Magdalena, din care ieșiseră șapte demoni, și Ioana, femeia lui Huza, un iconom al lui Irod, și Suzana și multe altele, care le slujeau din avutul lor.”
LUCA 8, 1-3
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu