CINE NU IUBESTE NU SE POATE MANTUI

Ortodoxia pare a fi o credinta individualista prin care fiecare lupta de unul singur pentru mantuirea proprie?

Putem sa ne inchidem oare intr-un beci, sa nevoim in matanii si post... ca sa ne mantuim? 
Cred ca NU!
Pentru a ne mantui trebuie sa-L iubim pe Dumnezeu iar iubirea pentru El inseamna, obligatoriu, iubirea pentru tot, toti si toate ! Daca nu iubim, nimic nu putem izbandi spre mantuire.

Iubirea este, incontestabil, cheia caci ea te pazeste chiar si de pacate!

Pare ca nimic din ce ne dorim noi nu este conform poruncilor. Uitam ca fiecare are un rost pe lumea asta.

Ne rugam sa fim sanatosi - in loc sa ne rugam sa dobandim putere pentru a le trece pe toate.

Ne rugam sa "ne mearga bine"  dar nu ne trece prin minte sa ne rugam pentru sporirea capacitatii noastre de a iubi.

Trebuie sa invatam si sa ne rugam, sa invatam ce sa cerem dar si care este ascultarea spre care ne indeamna Dumnezeu pentru a ne mantui, caci mantuire fara dragoste nu capata nimeni. 

Eu ma gandesc mereu la darul pe care l-am primit  prin boala si suferinta. Cred ca boala este lucrul cel mai special din viata mea! Ea mi-a fost data spre inteleptirea mea dar si a celor din jur, spre constientizarea si sporirea iubirii - a celorlalti si a mea, deopotriva.

Despre cei ce nu capata mantuirea, Sfantul Isaac Sirul are o explicatie foarte plastica, frumoasa si lamuritoare si care mie imi place tare mult: 

“Iar eu zic ca cei chinuiti in gheena vor fi biciuiti de biciul iubirii. Adica cei ce simt ca au gresit fata de dragoste sufera acolo un chin mai mare decat orice chin. Caci tristetea intiparita in inima de pacatul fata de iubire e mai ascutita decat orice chin din lume. E nebunie sa socoteasca cineva ca pacatosii se lipsesc in gheena de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea este odrasla cunostintei adevarului, care, dupa marturisirea de obste, s-a dat tuturor. Dar dragostea lucreaza prin puterea ei in doua feluri: pe pacatosi ii chinuieste, iar pe cei ce au facut cele cuvenite ii veseleste. Si aceasta este, dupa judecata mea, parerea de rau sau chinul din gheena. Dragostea imbata insa sufletele celor de sus cu desfatarea ei”.

„În vremea aceea unul dintre farisei L-a rugat pe Iisus să mănânce la el. Și, intrând în casa fariseului, a șezut la masă. Și, iată, era în cetate o femeie păcătoasă, care, aflând că Iisus șade la masă în casa fariseului, a adus un alabastru cu mir și, stând înapoi lângă picioarele Lui și plângând, a început să-I ude cu lacrimi picioarele, și cu părul capului ei să le șteargă. Și săruta picioarele Lui și le ungea cu mir. Dar, văzând aceasta, fariseul care-L chemase a zis în sinea lui: Acesta, dacă ar fi proroc, ar ști cine e și ce fel este femeia care se atinge de El, că este păcătoasă. Atunci, răspunzând, Iisus a zis către el: Simone, am să-ți spun ceva. Învățătorule, spune! zise el. Un cămătar avea doi datornici. Unul era dator cu cinci sute de dinari, iar celălalt, cu cincizeci. Dar, neavând ei cu ce să plătească, i-a iertat pe amândoi. Deci care dintre ei îl va iubi mai mult? 

Simon, răspunzând, a zis: Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult. 

Iar El i-a zis: Drept ai judecat. Și întorcându-se către femeie, a zis lui Simon: Vezi pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta și apă pe picioare nu Mi-ai dat; ea însă cu lacrimi Mi-a udat picioarele și le-a șters cu părul capului ei. Sărutare nu Mi-ai dat; ea însă, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Cu untdelemn capul Meu nu l-ai uns; ea însă cu mir Mi-a uns picioarele. De aceea îți zic: Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puțin, puțin iubește. Și a zis ei: Iertate îți sunt păcatele! Atunci au început cei ce ședeau împreună la masă să zică în sinea lor: Cine este Acesta care iartă și păcatele? Dar Iisus a zis către femeie: Credința ta te-a mântuit; mergi în pace!”