"Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre, trebuie să fie biruit păcatul şi satana"

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea în toate zilele și să-Mi urmeze Mie; căci cine va voi să-și scape viața o va pierde; iar cine-și va pierde viața pentru Mine, acela o va mântui. Căci ce folosește omului dacă va câștiga lumea toată, iar pe sine se va pierde sau se va păgubi? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina de el și Fiul Omului când va veni întru slava Sa și a Tatălui și a sfinților îngeri. Cu adevărat însă vă spun vouă: Sunt unii dintre cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu.” 

Luca 9, 23-27

Iata  conditiile pe care Mantuitorul le pune celor care vor 
sa-L urmeze: 

-  luarea crucii  - adica asumarea propriei existente 
si 
- lepadarea de sine! 

"Luarea crucii, în sensul asumării propriei vieți, este primul pas către Dumnezeu, ce nu poate fi despărțit de încre­din­țarea în voia Tatălui Ceresc. O astfel de înțelepciune au avut mucenicii, ce au conștientizat valoarea vieții pământești și au biruit prin moarte. Prin urmare, Împă­rația cerurilor este singura comoară a omului ce nu poate fi răpită de moarte, însă drumul către aceasta este posibil doar prin cruce, prin biruință asupra propriilor patimi și păcate, cu ajutorul armei postului și a rugăciunii. Această izbândă nu este altceva decât dobândirea bucuriei veșnice”.IPS Irineu

Dar ce inseamana lepadarea de sine?

Asta inseamana sa te lepezi de sinele tău, de propriul eu, cu alte cuvinte să-ti urasti sinele. dar aici nu este vorba despre sinele care este creatia lui Dumnezeu!
Caci nu am putea implini porunca iubirii - care implica iubirea pentru propria persoana ca masura a iubirii aproapelui!
Iubirea fata de noi o avem sadita de Dumnezeu. Gratie acestei iubiri omul traieste. Atunci cand din diferite motive omul isi  pierde aceasta iubire a sa fata de sine, atunci, deznădăjduit, sfarseste prin a-si lua viata.

Ar trebui spus ca iubirea de sine - asa cum ne invata Domnul, nu este cea hedonista, care proclama placerea  ca scop al vietii, dupa cum nici lepadarea de sine nu are nimic cu lipsa de personalitate! 

Pana la urma, in ambele situatii, este vorba de una si aceeasi problema: egoismul.

Linia de reconciliere intre iubirea de sine si lepadarea de sine se afla tocmai la intersectia celor doua stari: 

- sa te iubesti pe tine, ca si creatie a lui Dumnezeu, devenind fiu bun al Acestuia, fara sa te crezi mai presus de ceilalti, fara sa-L ignori pe Creator, 
si
- sa te debarasezi complet de egoism, urmandu-L pe Hristos, raportandu-te permanent, cu forta iubirii si credinciosiei tale, la El!

Egoismul este tocmai piatra de poticnire care ne sta in cale si care impiedica depasirea contradictiei aparente intre iubirea de sine si lepadarea de sine! 

Lepadarea de sine nu inseamna anularea personalitatii, ci punerea personalitatii tale in slujba Domnului! 

Dumnezeu nu vrea sa-l urmeze niste Zomby teleghidati! Nu ne-ar fi lasat libertatea sa decidem ci ne-ar fi facut ca pe niste roboti!

El ne vrea treji, puternici, iubitori, corecti si generosi, dispusi sa facem doar lucruri bune!
Ne cere sa ne manifestam cu atributele fiintei noastre create initial, cea care reprezinta chipul si asemanarea Lui !
Doar asa putem sa-L marturisim deplin pe Hristos!

"Câtă vreme în inima noastră trăiesc groaznicele patimi, nici pe Dumnezeu, nici pe aproapele nostru nu îl iubim şi nu merităm să ne numim ucenici şi oameni ai lui Hristos. 

Însă pentru a nimici răutăţile şi patimile este nevoie de o luptă dură, este nevoie înainte de toate de harul lui Hristos, care dezrădăcinează din piepturile oamenilor iubirea de sine, acest copac neroditor, şi sădeşte iubirea lui Hristos, acest copac frumos şi aducător de roadă, ale cărui rădăcini se află în stânca Golgotei.

Motto-ul nostru? Ca să trăiască iubirea lui Hristos, trebuie să moară patimile noastre, trebuie să fie biruit păcatul şi satana!
 Mitropolitul Augustin al Florinei