Negocierea iertarii

In vremurile ceausiste, pe cand traiam inca in Bucuresti,  aveam un vecin care muncea intr-un abator si care, intr-o zi a venit la usa mea sa ma intrebe daca nu cumva doresc sa cumpar de la el, in deplina discretie, carne de prima calitate.

Pe atunci sa intalnesti o astfel de persoana era o sansa! Nu puteam sa-l refuz, desi ma simt si azi complicea lui - cu toate ca ii plateam de 5 ori pretul! 
Caci acest om, care imi aducea, cand "putea" el, un cotlet fara os, ambalat, in vid, (uneori de dimensiuni impresionante), fura de fapt de la locul lui de munca!
Cum nu fura decat din produsele ce mergeau la export, si pretul era deci pe masura, dar asta nu ma exonereaza de vina de a fi cumparat cu buna stiinta, ceva de furat!

Eu am aflat si cum facea el sa scoata pe poarta abatorului un muschi de aproape un metru lungime, insa nu le-am spus niciodata alor mei, de teama ca nu vor mai manca carne in veci, desi totul era ambalat in vid!

Omul acesta nu iesea afara din bloc fara sa-si faca o multime cruci, in timp ce spunea "Tatal nostru", cu o viteza incredibila!

El este pentru mine cel mai clar exemplu al deturnarii ideii de credinta si rugaciune! 

Dumnezeu este vesnic, nesfarsit, necuprins cu mintea, neajuns, incomprehensibil, "pururea fiind si acelas fiind", la baza relatiilor intre om si El sta principiul iubirii desavarsite, ca si cel al libertatii absolute!

Trebuie sa-L doresti ca sa Il ai, trebuie sa-L iubesti ca sa intelegi, trebuie sa-I ceri ca sa-ti dea, trebuie sa-L cauti ca sa-L gasesti, trebuie sa I te rogi Lui, cu inima curata, ca sa te auda!

Noi insa sociem adesea, complet gresit, bunatatea Lui cu un soi de obligatie pe care ar avea-o de a ne implini noua toate cererile, indiferent de natura lor, de a veghea sa ne fie bine, fara ca noi sa facem vreun efort!

Fara sa intram in comuniune cu Dumnezeu... cum oare ar putea El, in toata maretia Sa, sa ne ajute? 

Si cum sa ajungem in comuniunea asta sfanta  fara a fi constienti de pacatele noastre si a cere ajutorul pentru a ne detasa de ele?

Astazi, momentul in care Mantuitorul isi invata discipolii sa se roage, este extras din Evanghelia dupa Luca 11, 1-10.

Rugaciunea este un exercitiu spiritual necesar. Prin rugaciune ajungem sa patrundem chiar adevarurile teologice, Dumnezeu dezvaluindu-ni-Se din dragoste pentru noi, pentru insistenta si indrazneala noastra de a ne aseza de buna voie la picioarele Sale, in genunchi, multumind si cerand indurarea si ajutorul Sau!   

Fie ca le ai sau nu cu biserica, daca esti botezat, macar
rugaciunea Tatal Nostru ar trebui sa o stii  - nu mai zic ca imperativ ar fi sa stii si Crezul!

Revenind la aceasta rugaciune, numita si Rugaciunea Domneasca, singura pe care o avem de la Mantuitorul Hristos, trebuie sa spunem ca ea nu este o rugaciune ca oricare, fie si numai pentru ca Cel care ne-a lasat-o este insusi Domnul !
Ea contine,  dincolo de invocare si cerere de ajutor, un soi de invoiala a noastra cu Dumnezeu. Din nefericire acest aspect... trece neobservat, juramantul ce-l poarta rugaciunea pierzandu-se intre cererile noastre. 

..."şi ne iartă nouă greşealele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri!"!  

Cu alte cuvinte negociem, nici mai mult nici mai putin, adica ne angajam ca Dumnezeu sa ne dea iertarea Sa pe masura iertarii noastre manifestate fata de cei care ne-au gresit!

Si, iata, ca lucrurile nu mai sunt asa de simple!
...
Evanghelistul Matei, in cap.6. surprinde si el  momentul in care Mantuitorul da sfaturi privind rugaciunea. Versetele care preced rugaciunea mi s-au parut o buna completare caci, toti ne preocupam de felul in care este bine si potrivit sa ne rugam.

Termenii acestei «negocieri» devin imposibil de ocolit caci, asa cum a spus Mântuitorul... Tatal stie tot si vede in ascuns!

«Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Când vă rugaţi, nu spuneţi multe, ca neamurile, că ele cred că în multa lor vorbărie vor fi ascultate. Deci nu vă asemănaţi lor, că ştie Tatăl vostru de cele ce aveţi trebuinţă mai înainte ca să cereţi voi de la El. »

«În vremea aceea, fiind Iisus într-un loc și rugându-Se, când a încetat, unul dintre ucenicii Lui I-a zis: Doamne, învață-ne să ne rugăm, cum a învățat și Ioan pe ucenicii lui. Și le-a zis: Când vă rugați, ziceți: Tatăl nostru, Care ești în ceruri, sfințească-se numele Tău. Vie Împărăția Ta. Facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ. Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă în fiecare zi. Și ne iartă nouă păcatele noastre, căci și noi înșine iertăm tuturor celor ce ne greșesc nouă. Și nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel viclean. 
Și a zis către ei: Cine dintre voi, având un prieten, de se va duce la el în miez de noapte și-i va zice: Prietene, împrumută-mi trei pâini, că a venit din cale un prieten la mine și n-am ce să-i pun înainte, iar acela, răspunzând dinăuntru, să-i zică: Nu mă pune la osteneală. Acum ușa e încuiată și copiii mei sunt în pat cu mine. Nu pot să mă scol să-ți dau. Zic vouă: Chiar dacă, sculându-se, nu i-ar da pentru că-i este prieten, dar, pentru îndrăzneala lui, sculându-se, îi va da cât îi trebuie. Și Eu zic vouă: Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia; și cel care caută găsește; și celui care bate i se va deschide.”