Evanghelia care se citeste astazi are in ea un soi de avertisment. Vorbele Mantuitorului spun ca nu suntem niciodata la adapost in fata raului, ca suntem vulnerabili chiar si atunci cand credem ca suntem puternici.
„Zis-a Domnul: Cel ce nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cel ce nu adună cu Mine, risipește. Când duhul cel necurat iese din om, umblă prin locuri fără apă căutând odihnă și, negăsind, zice: Mă voi întoarce la casa mea, de unde am ieșit. Și venind, o află măturată și împodobită. Atunci merge și ia cu el alte șapte duhuri, mai rele decât el, și, intrând, locuiește acolo; și se fac cele de pe urmă ale omului aceluia mai rele decât cele dintâi.” LUCA 11, 23-26
Cand apucam Calea cea Buna suntem o tinta si, ca un soldat in razboi, trebuie sa fim "en garde"!
De dragostea nostra pentru Dumnezeu, de consegventa, stradania si permanenta grija de a ne tine departe de patimi, depinde ca viata nostra sa fie cu si prin Hristos!
In mod evident suntem vulnerabili.Chiar si atunci cand credem ca nimic nu ne mai poate schimba convingerile, o cat de mica eroare... poate face ca
acest esafodaj, construit cu ravna, sa se prabuseasca, si asta in fractiuni de secunda. Nu suntem niciodata la adapost de vreme ce in noi exista pururea memoria pacatului!
A tine cont de parerile altora, a admite ca ai gresit, este un semn de smerenie si chiar de inteligenta, dupa cum a insista in ale tale, impotriva evidentei, poate fi chiar un semn de prostie.
Cu credinta insa este altceva.
Ea nu are nimic de-a face cu parerile celor din jur caci ea nu exista in afara iubirii si iubirea... nu este o parere ci o traire!
Orice slabire a credintei ne aseaza pe un teren alunecos, cu posibile derapaje !
Pe multi dintre noi necazurile ne aduc in fata icoanelor...
Dar daca pomul credintei noastre a fost sadit pe terenul nisipos al conjuncturii... radacinile lui neancorate vor face ca el sa fie usor de smuls de vanturi neprietenoase.
Daca merg la biserica nu o fac pentru un preot ci pentru ceea ce se intampla acolo, pentru taina care se petrece in altar si prin care eu ma intalnesc cu Hristos!
Acolo am sansa sa ma aflu sub harul Duhului Sfant, in cor cu ingerii!
Credinta mea nu se impiedica de preot dar nici nu-l ocoleste! Caci preotul, oricine ar fi el, cand isi imbraca haina cultica, este intermediarul meu, este cel care ma pune in legatura cu Hristos!
Cunosc oameni care si-au cladit credinta gratie intalnirii cu un duhovnic anume si prin el L-au cunoscut si s-au apropiat de Dumnezeu!
Minunat, fabulos!
Numai ca admiratia, atasamentul nostru fata de preoti, calugari si duhovnici trebuie controlat !
Nu ne legam de duhovnic mai presus de Domnul ci prin duhovnic trebuie sa fim mai aproape de El!
A cadea in admiratie mistica pentru un preot, ori un calugar, fie el cu har deosebit, este un pacat! Este idolatrie, daca nu altceva vecin cu sminteala!
Dumnezeu Intreit este esenta credintei noastre si nici o iubire si nici o admiratie, alta decat pentru El, nu trebuie sa-I treaca inainte!
Lasand sa creasca in noi adoratii necontrolate, pregatim terenul spre a deveni locas al duhurilor ostile lui Dumnezeu!
Omul... ca omul, este slab, usor de manipulat, influentabil si vulnerabil!
De aceea credinta se verifica, creste si se intareste in vremuri de cumpana, ca si iubirea, de care nu poate fi despartita!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu