Isaac a fost, dupa cum ne spune Scriptura, unicul fiu al lui Abraham (Avraam) si al Sarei!
Asa cum am amintit deja in postarea precedenta, Dumnezeu l-a pus la încercare pe Avraam poruncindu-i sa-l aduca pe Isaac, unicul sau fiu, ca ardere de tot.
În momentul in care tatal, cu inima zdrobita, se pregatea sa implineasca jertfirea, un înger al Domnului ii striga din ceruri sa nu-i faca nimic rau baiatului caci El stie acum ca se teme de Dumnezeu intr-atat incat nu si-ar fi crutat nici macar singurul lui fiu pentru Dumnezeu.
"Avraam a ridicat ochii şi a văzut inapoia lui un berbece, incurcat cu coarnele intr-un tufis si s-a dus de a luat berbecele şi l-a adus ca ardere de tot pe rugul pregatit pentru fiului său.(Fac. 22.1-19)
Dintre patriarhi, Isaac a trait cel mai mult si este singurul al cărui nume nu a fost schimbat, precum și singurul care nu a părăsit Canaanul.
Comparativ cu ceilalți patriarhi, povestea lui nu este una palpitanta, cu exceptia episodului legat de binecuvantarea data mostenitorului sau.

La vârsta de 40 de ani (Fac. 25.20) Isaac o ia de nevastă pe Rebeca, sora lui Laban, care era si ruda cu tatal sau (Fac. 24.16, 27, ) si pe care o iubeste.
Rebeca, sotia sa, multi ani s-a dovedit a fi stearpa, dar, dupa rugaciunile lui Isaac catre Dumnezeu, ea va naste doi copii gemeni, pe Esau(Isav) şi Iacov.
Scriptura ne spune:
,,Copiii se băteau în pântecele ei; şi ea a zis: ,,Dacă -i aşa, pentru ce mai sunt însărcinată?"
S'a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis:
,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."
,,În pântecele ei erau doi gemeni: Cel dintâi a ieşit roş de tot, cu o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau(Isav) (adică "păros"). Apoi a ieşit fratele său, care se ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov ("cel ce ţine de călcâi").
Isaac era în vârstă de şaizeci de ani, când s-au născut ei.”(Fac. 25.19-26).
"Isaac iubea pe Esau (Isav), pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov."(Fac. 25.28)
"Isaac iubea pe Esau (Isav), pentru că mânca din vânatul lui; Rebeca însă iubea mai mult pe Iacov."(Fac. 25.28)
Si s-a dus Isaac în Gherara, la Abimelec, regele Filistenilor.
Atunci Domnul i S-a arătat şi i-a zis:
"Să nu te duci în Egipt, ci să locuieşti în ţară, unde-ţi voi zice Eu. Locuieşte în ţara aceasta şi Eu voi fi cu tine şi te voi binecuvânta, că ţie şi urmaşilor tăi voi da toate ţinuturile acestea şi-Mi voi împlini jurământul cu care M-am jurat lui Avraam, tatăl tău. Voi înmulţi pe urmaşii tăi ca stelele cerului şi voi da urmaşilor tăi toate ţinuturile acestea; şi se vor binecuvânta întru urmaşii tăi toate popoarele pământului, Pentru că Avraam, tatăl tău, a ascultat cuvântul Meu şi a păzit poruncile Mele, poveţele Mele, îndreptările Mele şi legile Mele!" `

De aceea s-a aşezat Isaac în Gherara.
Isaac, pentru ca a fost drept înaintea lui Dumnezeu, El l-a binecuvântat cu multe bogatii. Bogatia lui a atras invidia filistenilor care l-au alungat din tara lor.
Domnul i S'a arătat şi i -a zis:
Domnul i S'a arătat şi i -a zis:
,,Eu sunt Dumnezeul tatălui tău Avraam; nu te teme, căci Eu sunt cu tine; te voi binecuvînta, şi îţi voi înmulţi sămânţa, din pricina robului Meu Avraam.
Isaac a zidit acolo un altar, a chemat Numele Domnului, şi şi-a întins cortul acolo.
Isaac îmbatranise, ochii ii slabisera si l-a rugat intr-o zi pe Esau (Isav) să se duca la vanatoare, sa vaneze şi sa-i facă o mancare, asa cum ii placea lui, ca sa-l binecuvanteze inainte de a muri, binecuvantarea fiind cruciala pentru destinul mostenitorului si al urmasilor sai.
Faptele, desi poate contraria , se petrec cu voia si dupa planul lui Dumnezeu, cu care Rebecca, sotia lui Isaac, conlucreaza, fie si fara voia ei!
Faptele, desi poate contraria , se petrec cu voia si dupa planul lui Dumnezeu, cu care Rebecca, sotia lui Isaac, conlucreaza, fie si fara voia ei!
Textul nu contine nici urma de dezaprobare ori judeata ci tot ceea ce urmeaza este implinirea profetiei facute Rebecai:
.
Scriptura ne spune ca, atunci cand ,,copiii se băteau în pântecele ei", Rebeca "s'a dus să întrebe pe Domnul. Şi Domnul i-a zis:,,Două neamuri sunt în pântecele tău, Şi două noroade se vor despărţi la ieşirea din pântecele tău. Unul din noroadele acestea va fi mai tare decît celalt. Şi cel mai mare va sluji celui mai mic."
,,În pântecele ei erau doi gemeni: Cel dintâi a ieşit roş de tot, cu o manta de păr, şi de aceea i-au pus numele Esau(Isav) (adică "păros"). Apoi a ieşit fratele său, care se ţinea cu mâna de călcâi pe Esau; şi de aceea i-au pus numele Iacov ("cel ce ţine de călcâi"). .
Rebecca aude si, cum il iubea mai mult pe Iacov, printr-un siretlic, l-a trimis la Isaac pe acesta in locul lui Esau, acoperindu-l cu piei de ied.
Deşi Isaac a avut o oarecare indoiala, pana la urma Iacov este cel care primeste binecuvantarea tatalui, in locul fratelui sau, Isav!
,Iată, mirosul fiului meu este ca mirosul unui câmp, pe care l-a binecuvîntat Domnul. Să-ţi dea Dumnezeu rouă din cer, Şi grăsimea pământului, grâu şi vin din belşug! Să-ţi fie supuse noroade, şi neamuri să se închine înaintea ta! Să fii stăpânul fraţilor tăi, Şi fiii mamei tale să se închine înaintea ta! Blestemat să fie oricine te va blestema, Şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta."(Fac. 27, 27-29)

Cand a venit Isav, care vanase şi îi facuse mancare tatalui sau, Isaac intelege ce s-a intamplat. El ii spune fiului sau ca, din pricina faptului ca Iacov tocmai primise binecuvantarea, nu mai putea schimba nimic!
Esau(Isav) isi roaga tatal sa-i dea si lui binecuvantare dar Isaac ii spune:,,Iată! Locuinţa ta va fi lipsită de grăsimea pămîntului şi de roua cerului, de sus. Vei trăi din sabia ta şi vei sluji fratelui tău; Dar când te vei răscula, vei scutura jugul lui de pe gâtul tău!" (Fac. 27, 39-40)

Esau este atat de furios incat spune ca-l va omori pe Iacov.
Rebeca, auzind asta, nelinistita pentru viata fiului iubit, il sfatuieste pe Iacov sa plece la fratele ei, Laban, si sa stea acolo pana cand se va potoli mania lui Esau. (Fac. 27, 41-46)
Si Isaac voia ca fiul sau sa plece in tara rudelor sale ca sa-si ia de acolo sotie. Asa ca Iacov va pleca si fetele lui Laban vor deveni sotiile lui! Esau isi va alege sotiile din neamul canannitilor.

Iacov şi Esau se vor impaca totusi pana la urma, dar asta este ... alta poveste!
va urma...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu