sâmbătă, 30 ianuarie 2021

CEI TREI IERARHI





Sarbatoarea de azi vine ca o exemplificare a felului in care se poate deveni fara a intra in concurenta, fara a lupta sa fii primul!
Caci Sfintii nu concureaza intre ei ci sunt in comuniune desavarsita de iubire! 

Într-un cuvântul de învățătură, rostit acum cativa ani, cu prilejul zilei celor trei Sfinti Iararhi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a explicat de ce Biserica Ortodoxă a rânduit ca aceștia să fie prăznuiți împreună într-o singură zi (30 ianuarie)!

 „Această hotărâre a fost luată la sfârșitul secolului al 11-lea, începutul secolului al 12-lea, pe când domnea în Bizanț un împărat care dorea liniște în imperiu pentru că exista o tulburare mare. Credincioșii din timpul împăratului Alexie Comnenul (1081-1118) se certau între ei care dintre cei trei sfinți, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ar fi cel mai mare. Unii îl lăudau pe Sfântul Vasile spunând că este învățat și este un om al cuvântului unit cu fapta, mai ales prin opera sa filantropică, deoarece el a construit lângă orașul Cezareea Capadociei un așezământ filantropic format din mai multe instituții, mai multe clădiri, în care erau primiți străinii, erau îngrijiți bolnavii, bătrânii și copiii. Această lucrare s-a numit Vasiliada și a fost pentru prima dată în istorie când cineva a organizat milostenia sub formă instituțională permanentă, nu doar spontană și de moment. (…) Alții spuneau că Sfântul Vasile cel Mare era prea aspru în privința regulilor, canoanelor, și că mai milostiv și îngăduitor era Sfântul Ioan Gură de Aur, care chema pe oameni la pocăință, dar nu era atât de sever în aplicarea penitenței sau regulilor de pocăință. Alții spuneau că, dimpotrivă, mai mare decât acești doi este Sfântul Grigorie Teologul, de Dumnezeu Cuvântătorul, care cunoștea toată filosofia vremii sale și care avea o exprimare foarte elegantă, foarte atrăgătoare, fiind un foarte bun predicator și un teolog de mare profunzime, care a explicat pe înțelesul oamenilor taina Sfintei Treimi, sau învățătura ortodoxă despre Sfânta Treime, mai ales prin cele cinci cuvântări ale sale ținute la Constantinopol. Sfântul Grigorie Teologul era considerat cel mai cult dintre toți, cel mai profund în gândire și cel mai destoinic în exprimare, considerată elegantă, artistică, frumoasă. Cearta aceasta a continuat mai multă vreme, încât credincioșii s-au împărțit în grupuri: vasilieni, grigorieni și ioanieni. Au devenit grupuri partizane de prețuire a unuia dintre cei trei”.

Dezbinarea produsă între credincioși a fost vindecată printr-o minune săvârșită tocmai de cei trei ierarhi. „Acești trei ierarhi s-au arătat Mitropolitului Ioan al Evhaitelor și i-au spus că trebuie să stabilească o sărbătoare comună pentru toți trei, ca toți laolaltă să fie cinstiți și să înceteze vrajba și cearta dintre credincioși. Sărbătoarea aceasta a fost instituită ca urmare a inițiativei Sfinților Trei Ierarhi înșiși. Ei s-au arătat lui Ioan al Evhaitelor și au cerut lucrul acesta. Ei ne învață că sfinții nu concurează între ei, ci se completează și că sunt în comuniune desăvârșită de iubire în fața Preasfintei Treimi. Ei au lucrat în lume cu harul Prea­sfintei Treimi și au vestit fiecare în parte Evanghelia iubirii milostive a lui Hristos”, 

Sfinții Trei Ierarhi, deși aveau caractere diferite, au avut multe asemănări. „În primul rând, toți trei s-au născut în familii evlavioase. În al doilea rând, au avut o bogată cultură teologică și profană. În al treilea rând, au trăit o viață duhovnicească intensă. În al patrulea rând, au tâlcuit și apărat credința ortodoxă și unitatea Bisericii prin scris și prin predici în fața ereziilor. În al cincilea rând, au chemat pe oameni la pocăință, la viețuire sfântă și la milostenie. În al șaselea rând, deși aveau o sănătate șubredă, au avut un zel misionar, pastoral și social-filantropic foarte puternic. Ei sunt nu numai pentru școlile de teologie modele, ci și pentru toți păstorii, pentru toți ierarhii, preoții și slujitorii Bisericii noastre

Sfinții pomeniți au avut o mare binecuvântare prin faptul că s-au născut din părinți creștini, evlavioși și harnici: „Mamele creștine din secolul 4 au avut o conștiință a responsabilității materne pentru a crește copiii în credință și a-i face iubitori de Hristos și de Biserică și a-i îndemna să fie și milostivi. Toți acești trei Sfinți Părinți, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, i-au apărat pe săraci, pe văduve, pe oamenii necăjiți, pe bolnavi, au apărat demnitatea umană atunci când aceasta a fost umilită în istorie de patimi, de lăcomie, de nedreptate. Aici se vede educația părinților care au fost milostivi și i-au învățat să fie milostivi și pe copiii lor. (…) Acești Sfinți Părinți sunt dascăli nu numai pentru monahi, nu numai pentru teologi, ci și pentru toate persoanele. De aceea, sunt mari dascăli ai lumii, iar în mod deosebit, familiile lor sunt model pentru familiile de astăzi”.

„În vremea aceea a intrat Iisus în casa uneia dintre căpeteniile fariseilor, în zi de sâmbătă, ca să mănânce, și ei Îl pândeau. Și, iată, un om bolnav de hidropică era înaintea Lui. Și, răspunzând, Iisus a zis către învățătorii de Lege și către farisei, spunând: Cuvine-se a vindeca sâmbăta ori nu? Ei însă au tăcut. Și luându-l, l-a vindecat și i-a dat drumul. Și către ei a zis: Care dintre voi, de-i va cădea fiul sau boul în fântână, nu-l va scoate îndată în ziua sâmbetei? Și n-au putut să-I răspundă la aceasta. Apoi, luând seama cum își alegeau la masă cele dintâi locuri, a spus celor chemați o pildă, zicând către ei: Când vei fi chemat de cineva la nuntă, nu te așeza în locul cel dintâi, ca nu cumva să fie chemat de el altul mai de cinste decât tine și, venind cel care te-a chemat pe tine și pe el, să-ți zică: Dă acestuia locul. Și atunci cu rușine te vei duce să te așezi pe locul cel mai de pe urmă. Ci tu, când vei fi chemat, mergând așază-te în cel din urmă loc, ca, atunci când va veni cel ce te-a chemat, el să-ți zică: Prietene, mută-te mai sus. Atunci vei avea cinste în fața tuturor celor care vor ședea împreună cu tine. Căci oricine se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța.” LUCA 14: 1-6

Hidropicul este un om bolnav, cel care preschimbă fiecare mâncare bună în umflătură  a morții, iar în sens moral este imaginea fariseului. 
Până la capitolul al șaisprezecelea al evangheliei dupa Luca vom urma o „dietă” menita sa ne dezumflă de orgoliu, ca să trecem prin ușa strâmtă a milei lui Dumnezeu

HIDROPICA -
 Hidropizia este cunoscută popular sub numele de dropică (acest termen popular se referă mai ales la ascită sau anasarcă; dropică la cap are sensul de hidrocefalie).
Este o boală cauzată de acumularea patologică de apă în cavitățile naturale ale corpului sau în țesuturi;este o acumulare anormală de lichid seros, prin diverse mecanisme, la nivelul unor cavităț (peritoneală, pleurală, pericardică), al unor compartimente din organism sau în țesutul conjunctiv. Acumularea de lichid (sau gaz) într-o cavitate a organismului sau anumite țesuturi se mai numește epanșament. (dex)

Capitolul al treisprezecelea ne-a vorbit despre cea mai mare problemă a noastră, cea a răului. Binele nu ne deranjează… nici nu-l simtim!
Răul este ocazia potrivită ca să ne schimbăm cursul și principiul vieții, pentru că noi suntem cei care înfăptuim răul, nu Dumnezeu.
El intre timp Isi face „treaba” Sa: in pilda smochinului pe care Domnul îl îngrijește cu atenție, desi este neroditor; în final, pe cruce, El va lua asupra Sa blestemul nostru!

Dumnezeu înfăptuiește lucruri mari, adică învinge răul prin bine, este răbdător. Iar răul pe care noi îl facem în istorie I-l facem Lui, care este ultimul dintre oameni. El mereu va rămâne pe cruce, până când noi nu ne vom schimba felul de a trai.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu