În vremea aceea Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavol.
Fragmentul evanghelic este cunoscut sub numele de Ispitirile lui Iisus, dar nu doar despre ispite este vorba ci si despre atitudinea Sa, despre alegerile Sale ca om, ceea ce ne demonstreaza ca... se poate, ca e posibil sa tinem calea dreapta!
Şi, după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit. Atunci, apropiindu-se, ispititorul a zis către El:
Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini.
Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu».
Atunci diavolul L-a dus în Sfânta Cetate, L-a pus pe aripa templului şi I-a zis: Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iar Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău».
Apoi diavolul L-a dus pe un munte foarte înalt şi l-a arătat toate împărăţiile lumii şi slava lor, şi I-a zis Lui: Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti».
Atunci L-a lăsat diavolul şi, iată, îngerii venind la El Îi slujeau.
MATEI 4, 1-11
Inainte de a analiza cele trei ispitiri, m-as opri la frazele de inceput, care pot parea neimportante, desi sunt esentiale:
1 - Iisus a fost dus de Duhul în pustie, ca să fie ispitit de către diavol.
Am mai vorbit, in postarile anterioare, despre ceea ce reprezinta metaforic pustiul si imi permit sa reiau analiza!
Pustiul e un loc de referinta pentru istoria ebraică şi cea creştină, pentru că e locul în care s-a format, se formeaza, poporul lui Dumnezeu.
Pustiul, desertul, este simbolul Iesirii, adica ai ieşit din Egiptul sclaviei şi ai intrat în deşert - nu mai esti sclav si…esti liber
Dar in pustiu esti calator, încă nu ai ajuns unde trebuie să ajungi!
Dar in pustiu esti calator, încă nu ai ajuns unde trebuie să ajungi!
Pentru a ajunge unde trebuie vei avea nevoie de ajutor caci daca nu ceri ajutor, mori. Prin urmare deşertul, pustia, este simbolul drumului vieţii noastre!
Odată ce un om a ieşit, odată ce s-a hotărât să trăiască o anume viaţă, îi apare în fata perspectiva, un drum pe care il are de parcurs pana sa ajunga la tinta! Traieste in pustie caci încă nu a ajuns, nu a intrat inca in pământul făgăduinţei!
În pustie omul se plamadeste, experimentand o multgime de stari interesante.
Primul lucru pe care il simte el in imensitatea pustiului este frica, si cu ea apare si dorinţa de a renunta, de a se întoarce înapoi – era mai bine înainte!
Apoi apare ispita de a se opri - caci isi zice nerabdator: "oare când voi ajunge?”
Toate ispitele tin "de" si se petrec "in" acest pustiu!
Este stiut ca in desert omul are vedenii, mintea ii fabuleaza, îşi construieşte idoli, isi cauta sorogate de tot felul pentru a se simţi mai bine, il cotropeste gandul să nu mai călătorească, sa se opreasca... si, deznadajduind, ajunge la ispita disperarii.
Viaţa e un deşert. si in desert nimic nu mai are sens, peisajul se schimba desi locul e acelas... e halucinant, si asa omul ajunge sa-L acuze pe Dumnezeu - "M-a înşelat, m-a adus la viaţă, dar m-a pus sa indur toate astea, fara sa stiu unde voi ajunge!
Este adevarat ca Pustiul este locul angoasei, al lipsei de sens, dar un loc în care omul cunoaşte adevărul despre singurătate, despre moarte, despre cădere… si tocmai în pustiu omul experiază fidelitatea, adica credinciosia lui Dumnezeu - Cel care i-a daruit
Este adevarat ca Pustiul este locul angoasei, al lipsei de sens, dar un loc în care omul cunoaşte adevărul despre singurătate, despre moarte, despre cădere… si tocmai în pustiu omul experiază fidelitatea, adica credinciosia lui Dumnezeu - Cel care i-a daruit
mana, prepeliţele, Cuvântul, apa… acolo, in pustiu!
În pustiu se naşte poporul lui Dumnezeu, care invata astfel să trăiască în credinciosie faţă de El.
Pustiul este locul adevărului, locul unde omul îşi descopera capacitatile, unde isi experiază limitele, neputinta, slăbiciunile, isi traieste ispitele, încercările, fricile, căderile... dar şi locul in care isi vede drumul vietii, tinta, scopul, unde intelege ce inseamna credinciosie, solidaritate, curaj.
Pustiul este locul adevărului, locul unde omul îşi descopera capacitatile, unde isi experiază limitele, neputinta, slăbiciunile, isi traieste ispitele, încercările, fricile, căderile... dar şi locul in care isi vede drumul vietii, tinta, scopul, unde intelege ce inseamna credinciosie, solidaritate, curaj.
In calatoria poporului evreu in Pustie se gaseste intreg adevărul vieţii umane!
Fiecare popor face propria calatorie initiatica in pustiu!
2 - ... după ce a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, la urmă a flămânzit.
Informatia aceasta ne aminteste multe : postul lui Moise, călătoria lui Ilie de 40 de zile, cei 40 de ani petrecuţi de poporul lui Israel în deşert, o generaţie noua, adică de o viaţă de om!
Postul este plin de însemnătate El poate fi :
- delirul de atotputernicie al omului - adica tin post si prin post imi verific puterea de stapanire, controlul asupra propriei mele persoane si a propriei mele vieti. Acest aspect este foarte răspândit în zilele noastre!
- convingerea ca viaţa e Dumnezeu si nu hrana , fapt pentru care mă hranesc puţin, pentru a sublinia că viaţa mea nu este mâncarea, ci Dumnezeu, caci «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu».
Postul înseamnă relativizarea nevoii de hrană a omului, adica de viaţă lumeasca.
Viaţa nu este absolută! De fapt, o si pierd. Ceea ce este absolut este modul in care traiesc viaţa.
Tot ce este pierzator este sa ne concentram pe viata, ignorand moartea desi murim, caci asta ne face sa trăim cu disperare o viaţă dominata de egoism.
Si pentru evitarea acestei situatii, postul are o mare însemnătate!
Cele trei ispitiri ale lui Iisus se aseamana izbitor ispitirilor pe care poporul lui Israel le-a avut în deşert, ispitelor pe care le are Biserica, ispitelor pe care fiecare dintre noi le avem, si care ne incearca permanent!
Ele insa arata faptul ca ingerii negri nu pot face cu noi nimic singuri. Doar noi putem decide daca gandul ispitirii va pune stapanire pe sufletul nostru!
De 2000 de ani se tot spune ca cele ale lumii nu au nimic a face cu cele ale lui Dumnezeu. Dar omul ramane legat de nebunia lumii.
E o lupta permanenta pentru ca invidia, barfa, slava desarta, hotia, pacatul trupesc, betia si alte dependente, mancare fara masura, rasul dracesc si altele de felul acestora, sa nu ajunga sa puna stapanire pe noi.
E o lupta permanenta pentru ca invidia, barfa, slava desarta, hotia, pacatul trupesc, betia si alte dependente, mancare fara masura, rasul dracesc si altele de felul acestora, sa nu ajunga sa puna stapanire pe noi.
Domnul permite ispitirea pentru a ne intari rezistenta la pacat!
Prima ispitire a lui Iisus are la baza gandirea strict practica, economica, a omului potrivit careia daca crezi in Dumnezeu trebuie sa-ti fie bine! Este marea confuzie dintre ajutorul si iubirea lui Dumnezeu si binele lumesc, cu lucrurile materiale pe care le poti avea.
1. Dacă eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pâini. Iar El, răspunzând, a zis: Scris este: «Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu».
A doua ispitire este legata de nevoia noastra de a avea certitudinea ca Dumnezeu e cu noi! Domnul trebuie să facă minuni şi să ne dea semne. Şi această ispită o avem mereu in noi.
2. Dacă Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: «Îngerilor Săi va porunci pentru Tine şi Te vor ridica pe mâini, ca nu cumva să izbeşti de piatră piciorul Tău». Iar Iisus i-a răspuns: Iarăşi este scris: «Să nu ispiteşti pe Domnul Dumnezeul tău».
A treia ispitire este de natura diabolică - Omul se lasa amagit, se preda raului si îl gestionaza singur. Iisus insa se impotriveste lui!
3. Acestea toate Ţi le voi da Ţie dacă vei cădea înaintea mea şi Te vei închina mie. Atunci Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, Satano, căci scris este: «Domnului Dumnezeului tău să te închini şi Lui singur să-I slujeşti»Ispita o are cel care a făcut alegerea corectă… Fapt pentru care, dacă esti ispitit, trebuie sa-I mulţumesti lui Dumnezeu.
Înseamnă că esti pe drumul bun, ai făcut ce trebuie!
Ispita exista si Dumnezeu o ingaduie! Ea este tocmai încercarea care ne permite să trăim încrederea în Dumnezeu!
"Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când cădeţi în felurite ispite,
Ştiind că încercarea credinţei voastre lucrează răbdarea;
Iar răbdarea să-şi aibă lucrul ei desăvârşit, ca să fiţi desăvârşiţi şi întregi, nelipsiţi fiind de nimic" Iacov 1, 2.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Diavolul și magia, culegere de texte patristice și traducerea lor în neogreacă de Ieromonahul Benedict Aghioritul, trad. din neogreacă: Zenaida Anamaria Luca, Editura Agaton, Făgăraș, 2012, p. 29
„Să nu îngăduim să fim atât de trişti, încât fie să vorbim fără sens, fie să ne cufundăm cu totul în tăcere. S-a abătut asupra noastră vreo ispită sau vreo încercare? Dumnezeu, Care a îngăduit să fim ispitiţi, ştie şi când va înceta ispita. Fiind atotputernic, Dumnezeu poate să ne scape de orice rău atunci când vine vremea, mai ales dacă ne pocăim pentru păcatele noastre şi ne întoarcem aproape de El. (...)
„Să nu îngăduim să fim atât de trişti, încât fie să vorbim fără sens, fie să ne cufundăm cu totul în tăcere. S-a abătut asupra noastră vreo ispită sau vreo încercare? Dumnezeu, Care a îngăduit să fim ispitiţi, ştie şi când va înceta ispita. Fiind atotputernic, Dumnezeu poate să ne scape de orice rău atunci când vine vremea, mai ales dacă ne pocăim pentru păcatele noastre şi ne întoarcem aproape de El. (...)
Îi admirăm şi îi cinstim (pe sfinți) pentru că au îndurat cu bucurie primejdii, prigoane, vorbele rele, chinuri şi chiar moartea. I-au împresurat o mie de ispite, iar ei nu s-au întristat. Au trecut prin primejdii nenumărate şi au rămas cu sufletul senin. Au fost duşi la tăiere, iar ei se bucurau. Ceea ce pentru omul de rând este o mare nenorocire – vorbesc acum de pierderea vieţii – pentru ei a fost cea mai mare binecuvântare, fiindcă au cunoscut că pentru robii credincioşi ai lui Dumnezeu moartea nu este decât eliberarea de chinurile pământeşti şi mutarea în veşnicia preadulcei Împărăţii cereşti. Au mai cunoscut, însă, că dacă este nevoie, omul este izbăvit în chip minunat de moartea trupească, atunci când crede şi nădăjduieşte fără să şovăie în pronia lui Dumnezeu.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieţii, Editura Egumenița, Galați, pp. 253-254
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu