IUDA - Prilej de meditatie

„În vremea aceea Iisus era ziua în templu și învăța, iar noaptea, ieșind, o petrecea pe muntele ce se cheamă al Măslinilor. Și tot poporul venea dis-de-dimineață la El în templu, ca să-L asculte. 

Iar atunci se apropia sărbătoarea Azimelor, care se chema Paști. 

Dar arhiereii și cărturarii căutau cum să-L omoare; căci se temeau de popor. Și a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul, care era din numărul celor doisprezece. Și, ducându-se, el a vorbit cu arhiereii și cu căpeteniile oastei, cum să-L dea în mâinile lor. Ei s-au bucurat și s-au învoit să-i dea bani. Iar el a primit și căuta prilej să-L dea lor fără știrea mulțimii. Deci, a sosit ziua Azimelor, în care trebuiau să se jertfească Paștile. Și a trimis pe Petru și pe Ioan, zicând: Mergeți și ne pregătiți Paștile, ca să mâncăm.” LUCA 21, 37-38; 22, 1-8

O zbatere, o lupta continua... 

Asta este viata de aici, de pe pamant! 

De nu ne-am gandi ca Maine ne poate salva de durerea zilei de Azi, ne-ar fi mult mai greu sa inaintam.

Tineretea are o mare calitate: aceea de a contine in ea acea doza anestezianta de inconstienta - in sensul frumos al cuvantului! 

In rest ... dincolo de tinerete...ne luptam:

• Cu noi si proastele obiceiuri, cu noi si frustarile noastre, cu noi si neimplinirile noastre.
• Cu tentatiile, viciile si obsesiile  care ne transforma si ne fac sa ne uram, sa nu ne iubim si sa ne incarcam de neiubirea, cu invidia pe care le aruncam aproapelui nostru.
• Cu neputinta de a ierta; ne luptam, cu tendinta de a judeca, cu mostenirile ancestrale ce le purtam in sangele nostru, fara voi, nestiut!
• Cu lumea... ne luptam, pe muteste sau galagios, si cu tendintele ei, pe care ni le impune fara sa ne intrebe daca ne plac sau nu, cu lumea asta si permanenta ei placere pentru schimbare  pentru moda si tendinte, cu judecatile ei, nepotrivite cu oferta ei continua spre disolutie...
• Ne mai luptam si cu diavolii din noi - unii ascunsi, pe care nici nu-i banuim si care fac sa ne doara sufletul de rusinea de a-i gazdui!

Nimeni nu este curat intr-o lume murdara, de aceea trebuie sa ne luptam sa ne spalam cat mai des, sa facem tot posibilul sa decoloram funinginea lumii depusa pe noi si in noi...

In razboiul asta nimic nu este pierdut daca fiecare incercare ne aduce acea intelepciune care sa ne ajute sa nu repetam greselile. 

Cine nu invata... reia la infinit incercarea, asa  cum acul patefonului ramane blocat in zgarietura unui disc uzat, repetand, in bucla, acordul inscris in santul facut... din neatentie.

Dar luptandu-ne, nu trebuie sa uitam de frumusetea si perfectiunea lumii creeate, caci tot ce este urat in noi e si omenesc - si omul are in el acea picatura de divin, care e capabila sa-l restaureze, daca vrea!

Un obiect spart in bucati nu va mai fi niciodata cum a fost. 

Dar pe noi, cand ne simtim sfaramati, Dumnezeu ne poate replamadi, ne poate renaste, poate readuce speranta, ne poate schimba viata, ne poate trezi constiinta, care uneori mai doarme, si ne poate intoarce sufletele spre fumusetea lumii, pe care credem uneori ca am pierdut-o, sau pe care ne o mai putem contempla, nemaiavand nadejdea de a o redobandi. 

La Dumnezeu, cu Dumnezeu,  nimic nu e imposibil de restaurat. Pentru ca El este IUBIRE si iubirea vindeca! 

El zideste si rezideste perpetuu, El da viata.

Sa nu ne amagim cumva crezand ca Iuda, despre care aflam din franmentul evanghelic citit astazi, ar fi fost predestinat sa tradeze! Nu. 

El avea sa-l vanda pe Iisus din pricina relelor din el - iubirea pentru bani si, de ce nu, poate chiar invidia, cuibarita in el, care l-a facut incapabil sa admire perfectiunea pe care o intruchipa Iisus! 

Prin tradarea lui, Iuda a grabit doar prinderea si uciderea Mantuitorului, care oricum s-ar fi petrecut!

Exemplul lui Iuda nu este numai prilej de cugetare filozofica asupra tradarii ci unul de auto-analiza. 

Daca vom cauta in adancul firii noastre, vom gasi cele mai nebanuite rele, nemarturisite inclinatii spre rau, si acolo se va ascunde vrajmasul pentru a ne prinde in mrejele sale!
Nimeni nu este la adapost si oricare din noi este un potential tradator, cata vreme pacatul traieste in noi.

In noi e si Cain, ucigasul, si Iuda, tradatorul, si multi altii...

Patimile, placeri asa-zis nevinovate, hranesc inclinatiile omului spre rau. De aceea despatimirea este o conditie a accederii spre Dumnezeu, caci doar desprinsi de pacat  putem gandi cu mintea in inima! 

Altfel... oricand poate invia un Iuda in noi!

Amin