„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, fi-va lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre.” MARCU 11, 22-26
Pericopa de astazi o continua pe cea de ieri si contine in ea acelas pretios mesaj!
Mantuitorul ii raspunde, de fapt, lui Petru care, la intoarcerea de la Ierusalim, a remarcat ca smochinul, pe care il blestemase Invatatorul in ajun, era uscat din radacina!
Observatia lui Petru este un bun prilej pentru Iisus de a spune care sunt conditiile unei adevarate legaturi a omului cu Dumnezeu spre descatusarea tuturor neputintelor!
Mai intai omul trebuie:
- sa creada in Cel care Este creatorul cerului, al pamantului, al celor vazute si nevazute
- sa se roage Lui
- si sa invete sa ierte!
Aveți credință în Dumnezeu. indeamna Mantuitorul.
Aceasta afirmatie contine in ea doua idei:
- Omul are facultatea de a crede - el poate crede si in altceva decat in Dumnezeu - si stim bine ca este asa! Omul, daca nu crede in Dumnezeu, gaseste in mod sigur ceva in care sa creada!
Fara acest suport omul nu reuseste sa existe!
Facultatea de a crede ne-a fost data de Dumnezeu, dar ne-a dat si libertate - asa ca a crede in El nu este obligatoriu! Si asta tine, daca vreti, de un asa-zis "capriciul" al Domnului de a-l lasa pe om sa aleaga, sa-L vada, sa-L gaseasca, sa-L iubeasca nefortat!
Unii cred in horoscop, in ghicitul in cafea, in carti, in ei insisi, in fine... in ceva trebuie sa creada cand se gasesc in fata unei probleme! Dar Dumnezeu nu este un eveniment, nici un lucru, ci este o Persoana prezenta in viata noastra in masura in care credem in Ea!
De aceea Iisus vorbește despre „credința in Dumnezeu”, pentru că exista multe alte credințe care nu Il privesc pe Dumnezeu, si care sunt idolesti!
- „Credința in Dumnezeu” nu se rezuma doar la a crede ca El exista ci inseamna sa te si daruiesti Lui, sa te increzi in El, fara dubii si cartire, sa fii convins ca El stie cel mai bine de ce ai tu nevoie! Sa faci voia Lui si nu a ta!
Și asta este cu totul altceva!
Problema nu sta in a fi sau a nu fi Dumnezeu ci a comuniunii pe care eu - omul - o am cu El si a cunoasterii Dumnezeului meu!
Daca ma intreb "cine este Dumnezeul meu?", raspunsul il gasesc in alta intrebare: "care imi este suportul in viata, pe ce sau pe cine ma bazez cu adevarat?"
Cate nu ne dorim si cate socoteli nu ne facem?! Multe si, de multe ori, absolut stupide! Unele ni se implinesc; altele doar partial, si multe nu ne ies deloc! Obisnuim insa ca, atunci cand ceva nu ne iese dupa voia noastra, sa ne suparam fara sa avem habar, fara sa luam in calcul ca am fost feriti de ceva muuult mai rau!
Ne incredem in oameni si traim dezamagiri!
Cunosc pe cineva care in toate momentele marcante ale vietii lui l-a "ispitit" pe Domnul!
Osciland in credinta lui, de cate ori a avut ocazia sa faca pasi mari, ori a fost la rascruce in viata, a spus: "Doamne, daca existi cu adevarat, fa sa mi se implineasca aceasta dorinta!"
Si Domnul, pus la zid in acest fel indecent, i-a implinit toate cererile dupa cum a dorit, fara sa-l mai fereasca, dupa cum obisnuieste El!
Din nefericire insa, nimic din ce a cerut lui Dumnezeu in acest fel nu i-a fost spre binele lui!
Domnul, dupa ce l-a lasat sa vada ca voia lui era gresita, milostiv, i-a aratat apoi si care era varianta corecta!
Si i-a dat zile multe si mintea i-a ramas intreaga spre a-si da seama de erorile sale si de bunatatea lui Dumnezeu!
Si stie, recunoaste dar inca nu se poate incredinta Lui! Multi fac asta...
Credinta in Dumnezeu nu este credinta intr-o idee, intr-o iluzie... ci este credinta intr-o Persoana care este Dumnezeu, Cel prezent in viata noastra, chiar daca nu credem, chiar daca nu Il vedem, chiar daca nu Il dorim!
Iisus mereu zice "Credinta ta te-a mantuit"
A mantui inseamna a salva, caci starea noastra este realmente aceea de naufragiati, care au nevoie de salvare!
Si mai spune: "Nu te teme, mergi in pace", cuvinte care reveleaza teama care ne stapaneste!
Credinta ne salveaza si ne alunga teama!
Iisus le spune apostolilor ca, daca cred si cer, primesc.
Dar cum sa cerem altfel decat prin rugaciune?
Toate câte cereți, rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea.
Rugaciunea este infailibila dar ea are reguli pe care scriptura le sugereaza de la prima la ultima litera!
Si aici avem o problema caci ii cerem lui Dumnezeu tot felul de bazaconii! Noi cerem ce vrem noi si nu ce ne trebuie!
Ce-L priveste pe Dumnezeu pamantul de la bunica?
Daca am o problema de proprietate trebuie sa fiu capabila sa spun: Faca-se voia Ta, Doamne! ca poate voia Lui este sa ma salveze saraca fiind, sa-mi desprinda sufletul de bunurile lumii!
“Acela ce stie sa se roage, stie sa traiasca bine”, spune Sfantul Augustin.
Sfantul Efrem spune: “Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urii, reprimarea orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .
Rugaciunea este un har pe care Dumnezeu il acorda, fara sa fie cerut, celor care au vocatia credintei, care cred cu adevarat!
"Rugaciunea este un leac care vindeca orice fel de rana, opreste orice lacrima, linisteste orice durere, ea subjuga orice pasiune!"
"Prin rugaciune nemultumirile si resentimentele noastre se potolesc, ingrijorarile dispar, nelinistea si nerabdarea inceteaza, iar evlavia si credinta cresc.
Noi Ii cerem lui Dumnezeu fel de fel de binefaceri pamantesti si ne miram apoi ca nu ni se implinesc rugaciunile !
Dar ce trebuie sa cerem lui Dumnezeu este mantuirea sufletului !
Desigur, cerand asta, acceptam si orice suferinta, daca aceasta este necesara pentru mantuirea noastra!
Ar trebui sa multumim lui Dumnezeu pentru orice si pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere si prosperitate, fie saracie - si tot ceea ce primim, ar trebui sa constientizam, ca este prin mila Lui, sa spunem ca Iov: “Domnul a dat, Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvantat!” “Si toate celelalte se vor adauga voua…celor ce cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu”, ne incredinteaza Iisus."
Cat despre iertare... raportul crestinilor cu actul iertarii este unul mai mult declarat decat asumat!
Iar când stați de vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre.
Toti ne dorim sa fim iertati de toti ( in fond se intampla sa gresesti, oameni suntem, nu?) insa nu ne autocenzuram spre a intelege cat anume suntem noi in stare sa iertam, la randul nostru!
Tot crestinul spera in iertarea lui Dumnezeu. Dorim ca El sa ne ierte toate - si stiutele si nestiutele, faptele odioase, gandurile rele, vorbele grele... aruncate fara mila... TOT!
De asemeni, dorim cu totii ca cei carora le-am gresit sa ierte si sa uite orice afront le-am fi facut...
Numai ca... nu se intampla asa!
De am cunoaste ranile facute de cuvintele noastre... ne-am smulge limbile! De s-ar vedea dusmaniile si neiertarile lumii... ne-am
ingrozi!
In procesul iertarii intra cateva conditii.
- mai intai trebuie sa fim constienti ca iertarea este o conditie cu doua sensuri! Domnul ne iarta atat cat putem noi ierta!
- Apoi, de iertat ar trebui sa iertam "de 70 de ori cate 7"! Asa a zis Mantuitorul!
- Daca crezi ca prin toate cele pe care le treci, Dumnezeu ti-a trimis un sfat, un mesaj si dragostea Lui... nici un rau nu iti este de prisos!
- Ca sa ajungi sa ierti trebuie sa uiti raul ce ti s-a facut, relativizand, gandind la ceea ce am spus mai inainte.
- Cred ca nu e om sa nu fi auzit expresia "iert dar nu uit"! Ei bine cine este in stare sa rosteasca aceste cuvinte... nu este vednic de Sfanta Impartasanie! Si nu o spun eu ci un mare duhovnic! (http://www.doxologia.ro/video/conferinte/pr-arsenie-papacioc-iertare-uitare)
- Iertarea deplina implica si regretul celui care ti-a gresit! Si asta este important de stiut! "Dacă-ți va greși fratele tău, dojenește-l, și dacă se va pocăi, iartă-l."; " dacă îți va greși de șapte ori într-o zi și de șapte ori se va întoarce către tine zicând: Îmi pare rău, iartă-l."
- Pentru a urma sfaturile Mantuitorului, trebuie sa ne intarim in rugaciune spre a ne desavarsi in credinta!
- Si... nu in ultimul rand, sa nu ne socotim sfinti doar pentru ca reusim sa ne dominam rautarile si neputinta iertarii!
Iata cum tot ce implica viata noastra si pe Dumnezeu este o impreuna lucrare!
Daca nici macar iubirea Sa nu ne este data fara voia noastra, iertarea nici atat!
Rugaciunea și iertarea sunt punctele cele mai înalte ale impreuna-trairii cu Dumnezeu si cu semenii!
Unde există aceasta dorinta de iertare, de nejudecare, de necondamnare, de a nu dori raul celuilalt, ba mai mult, de a-l îngriji și de a-l ajuta in neputintele sale, acolo se pot petrece minuni!
IERTAREA este una dintre cele mai importante conditii ale mantuirii.
Dupa ce meditezi la aceast subiect, ti se pare ca nu iti mai ajung zilele ca sa poti sa ierti, sa te rogi, sa implori sa fii iertat.
Iertarea este sublima dovada de ascultare si de iubire a lui Dumnezeu. "iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte vouă greșelile voastre. Iar dacă voi nu iertați, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre." (MARCU 11, 26)
sau
"dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, şi vouă Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. (Ev. Matei 6, 14-21)
De fiecare data cand rostim Rugaciunea Domneasca "Tatal nostru" ne invoim sa primim de la EL exact atata iertare cata suntem capabili noi sa acordam semenilor nostri!
"Si ne iarta noua greselile noastre precum si noi iertam gresitilor nostri"!
Noi insa indrugam cuvintele fara sa reflectam catusi de putin!
Iertarea este o masura a iubirii caci "Cui i se iarta putin, putin iubeste"!
Dumnezeu ne da iertarea Lui pentru ca ne iubeste.
Ne cunoaste puterile noastre slabe dar, iubindu-ne, ne da ocazia, multe ocazii, "de saptezeci de ori cate sapte", sa ne intarim!
El stie ca firea noastra e mereu cazatoare si ne sta alaturi, gata sa ne ridice dupa fiecare cadere!
Dar totul ... doar cu voia noastra!
Iertarea - data si primita - ne ajuta sa mergem mai departe frumos, oricare ar fi fost rana pricinuita ori cea care ne-a rapus.
Prin iertare o putem lua mereu de la capat!
Iertarea vine din iubire si iubirea vindeca, fiind sansa noastra de mantuire!
Dumnezeu ne iarta ca sa putem sa traim dincolo de raul care ni s-a facut sau cel pe care l-am facut, si, dincolo de slabiciunile noastre, sa putem sa mergem mai departe.
Caci de toti si de toate putem scapa dar de constiinta noastra niciunde, niciodata! Caci constiinta noastra este locul lui Dumnezeu in noi! Si Dumnezeu ne iarta!
Daca EL ne iarta, cine suntem noi sa nu-i iertam pe cei care ne-au gresit?
Si totusi de ce nu am putea ierta? Ce ne-ar opri?
Poate mandria, orgoliul ranit, ranchiuna, invidia, indiferenta?
Nimic din toate astea nu ne va ajuta sa meritam iertarea divina.
Mandria ne deformeaza propria imagine si ne minte mereu, dandu-ne iluzia ca suntem buni, frumosi, destepti si de neinvins.
Neiertarea ne aspreste, ne urateste sufletul si ne leaga de trecut, impiedicandu-ne sa avansam!
“Greşiţilor noştri le iertăm greu. Sau dacă iertăm, nu uităm. (Şi iertarea fără uitare e ca şi cum n-ar fi - bătătură fără câine, gură fără dinţi).
Dar mai este o neiertare foarte periculoasa: aceea de a nu ne putea ierta pe noi înşine. (Şi asta ne otrăveşte, ne macina sufletul, ne alieneaza mintea!
"Spre a dobândi pacea lăuntrică trebuie să ajungem, prin căinţă, dincolo de căinţă: la a ne ierta." zicea Pr. N Steinhart
Da, cea mai distrugatoare neiertare ramane cea de sine.
Nimeni nu ne poate face mai mult rau decat suntem capabili sa ne facem noua insine!
De aceea e nevoie de duhovnic, de spovedanie.
Duhovnicul ne ajuta sa ne iertam, sa intelegem ca a insista in autoflagelare, dupa ce ne-am spus pacatul, nu este decat a cadea in alt pacat, pacatul neincrederii in darul iertarii lui Dumnezeu!
A fi in stare sa ne iertam inseamna a ne asuma greseala, incercand sa nu o mai repetam!
Pamantul nu se va cutremura si in inima noastra va pogora pacea!
Cred ca este nevoie sa ne rugam mereu ca Domnul sa ne dea capacitatea de a ierta, de a uita raul si de a putea iubi - nu doar fiintele apropiate ci orice fiinta umana!
Iertand primim iertare, iubind primim iubire!
Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu