Care poruncă este întâia dintre toate?
Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn».
Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta:
«Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele.
Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis:
Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu.
Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui?
Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”
MARCU 12, 28-37
Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta:
«Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
«Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă.
Textul de mai jos este un fragment din lucrarea mea de sfarsit de an (2019-2020), sustinuta la Centrul de Studii si Cercetare Dumitru Staniloaie
Azi, cand toate se rastalmacesc, cand omul a uitat de “frica de Dumnezeu” si incearca sa “socializeze” nepermis cu Absolutul, intr-o lipsa totala de constienta, se pune intrebarea:
"de ce iubirea este porunca dumnezeiasca, si... de ce ne porunceste Dumnezeu sa iubim?"
A porunci - adica a comanda, a cere cu autoritate - are ca subanteles faptul ca, fara porunca, fara a impune, in mod firesc, lucrul cerut nu s-ar face!
A porunci - adica a comanda, a cere cu autoritate - are ca subanteles faptul ca, fara porunca, fara a impune, in mod firesc, lucrul cerut nu s-ar face!
Deducem ca Domnul ne cere ceva peste fire, ceva care, neporuncit, nu ar fi pe lista noastra de prioritati!
Poruncindu-ne sa-L iubim poate fi insa si un indemn de a face ceva ce altfel nu am indrazni sa facem, ceva ce ni se pare a fi o necuvinta, ceva neingaduit, o indrazneala nepermisa!
Poruncindu-ne sa-L iubim poate fi insa si un indemn de a face ceva ce altfel nu am indrazni sa facem, ceva ce ni se pare a fi o necuvinta, ceva neingaduit, o indrazneala nepermisa!
Asa ca… prin porunca de a-L iubi, eu cred ca Dumnezeu ne invita sa indraznim! El vrea sa-L iubim, dar nu pentru ca are nevoie neaparat de iubirea noastra, ci pentru ca noi sa aflam bucuria iubirii impartasite cu El, sa putem intra in comuniune cu El, sa traim extazul acestei comuniuni, adica transcedentul!
"ASCULTA ISRAELE, EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE”
Aceasta este prima porunca, din ea decurgand toate celelalte, caci nu am putea iubi fara a cunoaste, fara a intelege cine este Dumnezeu, Ce este El pentru noi!
"ASCULTA ISRAELE, EU SUNT DOMNUL DUMNEZEUL TAU, SA NU AI ALTI DUMNEZEI AFARA DE MINE”
Aceasta este prima porunca, din ea decurgand toate celelalte, caci nu am putea iubi fara a cunoaste, fara a intelege cine este Dumnezeu, Ce este El pentru noi!
In virtutea libertatii cu care ne-a investit, cunoscandu-L, decidem daca IL ascultam sau nu, pentru ca apoi sa Il iubim cu convingerea ca este Cel care merita iubirea deplina!
În ipostasurile dumnezeirii, Dumnezeu este intreit in Persoana: Tatăl, Fiul, care S-a născut din El „mai înainte de veci”, şi Duhul Sfânt, care purcede deasemenea din El. Logica Treimii!
Aceste Trei Persoane sunt Una, fiind Un Singur Dumnezeu întreit în Persoane !
„Fiul nu este Tatăl pentru ca nu este decat un singur Tată, dar El este ceea ce este Tatal; Sfântul Duh, pentru că purcede din Dumnezeu, nu este Fiul, pentru ca nu este decat un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”. (Sf. Grigorie de Nazianz)
Fiecare dintre Acestea este Dumnezeu adevarat, intre ele existand o dragoste desavarsita care nu se epuizeaza niciodata, caci ea le uneste in chip creator, perpetuu !
Dumnezeu a creat lumea din iubire: a făcut „cerul şi pământul” (Facerea 1, 1), lucrurile nevazute şi pe cele vazute, cele materiale. Toate au fost facute de El doar prin cuvant si aceasta este puterea creaţiei Sale, puterea iubirii divine!
Pe om l-a facut Dumnezeu sfatuindu-Se in sanul Sfintei Treimi: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). Si a luat „Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7).
Omul este sumum-ul intregii creatii ! Fiind trup şi suflet, omul are in el toate cele ale creatiei - si pe cele vazute, materiale, si pe cele nevăzute, spirituale. Insa doar omul, din intreaga creatie, este chemat sa fie in comuniune de iubire si dialog cu Persoanele divine, adica cu Dumnezeu.
Desi protopărinţii noştri au ales sa iasa din aceasta comuniune, urmand sfatul diavolului, Dumnezeu, in dragostea Lui infinita pentru om, a continuat sa-l iubeasca, in pofida tradarii, in chip absolut, caci El „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).
Si astfel, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, fiind in acelas timp Dumnezeu. S-a întrupat din Fecioara Maria, care a acceptat misiunea divina, primita prin Arhanghelul Gavriil, cu iubire!
Credinta noastra spune ca omul poate invata pas cu pas cum sa se indumnezeiasca si sa se reuneasca in chip absolut cu Dumnezeu, ajungand sa cunoasca iubirea desavarsita.
Oricat de imposibil ar parea, intre om şi Dumnezeu nu mai este o prapastie, căci Iisus Hristos rastignit a facut puntea, unind dumnezeirea cu omul.
Totul este pana la urma o chestiune de alegere liber consimtita intre iubirea desavarsita, dumnezeiasca, si neiubirea sau iubirea sorogat, care inseamna moarte.
În ipostasurile dumnezeirii, Dumnezeu este intreit in Persoana: Tatăl, Fiul, care S-a născut din El „mai înainte de veci”, şi Duhul Sfânt, care purcede deasemenea din El. Logica Treimii!
Aceste Trei Persoane sunt Una, fiind Un Singur Dumnezeu întreit în Persoane !
„Fiul nu este Tatăl pentru ca nu este decat un singur Tată, dar El este ceea ce este Tatal; Sfântul Duh, pentru că purcede din Dumnezeu, nu este Fiul, pentru ca nu este decat un Fiu unic, dar El este ceea ce este Fiul”. (Sf. Grigorie de Nazianz)
Fiecare dintre Acestea este Dumnezeu adevarat, intre ele existand o dragoste desavarsita care nu se epuizeaza niciodata, caci ea le uneste in chip creator, perpetuu !
Dumnezeu a creat lumea din iubire: a făcut „cerul şi pământul” (Facerea 1, 1), lucrurile nevazute şi pe cele vazute, cele materiale. Toate au fost facute de El doar prin cuvant si aceasta este puterea creaţiei Sale, puterea iubirii divine!
Pe om l-a facut Dumnezeu sfatuindu-Se in sanul Sfintei Treimi: „Să facem om după chipul şi după asemănarea Noastră” (Facerea 1, 26). Si a luat „Domnul Dumnezeu ţărână din pământ, a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul fiinţă vie” (Facerea 2, 7).
Omul este sumum-ul intregii creatii ! Fiind trup şi suflet, omul are in el toate cele ale creatiei - si pe cele vazute, materiale, si pe cele nevăzute, spirituale. Insa doar omul, din intreaga creatie, este chemat sa fie in comuniune de iubire si dialog cu Persoanele divine, adica cu Dumnezeu.
Desi protopărinţii noştri au ales sa iasa din aceasta comuniune, urmand sfatul diavolului, Dumnezeu, in dragostea Lui infinita pentru om, a continuat sa-l iubeasca, in pofida tradarii, in chip absolut, caci El „aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică. Căci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască, prin El, lumea” (Ioan 3, 16-17).
Si astfel, Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, fiind in acelas timp Dumnezeu. S-a întrupat din Fecioara Maria, care a acceptat misiunea divina, primita prin Arhanghelul Gavriil, cu iubire!
Credinta noastra spune ca omul poate invata pas cu pas cum sa se indumnezeiasca si sa se reuneasca in chip absolut cu Dumnezeu, ajungand sa cunoasca iubirea desavarsita.
Oricat de imposibil ar parea, intre om şi Dumnezeu nu mai este o prapastie, căci Iisus Hristos rastignit a facut puntea, unind dumnezeirea cu omul.
Totul este pana la urma o chestiune de alegere liber consimtita intre iubirea desavarsita, dumnezeiasca, si neiubirea sau iubirea sorogat, care inseamna moarte.
Acolo unde există iubire, moarte nu mai poate fi !
Domnul şi Mântuitorul Iisus Hristos a purces a-i invata pe oameni iubirea desavarsita, cea care ii priveste pe toti - si pe buni, si pe rai, pe frumosi ca si pe urati, si pe prieteni si pe dusmani, si pe cei drepti si pe nedrepti - iubirea care nu este conditionata de nimic!
El, Fiul Domnului, fiind fara de pacat, a luat asupra Sa toate pacatele oamenilor, omorandu-le cu iubirea Sa jertfelnica. Si-a dat duhul pe Cruce, apoi a coborat cu sufletul pana in iad, acolo unde toti oamenii mergeau, de vreme ce Raiul le era inaccesibil ! Si, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra, a înviat a treia zi!
Pana atunci se spunea că „iubirea ca moartea e de tare” (Cântarea Cântărilor 8, 6), dar, de la Hristos Cel Înviat, iubirea e mai tare decât moartea, fiindca o invinge!
Peste prapastia care il separa pe om de Dumnezeu, dupa caderea in pacat, sta azi iata Iisus unind in eternitate umanitatea cu Absolutul!
Evanghelia ni-L infatisaza pe Domnul Hristos invatand oamenii cum sa înmulţească iubirea, pentru că doar sporind iubirea oamenii pot sa fie fericiti cu adevarat.
Fiecare om are sădită in sine capacitatea de a iubi, doar că ea nu totdeauna duce la Dumnezeu.
El, Fiul Domnului, fiind fara de pacat, a luat asupra Sa toate pacatele oamenilor, omorandu-le cu iubirea Sa jertfelnica. Si-a dat duhul pe Cruce, apoi a coborat cu sufletul pana in iad, acolo unde toti oamenii mergeau, de vreme ce Raiul le era inaccesibil ! Si, spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra, a înviat a treia zi!
Pana atunci se spunea că „iubirea ca moartea e de tare” (Cântarea Cântărilor 8, 6), dar, de la Hristos Cel Înviat, iubirea e mai tare decât moartea, fiindca o invinge!
Peste prapastia care il separa pe om de Dumnezeu, dupa caderea in pacat, sta azi iata Iisus unind in eternitate umanitatea cu Absolutul!
Evanghelia ni-L infatisaza pe Domnul Hristos invatand oamenii cum sa înmulţească iubirea, pentru că doar sporind iubirea oamenii pot sa fie fericiti cu adevarat.
Fiecare om are sădită in sine capacitatea de a iubi, doar că ea nu totdeauna duce la Dumnezeu.
Iubirea ceruta de Dumnezeu, si despre care ne vorbeste fragmentul evanghelic de azi, este diferita de cea lumeasca.
Ea este lucratoare, ne ridica pe verticala divina! Starea de iubire divina ne poarta spre extaz!
Domnul Hristos stimuleaza aptitudinea omului de a iubi , astfel urmandu-L el poate ajunge la iubirea desavarsita! Cum suprema fericire o traiesti cand iubesti si esti iubit, intelegand mecanismul iubirii divine, dorul dupa desavarsire ne impinge mereu spre iubirea duhovniceasca!
Domnul Hristos stimuleaza aptitudinea omului de a iubi , astfel urmandu-L el poate ajunge la iubirea desavarsita! Cum suprema fericire o traiesti cand iubesti si esti iubit, intelegand mecanismul iubirii divine, dorul dupa desavarsire ne impinge mereu spre iubirea duhovniceasca!
SA IUBESTI PE DOMNUL DUMNEZEUL TAU DIN TOATA INIMA TA, DIN TOT SUFLETUL TAU, DIN TOT CUGETUL TAU SI DIN TOATA PUTEREA TA
Iata, daca privim cu atentie textul poruncii, intelegem ca Dumnezeu nu ne cere sa-L iubim mai mult decat suntem in stare, iubirea ceruta fiind… din inima, din adancul sufletului, cu puterea mintii si a firii, adica sa-L iubim cu toata puterea noastra, cata este!
Iata, daca privim cu atentie textul poruncii, intelegem ca Dumnezeu nu ne cere sa-L iubim mai mult decat suntem in stare, iubirea ceruta fiind… din inima, din adancul sufletului, cu puterea mintii si a firii, adica sa-L iubim cu toata puterea noastra, cata este!
Am putea spune ca omul are totul pentru a putea iubi! Are nevoie doar de un impuls, o forta care sa-l impinga la actiune! Impulsul acesta este cuvantul Domnului Hristos! Prin vointa, prin stradanie individuala, intalnirea intima cu El in rugaciune ne conduce spre induhovnicire, spre iubirea de Dumnezeu!
Iubirea “este cea mai importanta dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai mare dintre virtuţi”
Iubirea “este cea mai importanta dintre porunci, şi ca virtute, este cea mai mare dintre virtuţi”
În capitolul 13, al Epistolei Intaia catre Corinteni, Sfântul Apostol Pavel, vorbind despre iubire ca despre o harismă, o prezintă ca fiind o cale, mai presus de orice alta, virtutea care rămâne vesnica !
”Dragostea nu cade niciodată" (1Cor.13)!
Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este Absolutul, iubirea este, deci, absoluta! Omul poate asadar sa traiasca iubirea absoluta numai fata de Absolut … Numai pe Dumnezeu Îl iubim in chip absolut pentru ca este Absolutul !
Deci iubirea fata de sot sau sotie nu izvoraste din faptul ca persoana iubita are calitati unice ci din faptul ca ea te implineste pe tine ca fiinta ! Pe celalalt, care este jumatatea ta, il iubesti pentru ca tu l-ai ales pentru ca iubirea ta sa poata deveni intreaga, absoluta !
Dumnezeu este iubire, Dumnezeu este Absolutul, iubirea este, deci, absoluta! Omul poate asadar sa traiasca iubirea absoluta numai fata de Absolut … Numai pe Dumnezeu Îl iubim in chip absolut pentru ca este Absolutul !
Deci iubirea fata de sot sau sotie nu izvoraste din faptul ca persoana iubita are calitati unice ci din faptul ca ea te implineste pe tine ca fiinta ! Pe celalalt, care este jumatatea ta, il iubesti pentru ca tu l-ai ales pentru ca iubirea ta sa poata deveni intreaga, absoluta !
Omul este creat pentru asta !
Iubirea Harismatica, fata de Dumnezeu, este de natura divina si tinde să fie infinită, unica. Ea isi pastreaza natura divina pentru că Dumnezeu e iubire!
Mantuitorul, potrivit Evangheliei dupa Ioan, zice: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi poruncile Mele şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui" (Ioan 14, 21); si "Dacă cineva păzeşte cuvântul Meu, Tatăl Meu îl va iubi şi Vom veni la el şi ne vom face locaş" (Ioan 14, 23)
SI PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI" (Marcu 12, 31).
În Sfânta Evanghelie de la Matei se mai subliniaza inca: "În aceste două porunci toată Legea şi proorocii atârnă" (Matei 22, 40).
Iubirea Harismatica, fata de Dumnezeu, este de natura divina si tinde să fie infinită, unica. Ea isi pastreaza natura divina pentru că Dumnezeu e iubire!
Mantuitorul, potrivit Evangheliei dupa Ioan, zice: "Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi poruncile Mele şi-l voi iubi şi Eu şi Mă voi arăta lui" (Ioan 14, 21); si "Dacă cineva păzeşte cuvântul Meu, Tatăl Meu îl va iubi şi Vom veni la el şi ne vom face locaş" (Ioan 14, 23)
SI PE APROAPELE TAU CA PE TINE INSUTI" (Marcu 12, 31).
În Sfânta Evanghelie de la Matei se mai subliniaza inca: "În aceste două porunci toată Legea şi proorocii atârnă" (Matei 22, 40).
Sfânta Evanghelie dupa Marcu spune că cel care L-a întrebat pe Domnul Hristos despre această poruncă, a zis: "Bine ai grăit Învăţătorule. Că unul este Dumnezeu şi afară de El nu este altul. Şi a-L iubi pe El mai mult decât orice şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele". Şi Domnul Hristos a zis către el: "Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu" (Marcu 12, 32-34).
In Sfânta Evanghelie dupa Luca, cand Domnul Hristos a fost întrebat, de un invatator de lege ce sa faca pentru a avea viaţa de veci?", si Domnul Hristos a răspuns, tot printr-o întrebare: "În Lege ce este scris, cum citeşti?", acesta a zis :"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi"
In Sfânta Evanghelie dupa Luca, cand Domnul Hristos a fost întrebat, de un invatator de lege ce sa faca pentru a avea viaţa de veci?", si Domnul Hristos a răspuns, tot printr-o întrebare: "În Lege ce este scris, cum citeşti?", acesta a zis :"Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi"
Şi Domnul Hristos a zis: "Bine ai grăit, fă aceasta şi vei fi viu" (Luca 10, 25-28).
Iubirea este aducatoare de bucurie. Fericirea, atat de dorita de oameni, isi are izvorul in iubire; ea nu se poate nici cumpara nici vinde, nu poate fi cuantificata! Ea tasneste liber caci nu exista iubire fara libertate! A te descoperi unul pe altul in starea aceasta de cautare reciproca liber-consimtita, este ceea ce face din viata o bucurie continua! Prin asta omul e viu!
“Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă în cel iubit şi în cel care iubeşte, dezvoltând la maximum fiinţa lui şi a mea.
Dar această cunoaştere nu poate fi captată în concepte…Iubirea e suprema unire şi promovare reciprocă şi tocmai de aceea, suprema cale de cunoaştere, în care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca în orice stare sau relaţie. Cu cât îl iubesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult… "
Daca iubirea pentru Dumnezeu e dupa putere, pentru a-l iubi pe aproapele tau exista o masura: iubirea fata de propria persoana...
Pe aproapele trebuie asadar sa-l iubesti, atat cat te iubești pe tine… ceea ce inseamna implicit ca tu trebuie să te iubești mai intai pe tine…caci altfel nu stii sa iubești pe nimeni!
A te iubi pe tine, din punct de vedere crestinesc, nu inseamna nici slavadesarta, nici egoism, nici mandrie nici narcissism.
"Poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi şi mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul său să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15, 12-13) si : "După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unii către alţii" (Ioan 13, 35).
Asadar modelul iubirii crestine fata de sine, si, implicit, fata de aproapele, este cel al iubirii lui Hristos, care consta in lepadarea de sine, de orice pacat si de orice urma de egoism !
Iubirea este aducatoare de bucurie. Fericirea, atat de dorita de oameni, isi are izvorul in iubire; ea nu se poate nici cumpara nici vinde, nu poate fi cuantificata! Ea tasneste liber caci nu exista iubire fara libertate! A te descoperi unul pe altul in starea aceasta de cautare reciproca liber-consimtita, este ceea ce face din viata o bucurie continua! Prin asta omul e viu!
“Iubirea e un uriaş plus de cunoaştere, producând în acelaşi timp un uriaş plus de viaţă în cel iubit şi în cel care iubeşte, dezvoltând la maximum fiinţa lui şi a mea.
Dar această cunoaştere nu poate fi captată în concepte…Iubirea e suprema unire şi promovare reciprocă şi tocmai de aceea, suprema cale de cunoaştere, în care semenul nu e pasiv, ci mai liber ca în orice stare sau relaţie. Cu cât îl iubesc mai mult, cu atât mi se descoperă mai mult… "
Daca iubirea pentru Dumnezeu e dupa putere, pentru a-l iubi pe aproapele tau exista o masura: iubirea fata de propria persoana...
Pe aproapele trebuie asadar sa-l iubesti, atat cat te iubești pe tine… ceea ce inseamna implicit ca tu trebuie să te iubești mai intai pe tine…caci altfel nu stii sa iubești pe nimeni!
A te iubi pe tine, din punct de vedere crestinesc, nu inseamna nici slavadesarta, nici egoism, nici mandrie nici narcissism.
"Poruncă nouă vă dau vouă să vă iubiţi unii pe alţii precum şi Eu v-am iubit pe voi şi mai mare dragoste decât aceasta nimeni nu are ca sufletul său să şi-l pună pentru prietenii săi" (Ioan 15, 12-13) si : "După aceasta vor cunoaşte oamenii că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea iubire unii către alţii" (Ioan 13, 35).
Asadar modelul iubirii crestine fata de sine, si, implicit, fata de aproapele, este cel al iubirii lui Hristos, care consta in lepadarea de sine, de orice pacat si de orice urma de egoism !
Desi la inceput pare simplu… se dovedeste a fi foarte greu de implinit aceasta chemare a Mantuitorului, pentru omul care este lipsit de trairea cu, in si prin Dumnezeu, si care traieste cu sine intr-o penibila exclusivitate !
Hristos este exemplul ! Daca omul doreste sa iubeasca in chip dumnezeiesc, asa cum a iubit Hristos lumea, atunci trebuie sa se raporteze permanent la cuvintele Sale.
« Aşa cum în persoana lui Iisus Hristos firea divină şi cea omenească formează o unire ipostatică neamestecată, neschimbată, neîmpărţită şi nedespărţită, tot aşa trebuie să iubească omul şi să slujească lui Dumnezeu prin aproapele, întrucît omul, atunci cînd iubeşte pe Dumnezeu şi-I slujeşte, iubeşte pe aproapele şi-i slujeşte în egală măsură, iar cînd slujeşte aproapelui şi-l iubeşte, slujeşte în egală măsură lui Dumnezeu şi-L iubeşte, fără ca omul să amestece persoanele sau iubirea şi slujirea, sau să le confunde, să le împartă sau să le despartă”
Iubirea are nevoie de claritate, de consegventa si de straduinta!
Hristos este exemplul ! Daca omul doreste sa iubeasca in chip dumnezeiesc, asa cum a iubit Hristos lumea, atunci trebuie sa se raporteze permanent la cuvintele Sale.
« Aşa cum în persoana lui Iisus Hristos firea divină şi cea omenească formează o unire ipostatică neamestecată, neschimbată, neîmpărţită şi nedespărţită, tot aşa trebuie să iubească omul şi să slujească lui Dumnezeu prin aproapele, întrucît omul, atunci cînd iubeşte pe Dumnezeu şi-I slujeşte, iubeşte pe aproapele şi-i slujeşte în egală măsură, iar cînd slujeşte aproapelui şi-l iubeşte, slujeşte în egală măsură lui Dumnezeu şi-L iubeşte, fără ca omul să amestece persoanele sau iubirea şi slujirea, sau să le confunde, să le împartă sau să le despartă”
Iubirea are nevoie de claritate, de consegventa si de straduinta!
In fata iubirii e nevoie de lepadare de sine.
Lepadarea de sine pare azi un pericol, dar asta din pricina pacatului Omorarea eului nu trebuie confundata cu distrugerea personalitatii. Dumnezeu nu ne vrea niste Zombii ! Daca dorea asta ne facea dintru inceput niste roboti ! El ne vrea treji, activi, constienti, luptatori , dornici sa-L intalnim, lepadandu-ne de toate pacatele aducatoare de moarte!
Iubirea faţă de Dumnezeu este corelata cu puterea omului, in timp ce iubirea fata de aproapele are ca masura iubirea faţă de sine: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi".
Lepadarea de sine pare azi un pericol, dar asta din pricina pacatului Omorarea eului nu trebuie confundata cu distrugerea personalitatii. Dumnezeu nu ne vrea niste Zombii ! Daca dorea asta ne facea dintru inceput niste roboti ! El ne vrea treji, activi, constienti, luptatori , dornici sa-L intalnim, lepadandu-ne de toate pacatele aducatoare de moarte!
Iubirea faţă de Dumnezeu este corelata cu puterea omului, in timp ce iubirea fata de aproapele are ca masura iubirea faţă de sine: "Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi".
Si abia aici este provocarea!
Sa ne iubim aproapele... Pare simplu, dar totusi cat este de greu! Nu ni se spune sa iubim lumea intreaga, ci doar pe cel care ne este in preajma! Numai ca si asta este teribil de greu! Uneori ni se pare ca am putea iubi pe oricine altcineva, mai putin pe aproapele nostru! Cum sa iubesti pe cineva pisalog, agresiv, limitat, dispretuitor ori increzut, cu care nu ai nimic in comun, exceptand vecinatatea, fiind de-a dreptul detestabil prin fel si fel de fapte ori atitudini?
Poruncindu-ne sa ne iubim aproapele acesta detestabil, Dumnezeu ne cere acel imposibil care devine posibil doar prin El!
“Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 26-27).
Atunci cand omul nu reuseste singur… vine Însuși Dumnezeu în întâmpinarea lui! Si, chiar daca intalnirea asta poate avea aliura unei lectii, ea este mereu plină de iubire. Depinde de fiecare om in ce masura este în stare să învete ceva si sa avanseze spiritual.
Mi s-a intamplat odata, fiind intr-o sala de sport, ca un antrenor de fitness, dupa ce l-am intrebat la ce aparat ar trebui sa lucrez pentru a-mi tonifia musculatura potrivit morfologiei mele, sa-mi dea un raspuns pe care nu l-am uitat:
” Uitati-va bine in sala; incercati toate aparatele si aparatul la care va trebui sa lucrati va fi acela pe care il veti detesta! Acela este aparatul ideal de care are nevoie corpul dumneavoastra!”
Cred ca asa este si cu iubirea aproapelui: oamenii care ne sunt in preajma, dar pe care nu reusim sa-i iubim, sunt tocmai cei pe care Dumnezeu ni-i trimite anume, cei de care sufletul nostru are nevoie pentru a se mantui, cei prin care invatam iubirea, Absolutul!
Asa cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu, nu putem nici iubi. Ca sa implinim porunca iubirii avem nevoie de El, de cuvantul Lui, de exemplul Lui, de rugaciuni si de buna noastra credinta!
Iubirea pentru aproapele nostru va veni ca un dar din partea Lui, daca ne straduim, incercand sa-l vedem pe acesta prin ochii Mantuitorului, cautand in el lumina si nu intunericul, cele ce ne unesc si nu cele ce ne depart!
Sa ne iubim aproapele... Pare simplu, dar totusi cat este de greu! Nu ni se spune sa iubim lumea intreaga, ci doar pe cel care ne este in preajma! Numai ca si asta este teribil de greu! Uneori ni se pare ca am putea iubi pe oricine altcineva, mai putin pe aproapele nostru! Cum sa iubesti pe cineva pisalog, agresiv, limitat, dispretuitor ori increzut, cu care nu ai nimic in comun, exceptand vecinatatea, fiind de-a dreptul detestabil prin fel si fel de fapte ori atitudini?
Poruncindu-ne sa ne iubim aproapele acesta detestabil, Dumnezeu ne cere acel imposibil care devine posibil doar prin El!
“Cele ce sunt cu neputință la oameni sunt cu putință la Dumnezeu” (Luca 18, 26-27).
Atunci cand omul nu reuseste singur… vine Însuși Dumnezeu în întâmpinarea lui! Si, chiar daca intalnirea asta poate avea aliura unei lectii, ea este mereu plină de iubire. Depinde de fiecare om in ce masura este în stare să învete ceva si sa avanseze spiritual.
Mi s-a intamplat odata, fiind intr-o sala de sport, ca un antrenor de fitness, dupa ce l-am intrebat la ce aparat ar trebui sa lucrez pentru a-mi tonifia musculatura potrivit morfologiei mele, sa-mi dea un raspuns pe care nu l-am uitat:
” Uitati-va bine in sala; incercati toate aparatele si aparatul la care va trebui sa lucrati va fi acela pe care il veti detesta! Acela este aparatul ideal de care are nevoie corpul dumneavoastra!”
Cred ca asa este si cu iubirea aproapelui: oamenii care ne sunt in preajma, dar pe care nu reusim sa-i iubim, sunt tocmai cei pe care Dumnezeu ni-i trimite anume, cei de care sufletul nostru are nevoie pentru a se mantui, cei prin care invatam iubirea, Absolutul!
Asa cum nimic nu putem face fara ajutorul lui Dumnezeu, nu putem nici iubi. Ca sa implinim porunca iubirii avem nevoie de El, de cuvantul Lui, de exemplul Lui, de rugaciuni si de buna noastra credinta!
Iubirea pentru aproapele nostru va veni ca un dar din partea Lui, daca ne straduim, incercand sa-l vedem pe acesta prin ochii Mantuitorului, cautand in el lumina si nu intunericul, cele ce ne unesc si nu cele ce ne depart!
Cum ar fi viata noastra daca Dumnezeu ar avea antipatii? In ce masura ne socotim noi mai demni de iubirea Lui decat celalalt? Domnul miluieste si pe drepti si pe pacatosi. El ne iubeste pe toti! Aceasta iubire ne-o porunceste, si, stiind ca suntem slabi si neputinciosi, ni L-a dat pe Fiul Sau spre ajutor!
"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" nu înseamna ca trebuie sa-i iubesti viciile lui, cum nu le iubesti nici pe ale tale, ci ca trebuie sa-l iubesti in ciuda viciilor lui.
"Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi!" nu înseamna ca trebuie sa-i iubesti viciile lui, cum nu le iubesti nici pe ale tale, ci ca trebuie sa-l iubesti in ciuda viciilor lui.
A iubi pe aproapele tău vicios, cunoscandu-i pacatele si urandu-le deopotriva, e deja un pas enorm!
Greseala noastra este aceea ca ne imaginam iubirea pentru aproapele nostru ca fiind o stare de relaxare, o placere, in vreme ce a iubi este o stradanie si o lupta, un examen, o proba de trecut!
Greseala noastra este aceea ca ne imaginam iubirea pentru aproapele nostru ca fiind o stare de relaxare, o placere, in vreme ce a iubi este o stradanie si o lupta, un examen, o proba de trecut!
Iubirea cere de la noi jertfa caci va trebui sa jertfim pentru ea propria noastra pace interioara!
Sfintii parinti propun sa exersam iubirea pentru aproapele nostru chiar in lipsa iubirii! Iubirea va veni apoi ca un dar, ca o recompensa pentru stradania noastra!
Cel care gaseste cu onestitate in sine cauzele neiubirii aproapelui, motivele pentru care nu-l poate rabda, sigur va ajunge in timp sa se rusineze de micimea lui in spatele careia si-a ascuns de fapt propriile pacate si egoismul ! Caci piedicile in calea acestui demers vin mai intai din noi, si abia apoi de la lume ori de la diavol. De aceea e nevoie de rugaciune si ajutor dumnezeiesc!
Una dintre cele mai mari piedici in a ne manifesta dragostea de aproapele este lipsa mustrării de sine.
Una dintre cele mai mari piedici in a ne manifesta dragostea de aproapele este lipsa mustrării de sine.
Ii invinuim pe ceilalti uitand sa ne învinuim si pe noi! De aceea se nasc certuri, dusmanii, se tes intrigi! Totul ar fi altfel insa daca fiecare s-ar lupta cu propriile sale slabiciuni, mai intai osandindu-se pe sine!
Mântuitorul a aşezat înaintea noastră dragostea către aproapele ca pe o nevointa, ca pe o sarcina uriasa care ofera ca recompensa gasirea caii ce duce la cer. Aceasta dragoste nu vine de la sine. Ea trebuie dobandita.
Pentru asta este nevoie mai intai sa ne analizam, sa ajungem chiar sa ne uram pe noi înşine. Si tocmai din ura asta de sine se va naste dragostea pentru aproapele!
Mantuitorul ne spune: "Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, care răsare soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5, 44-45)
Pentru a fi mai buni, demni de Imparatia lui Dumnezeu, va exista mereu langa noi cineva care sa ne puna la incercare dorinta noastra de a implini porunca iubirii, capacitatea noastra de a iubi, dincolo de adversitati, si taria credintei noastre, asa cum, pentru toate treptele mantuirii, suntem pusi la incercare pana in cea din urma clipa!
Acel "cineva" este un fel de... aparat de fitness al sufletului nostru!
Iubirea este un dar si “Celui ce are credinta neclintita, smerenie si ravna i se va da si chiar ii va prisosi acest dar. Iar celui ce nu are nimic din toate acestea, i se va lua lui şi cele puţine, pe care le deţine in mod firesc (Mat. 13,12).
Mantuitorul ne spune: "Iubiţi pe vrăşmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi vă rugaţi pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, care răsare soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaia peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi" (Matei 5, 44-45)
Pentru a fi mai buni, demni de Imparatia lui Dumnezeu, va exista mereu langa noi cineva care sa ne puna la incercare dorinta noastra de a implini porunca iubirii, capacitatea noastra de a iubi, dincolo de adversitati, si taria credintei noastre, asa cum, pentru toate treptele mantuirii, suntem pusi la incercare pana in cea din urma clipa!
Acel "cineva" este un fel de... aparat de fitness al sufletului nostru!
Iubirea este un dar si “Celui ce are credinta neclintita, smerenie si ravna i se va da si chiar ii va prisosi acest dar. Iar celui ce nu are nimic din toate acestea, i se va lua lui şi cele puţine, pe care le deţine in mod firesc (Mat. 13,12).
Amin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu