VIATA DE VECI

„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. 

Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”  MARCU 12, 18-27

Textul, extras astazi din capitolul 12 al Evangheliei lui Marcu, vorbește despre înviere și despre saduchei,  care nu credeau în învierea morților, si cautau tot timpul nod in papura!

Mai intai sa ne reamintim cine erau saducheii si ce voiau ei. Evident, am mai avut ocazia sa vorbim despre ei, dar repetitia e mama invataturii!

Saducheii au fost reprezentantii unui curent religios și politic important în iudaismul din timpul Mantuitorului, considerati niste oportuniști - ei sustineau puterea romana si considerau ca poporu! trebuie sa colaboreze, asta insa doar fiindca romanii le-au acceptat exercitarea religiei lor.

Provenind din casta sacerdotală aristocratică, saducheii se socoteau superiori si erau dispretuitori fata de popor.

Daca fariseii credeau în Dumnezeu, susțineau existența îngerilor și a diavolilor, nemurirea sufletului după moarte și învierea morților, fiind fideli atat față de Legea lui Moise, cuprinsă în Vechiul Testament, cât și față de tradiția orală,  pentru saduchei   erau importante in cult doar „Legea și Profeții” (adica Pentateuhul și Cărțile Profeților) iar Legea o aplicau ad literam, punând accentul pe aspectul punitiv al răsplătirii pentru faptele facute.

Din Noul Testament (Matei 22, 23; FA 23, 8) ca si din cele scrise de istoricul vremii, Iosif Flaviu, aflam că saducheii nu il asteptau de fel pe Mesia și nici nu credeau in inviere. 

Atitudinea lor a fost, practic, diferita de cea a fariseilor, dar nu si in ce priveste atitudinea ostila fata de  Mantuitorul.

Unii specialisti ai Noului Testament sunt de parere ca saducheii ar fi luat decizia și și-au asumat responsabilitatea arestării lui Iisus !(Marcu 14, 53)!

După ruinarea Ierusalimului la anul 70 d.Hr. saducheii au dispărut pentru totdeauna de pe scena politică evreiască.

Acum, revenind la text, in Israel exista o lege în baza căreia, dacă un om căsătorit murea fără să aibă copii, unul din fratii sai trebuia să se căsătorească cu văduva lui, pentru a-i dărui copii, căci era important să aibă urmași si să aibă si cui să lase moștenirea.

Această norma o gasim în Deut. 25, 5 și se numește legea leviratului, folositoare pentru masa succesorala - adica dacă un om rămânea fără urmași, fratele său, prin soția sa, îi garanta descendența, astfel încât sa poata cineva sa moșteneasca pământul său, cu numele său. Era un mijloc care păstra axa patrimonială, fapt care-i interesa foarte mult pe saduchei, care erau bogați! 

În transmiterea bunurilor ca si a numelui se află de fapt frica de moarte, dorința de a merge dincolo de ea!

Am putea vorbi aici si despre un subiect tabu care priveste concepția antică despre sexualitate, oarecum divinizată, înțeleasă ca fiind transmitere a vieții, fapt pentru care divinul însemnă a transmite viața (divinul este însăși viața, însăși sexualitatea).

Biblia insa critică  cultul sexualității ca fiind divină. Pentru că nu sexualitatea este divină, ci faptul că sexualitatea inseamna bărbat si femeie, adică relația dintre cei doi este divină. Cu alte cuvinte, nici bărbatul nu-i divin, cum pretindeau culturile masculine, dar nici femeia, așa cum se practica în culturile feminine, ci relația dintre cei doi, care este iubire, aceasta este divină! O relație care trece dincolo de entitatea femeii sau cea a barbatului!

Saducheii vin cu intrebare: „Dacă morții învie, a cui soție va fi?”

Daca ea ar fi soția tuturor la înviere, atunci legea monogamiei ar fi fost practic anulata, lucru imposibil, stiind ca monogamia exista în Israel! Bazandu-se pe acest rationament, concluzia saducheilor era ca învierea nu putea exista!

În răspunsul Său, Iisus da cea mai frumoasă definiție a lui Dumnezeu

„Dumneze nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii! Dumnezeu este deci Dumnezeu al vieții, El este viață!
Textul ne pune in fata tema învierii, o tema esentiala a crestinismului!

Invierea lui Hristos ne-a eliberat de frica de moarte, care ne împiedica să trăim liberi, sa iubim prezentul.

Libertatea creștină descatusaza puterea omului de a iubi. 

Cu gandul blocat de faptul ca voi muri, intreaga mea viață va fi o încercare, o focalizare asupra propriei mele persoane  – pentru că am instinctul supravieruirii!

Daca insa  moartea mea – limita mea – este doar un pas spre intalnirea cu Dumnezeu, atunci eu pot trăi eliberata de frica de moarte și sunt capabila sa reactionez  liber, făcând ceea ce este drept.

Pot să evit răul și moartea, stiind insa nu evitarea morții este valoarea absolută a vieții mele. 

Caci valoarea absolută a vieții nu este a trai pur si simplu ci a trai iubind și a fi liber!  

Dumnezeu este iubire și de viață datator! Toate celelalte motivatii si actiuni ne sunt utile doar in masura in care ne ajuta sa iubim si sa ne debarasam de frica!

Asadar, Mantuitorul, la intrebarea saducheilor, spune ca la înviere, noi nici nu ne mai însuram, nici nu ne mai mărităm, ci vom fi ca îngerii în ceruri, adică vom fi ca aceia care-L vestesc pe Dumnezeu… care sunt ca Dumnezeu… vom fi tranfigurati si vom fi Iubire… 

Nu va exista deci, implicit, nici problema zămislirii, nici cea a transmiterii vieții, pentru că toți vom fi vii si nu vom mai muri, dupa cum nici cea a mostenirii caci nu vom fi materie!

Nu se spune nimic mai mult! Iisus arată subtil că problema este alta: „Problema nu-i a cui va fi soția, ci că în viitor vom fi ca îngerii lui Dumnezeu, adică vom trăi cu si ca Dumnezeu”!

Ca argument, Iisus le citeaza saducheilor din Cartea Iesirii, în care și ei credeau. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.” Este episodul in care Dumnezeu i Se prezinta Moise, în rugul aprins, raspunzandu-i la intrebarea „Cine ești?” 

Dumnezeu i S-a prezentat deci lui Moise ca fiind Dumnezeul părinților săi, care deja erau morți!

Dumnezeu este viață, este iubire… Dumnezeu le-a creat pe toate pentru asta! Toate cuvintele Mantuitorului ne ajută să înțelegem că Dumnezeu este un Dumnezeu al iubirii și al vieții.  Este al lui Avram, al lui Iacob, al meu si al fiecăruia dintre noi care credem in El. Deci, Dumnezeu îmi aparține si mie, intre mine si El existand o reciprocitate de iubire prin care eu sunt capabila sa descopăr ce este in fond viața mea! 

Daca viața mea adevărată nu este această Iubire, deja de pe acum, aici, iubirea aceea care a biruit moartea, eu nu exist chiar daca sunt in viata azi, acum, aici!

Evident stim ca pe pamant totul are un începu și un sfârșit si ca vom sfârși si noi, deci si eu; insă sfârșitul nu e in nefiinta, in nimic, ci este o reintoarcere - venim de la Dumnezeu și ne întoarcem la Dumnezeu! Deja în această viață avem experiența de a fi ai Săi!

Iisus le spune ca sunt rataciti aceia care nu cred in Inviere si ei vor trăi ca sclavi ai moții! Desigur, din veci omul este obsedat de limitele sale, de misterul trupului care se trece, de viata care se sfarseste, de moartea pe care nu o poate evita. 

Dar Iisus ne spune si despre misterul ce sta in spatele acestor realitati materiale: e vorba de reciproca apartenenta dintre om si Dumnezeu care este si taina iubirii primite si daruite - lui Dumnezeu si semenilor, deopotriva!

Iisus încheie repetând: „voi sunteți în mare rătăcire”…

Si noi ratacim și suntem tentati să ne înșelăm daca la orizontul vietii terestre nu vedem vesnicia!
Materialismul ne-a furat sensul, telul vieții, orizontul ei care este intalnirea in vesnicie cu Dumnezeu! 
Întreaga nevoie pe care o au astăzi oamenii după spiritualitate, isi are cauza in acest furt! Căci echilibrul omului sta in aflarea unui sens al vieții sale!

Stiind ca nemurirea este posibila doar Dincolo... la ce bun sa traiesti mult, daca nu o faci pentru a ajunge Acolo? 
Si Acolo nu se ajunge prin placere ci prin pocainta si rugaciune! 
Daca ar fi ca in Cerul dumnezeiesc sa fie ca si pe pamant... la ce bun atunci sa mai fi murit Fiul lui Dumnezeu pe Cruce? 

Ori, pe pamant ar trebui sa fie ca si in Cer!

Preocuparea noastra nu ar trebui sa fie aceea de a trai mult cu orice pret, ci aceea de a trai impreuna cu El, aici si in veci!

Amin