VINDECAREA ORBULUI DIN BETSAIDA

„În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat și, scuipând în ochii lui și punându-Și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându-și ochii, a zis: Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea, El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.” 

MARCU 8, 22-26

Minunea aceasta, petrecuta in Bretsaida, are loc dupa ce Iisus tocmai le reprosase apostolilor ca nu au inteles semnificatia inmultirii painilor. Dupa cum le si spune Mantuitorul, inimile apostolilor erau, fara indoiala, "invartosate" pentru ca, desi asistasera de doua ori la inmultirea painilor, tot nu reusisera sa inteleaga!

„Dar nu ați înțeles? Încă nu înțelegeți?”. 

Vindecarea orbului din Betsaida are ceva specific - minunea devine desavarsita... din a doua incercare!

Betsaida era și patria lui Petru! (si Petru va face mărturisirea sa de credință mai tarziu!). De aceea cred ca locul acesta poate fi și o aluzie la patria și la orbirea lui Petru, spre revelarea pregatirii sale inca... imperfecte.

Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el.

Orbul nu putea să-L vadă, dar cei care îl duc la Iisus Îl cunoașteau pe cu siguranta! 

Pana la acest moment Iisus rostise deja de doua ori „Aveți ochi, dar nu vedeți?”. Orbirea, din punct de vedere existențial, este o infirmitate gravă; un om poate avea un fizic perfect, precum și toate capacitățile, dar daca îi lipsește lumina ochilor are multe piedici în raport cu realitatea, despre care tot ce stie este gratie celorlalte simturi, cu precadere a auzului! 

Dar, desi aude si isi poate folosi de maini, picioare ... realitatea este pentru el altfel, diferita si solicitanta!

Vindecarea orbului este un prilej pentru Iisus de a ne sugera că, oricat de ciudat ar parea, există o orbire mai gravă, nevederea spirituala care nu ne permite să vedem adevărul lui Dumnezeu, desi credem că-l vedem!

Si aceasta orbire ne face nauci, caci nu știm de unde venim, nici încotro mergem, nici în ce direcție o vom apuca, deși avem ochi care văd limpede!

Orbul este adus ca sa fie atins de Iisus. 

Cei care il insotesc pe nevazator sunt nu doar empatici ci poarta in ei dorința unei cunoașteri, aceea de stabilire a unui raport cu Domnul!

Luindu-l  pe orb de mana, Iisus l-a dus în afara satului, care a fost spațiul în care orbul a îndurat boala cu care s-a obișnuit… şi, punându-i salivă pe ochi, şi-a pus mâinile peste el şi l-a întrebat daca vede ceva.

Ca sa ne vindecam de pacat e nevoie sa ne departam, sa iesim din mediul obișnuințelor noastre care ne-au facut sa vedem lumea 

intr-un anume fel, si care ne agravează boala… De aceea Iisus „îl prinde de mână”!

Urmeaza un gest ciudat: Iisus ii scuipa in ochi!

Iar saliva ii este pusă pe ochi, căci ochii sunt fereastra inimii, si vindecarea lor ajută la vindecarea inimii, si asa inima împietrită renaște la viață. 

Si Mantuitorul "punându-Și mâinile peste el  - un gest tipic de transmitere a puterii Sale vitale! - l-a întrebat dacă vede ceva."

Stim ca Iisus  a vindecat doar rostind: „Credința ta te-a mântuit, mergi în pace!”. 

De data aceasta, insa, vindecarea se face cu ceva efort,  în două etape! Orbul oare voia cu adevărat să se vindece? 

Daca îl întreabă de vede ceva, este pentru ca Domnul știe că luminarea (vindecarea) noastră niciodată nu-i complet reușită. 

Iisus vrea ca și noi să participam cu vointa si convingere!

Pentru a asculta Cuvântul, pentru a ajunge la luminare,  pentru a ne judeca pe noi înșine, dar și viața, lucrurile, lumea, situațiile sau oamenii într-un alt fel, este nevoie de dorinta de a parcurge un drum cu multe probe. 

Experiența credinței, a rugăciunii, înseamnă a ne privi viața în mod critic… Dacă suntem prinși de lucrurile materiale într-atât încât să fim subjugați de ele, nu vom reuși să înțelegem, să auzim și să nici sa vedem… E nevoie sa fim condusi "în afara satului", „departe de mulțime” și de lucrurile care ne subjugă! E nevoie să ne distanțăm de normele sub care am trăit… asa cum, in timpul rugăciunii… ne retragem va sa outem trăi un moment special, diferit de cele ale vieții de zi cu zi!

Iisus îl întreabă pe omul acesta daca vede ceva, asa cum, cu ceva vreme inainte, isi intreabase apostolii cum de inca nu au inteles misterul! Nu era doar o mustrare, ci si o întrebare de substanta: „La ce nivel vă aflați?”. Înțelegeți voi minunea pâinii dincolo de rostul ei de a astampara foamea? 

In pilda care urmează îi va întreba pe apostoli: „Cine spun oamenii că sunt Eu?”. Și „Voi cine spuneți că sunt Eu?”. 

Însă acum, după ce Iisus l-a scos din modul său de a gândi și si-a pus mâinile peste el, îl întreabă: „Vezi ceva? Ce vezi?”.

Si omul a spus : Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. 

Începe să vadă, dar nu vede suficient de bine. 

Faptul de a-i percepe vag pe oameni, ca pe niste copaci, este ceea ce noua ni se întâmplă atunci când Îl confundăm pe Iisus cu altceva, cu fricile sau dorințele noastre, după cum apostolii L-au confundat cu o nălucă, în loc să priceapă că El este Lumina care ne ajută să ieșim din întuneric.

 El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. 

Întreaga învățătură a Evangheliei descoperă orbirea noastră  înaintea misterului lui Iisus, a Dumnezeului care urcă pe cruce pentru a ne vindeca pe noi!
După punerea mâinilor, după acest drum ulterior, orbul vede perfect. I s-au deschis ochii, sau mai bine zis, i-a fost schimbat modul său de a vedea lucrurile.

Vindecarea aceasta in doua etape ne vorbeste despre răbdarea Mantuitorului care încet-încet ne vindecă!   Dacă astăzi nu vezi, din punct de vedere spiritual, nu dispera; dacă încă multe lucruri nu-ți sunt clare, fii răbdător,  continua: Domnul va veni din nou să-și pună mâinile peste tine! Și tot ce n-a reușit să facă cu noi ieri și azi, mai devreme sau mai târziu va reuși… Răbdarea Lui este neobosita caci e dictată de iubire. 

Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.”

Ne putem întreba: deși locuia aproape, de ce Iisus îl trimite acasă la el, dar pe un alt drum?

Nu suntem acasă în locul în care locuim ca orbii. Deci Iisus ne invită să călătorim mai departe! „Întoarce-te la casa ta”,inseamana  la casa ta adevărată, în locul în care te simți bine fiind cu Dumnezeu.
„Nu intra în sat”,  ii zice, adică nu te reîntoarce la starea ta de dinainte. Marcu este scurt și precis, dar în Evanghelia după Luca, Iisus dezvoltă ideea: „Când un spirit rău a fost alungat, dar nu știe unde să meargă, spune: mă voi întoarce înapoi, unde eram mai înainte și află casa curată și intră…”. 

Așadar, Duhul Sfant, pe care Iisus, în mod concret ni l-a dat, noi îl înlocuim cu spiritul rău…

Deci, porunca rostita de Iisus nu înseamnă o negare a sentimentelor noastre, nici sa uitam cine suntem, ci sa evitam, sa ocolim ceea ce ne întunecă ochii, privirea, inima!

Amin