Continuand discursul privitor la adulter, Mantuitorul , ca din intamplare, ne arata in ce fel ar trebui sa ne comportam in cuplu, in ce fel trebuie sa iubim!
Candoarea ... este poate cel mai adecvat cuvant pentru defini felul in care ar trebui sa privim convietuirea, credinta si iubirea de Dumnezeu!
Ne straduim sa intelegem, sa invatam, sa respectam rigori, dogme,
Copilul nu se indoieste ca il iubesti, nici cand il pedepsesti, nu se gandeste ca ai putea sa-l parasesti, sa-l tradezi, sa-l persecuti!
El iubeste ... altfel, simte altfel, traieste in virtutea unei nevoi firesti de a iubi!
Evident poate fi descurajant daca, privind in noi, ne gasim destul de departe de aceasta stare de iubire.
Noi iubim adesea intr-un fel care nu face decat sa ne departeze de Dumnezeu...
Daca ar fi dupa noi... nu ne-am "califica" nici unul pentru sederea de-a dreapta Tatalui ! Numai ca mereu, cand e vorba de Dumnezeu, exista acea nadejde in puterea Sa, care face ca imposibilul sa devina posibil, in iubirea Sa nemarginita !
Cand copiii sufera - uneori chiar de boli grave - ne sare in ochi faptul ca au si un alt fel de a suferi.
Este in copii o anume intelepciune divina pe care, cred ca, odata cu varsta si contactul cu pacatele lumesti, fiinta umana o pierde.
Pentru cei care lucreaza in spitale de copii nu este tulburator faptul ca cei mici sunt mult mai curajosi si mai intelepti in fata bolii, decat adultii, cum de altfel sunt si in raport cu viata, in general!
Cred ca de la copii avem multe de invatat.
"Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea", caci pana si pentru a o percepe avem nevoie de candoarea, de fascinatia inocenta cu care un copil isi deschide cadoul de Craciun, de mirarea fara indoiala, de convingerea ca ESTE si NE IUBESTE! Avem nevoie sa stim sa iubim fara conditii, sincer , coplesiti de firescul sentimentelor ... de suflet curat si gand robit lui Dumnezeu!
Candoarea ... este poate cel mai adecvat cuvant pentru defini felul in care ar trebui sa privim convietuirea, credinta si iubirea de Dumnezeu!
Ne straduim sa intelegem, sa invatam, sa respectam rigori, dogme,
tinem posturi, ca sa ne apropiem de Dumnezeu cand, in fond, avem nevoie doar de candoare, de acea candoare cu care numai copiii
stiu sa iubeasca!
Copilul nu se indoieste ca il iubesti, nici cand il pedepsesti, nu se gandeste ca ai putea sa-l parasesti, sa-l tradezi, sa-l persecuti!
El iubeste ... altfel, simte altfel, traieste in virtutea unei nevoi firesti de a iubi!
Evident poate fi descurajant daca, privind in noi, ne gasim destul de departe de aceasta stare de iubire.
Noi iubim adesea intr-un fel care nu face decat sa ne departeze de Dumnezeu...
Daca ar fi dupa noi... nu ne-am "califica" nici unul pentru sederea de-a dreapta Tatalui ! Numai ca mereu, cand e vorba de Dumnezeu, exista acea nadejde in puterea Sa, care face ca imposibilul sa devina posibil, in iubirea Sa nemarginita !
Este in copii o anume intelepciune divina pe care, cred ca, odata cu varsta si contactul cu pacatele lumesti, fiinta umana o pierde.
Pentru cei care lucreaza in spitale de copii nu este tulburator faptul ca cei mici sunt mult mai curajosi si mai intelepti in fata bolii, decat adultii, cum de altfel sunt si in raport cu viata, in general!
Cred ca de la copii avem multe de invatat.
"Cine nu va primi Împărăția lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea", caci pana si pentru a o percepe avem nevoie de candoarea, de fascinatia inocenta cu care un copil isi deschide cadoul de Craciun, de mirarea fara indoiala, de convingerea ca ESTE si NE IUBESTE! Avem nevoie sa stim sa iubim fara conditii, sincer , coplesiti de firescul sentimentelor ... de suflet curat si gand robit lui Dumnezeu!
Noi insa... ne murdarim permanent, preocupati de micile noastre mizerii!
Domnul sa-i binecuvinteze si sa-i apere pe toti copiii!
Domnul sa-i binecuvinteze si sa-i apere pe toti copiii!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu