„În vremea aceea a văzut Ioan pe Iisus venind către el și a zis: Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii. Acesta este Cel despre Care eu am zis: După mine vine un bărbat, Care a fost înainte de mine, fiindcă mai înainte de mine era, și eu nu-L știam; dar ca să fie arătat lui Israel, de aceea am venit eu, botezând cu apă. Și a mărturisit Ioan zicând: Am văzut Duhul coborându-Se din cer ca un porumbel, și a rămas peste Dânsul! Și eu nu-L cunoșteam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis:
A fost o vreme cand nu era familie fara cativa ... Ioni!
A urmat o perioada cand lumea s-a departat de acest nume, pentru ca acum, cand se revine la onomastica biblica, multi dintre copii sa fie botezati cu numele sau !
Crestinii ortodocsi i-au dedicat Sf Ioan nu mai putin de 6 sarbatori:
- soborul (7 ianuarie), adica o mare slujba religioasa inchinata Botezatorului
- prima si a doua aflare a capului Sfantului - (24 februarie)
- a treia aflare a capului sau (25 mai)!
- nasterea (24 iunie),
- taierea capului Sfantului Ioan (29 august),
- zamislirea sa (23 septembrie),
Ioan a fost proroc cand Dumnezeu i-a spus cum va cunoaste pe Fiul Sau intrupat, si a fost apostol cand a vazut pe Duhul Sfant pogorat peste Hristos si a auzit glasul Tatalui cu privire la El.
Cum putea vorbi omeneste Fiul lui Dumnezeu intrupat, asa si Tatal Lui a putut "vorbi" sau face pe Ioan sa-L auda vorbind.
Se arata si in aceasta ca omul este dupa chipul lui Dumnezeu".
Parintele Dumitru Staniloae
Efectele Botezului potrivit Sfântului Vasile cel Mare, Despre Sfântul Duh, cap.15, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 12, pp. 49-50
„Imitând prin botez îngroparea lui Hristos, pentru că trupurile celor care se botează sunt ca îngropate în apă. Prin urmare, la botez (are loc) simbolic lepădarea de faptele trupului, după spusa Apostolului, care zice: Ați fost tăiați împrejur cu o tăiere nefăcută de mână, (care constă) în dezbrăcarea de trupul păcatului; cu tăierea-împrejur a lui Hristos, întrucât v-ați îngropat împreună cu El în botez (Coloseni 2, 11-12).
Botezul este ca un medicament care curăță sufletul de murdăria pe care a contractat-o, cugetând la cele ale trupului, aşa cum s-a scris: Spăla-mă-vei şi mai alb decât zăpada voi fi (Psalmi 50, 9).
De aceea, nu ne îmbăiem în felul iudeilor, după fiecare întinare, ci cunoaştem un singur botez mântuitor. Pentru că una este moartea (suferită de Fiul lui Dumnezeu) pentru (mântuirea) lumii şi una este Învierea din morți, al cărei tip este botezul.
De aceea, Domnul, Iconomul vieții noastre, ne-a lăsat ca testament botezul, care este tip al morții şi al vieții. Chipul morții este apa (care ne acoperă), iar arvuna vieții ne-o dă Duhul.
(...) Pentru că botezul are de realizat două scopuri: pe de o parte, să suprime trupul păcatului (Romani 6, 6), pentru a nu mai face roade vrednice de moarte, pe de altă parte, să trăiască în (atmosfera) Duhului şi să facă roade sfinte (Romani 5, 22).
Aceasta, deci, înseamnă a se naşte cineva de sus, din apă şi Duh; prin apă moare pentru păcat, iar prin Duhul se renaşte la o viață nouă.
Prin trei afundări şi tot atâtea invocări se săvârşeşte marea taină a botezului; în felul acesta se preînchipuie moartea, iar sufletele celor care se botează se luminează prin cunoaşterea lui Dumnezeu. Încât, dacă în apă există vreun har, acesta nu se datorează firii apei, ci prezenței Duhului. Pentru că botezul nu are ca scop îndepărtarea murdăriei trupeşti, ci consacrarea unei conştiințe curate lui Dumnezeu.”
Sfinte Ioane, Inaintemergatorul si Botezatorul Domnului, roaga-te pentru noi ca sa ne mantuim prin ragaciunile tale!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu