NU MAI SUNT DOI, CI UN TRUP...

„În vremea aceea, apropiindu-se fariseii de Iisus, Îl întrebau, ispitindu-L, dacă este îngăduit unui bărbat să-și lase femeia. 

Iar El, răspunzând, le-a zis: Ce v-a poruncit vouă Moise? 

Iar ei au zis: Moise a dat voie să-i scrie carte de despărțire și să o lase. Și, răspunzând, Iisus le-a zis: Pentru învârtoșarea inimii voastre v-a scris porunca aceasta; dar, de la începutul făpturii, «bărbat și femeie i-a făcut» Dumnezeu. «De aceea, va lăsa omul pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de femeia sa și vor fi amândoi un trup»; așa că nu mai sunt doi, ci un trup. Deci, ceea ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă. 

Dar în casă ucenicii L-au întrebat iarăși despre aceasta. 

Și El le-a zis: Oricine va lăsa pe femeia sa și va lua alta săvârșește adulter cu ea. Iar femeia, de-și va lăsa bărbatul ei și se va mărita cu altul, adulter săvârșește.”  Marcu 10: 2 - 12

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVII, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 224-225:

„Prin cuvintele în afară de cuvânt de desfrânare, Hristos lasă bărbatului numai un singur caz când își poate lăsa femeia; că altfel s-ar fi ajuns iarăși la același lucru. Dacă i-ar fi poruncit bărbatului să o țină în casă, deși femeia lui a trăit cu mulți bărbați, atunci fapta bărbatului ar duce iarăși tot la adulter. Vezi ce acord este între porunca aceasta și cele spuse mai sus? Bărbatul care nu se uită cu ochi desfrâ­nați la o femeie nu săvârșește adulter; iar dacă nu săvârșesc adulter nu dă prilej unui alt bărbat să-și lase femeia lui. Pentru aceea, deci, Hristos îl strânge pe bărbat cu toată tăria, îl îngrădește cu frică, ridică asupra lui mare primejdie dacă își lasă soția; căci pe bărbat îl face răspunzător dacă femeia săvârșește adulter. Așadar, ca să nu socotești la auzul cuvintelor: scoate-ți ochiul tău, că aceste cuvinte le-a spus și despre femeie, Domnul a adăugat la timp îndreptarea aceasta, îngăduindu-i bărbatului să-și lase femeia numai într-un singur caz; în altul, nicidecum.”

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a III-a, Cap. XII, 82.4-82.5, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 223:

„Iar dacă apostolul dă cuiva, din îngăduință, a doua căsătorie (I Corinteni 7, 6 şi 39-40), pentru că nu se poate înfrâna și ca să nu se ardă (I Corinteni 7, 9), acela nu păcă­tu­iește față de Testament - că a doua căsătorie nu-i oprită de lege - dar nu mai împlinește desăvârșirea aceea înaltă a viețuirii după Evan­ghelie. Dar dacă nu se că­să­torește a doua oară, ci păstrează neîntinată căsătoria desfăcută de moarte, dobândește luiși slava cerească; pentru că dă de bunăvoie ascultare rânduielii lui Dumnezeu, datorită căreia ajunge stăruitor slujitor al Domnului (I Corinteni 7, 35).”

Sfântul Vasile cel Mare, Epistole, epistola 160, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (2010), vol. 3, p. 250:

„Căsătoria a doua este un leac împotriva desfrânării, iar nu provizie pentru desfrâu.”