Și toți în sinagogă, auzind acestea, s-au umplut de mânie. Și, ridicându-se, L-au scos afară din cetate și L-au dus până pe sprânceana muntelui pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie; iar El, trecând prin mijlocul lor, a plecat de acolo.”
LUCA: 4, 22-30
După distrugerea Templului din Ierusalim, în anul 587 î.Hr., de catre oștile babiloniene ale regelui Nabucodonosor și reclădirea lui ulterioară - din vremea lui Zorobabel - in ciuda instabilitatii politice si a influentelor spirituale, poporul ales a pastrat legatura cu Dumnezeu.
In zilele Întrupării Mântuitorului, toată această „evlavie” daca nu disparuse, devenise cel putin discutabila. Respectarea Legii lui Moise avea cu mult mai multe manifestarile exterioare decat spirituale si morale.
Credinta iudeilor nu mai era cea pe care ar fi trebuit sa o aiba ca popor ales de Dumnezeu, aflat in asteptarea lui Mesia!
In momentul Intruparii Domnului, iudeii treceau printr-o perioadă relativ liniștită, din punct de vedere politic si social.
Ca si traire religioasa, Templul din Ierusalim continua sa fascineze si sa atraga nenumărați iudei, din interiorul și din afara hotarelor, cultul iudaic fiind apreciat chiar și de romanii.
Daca romanii ajunsesera sa se apropie de Dumnezeu, iudeii insa gândeau mai mult politic decât religios!
Desi tineau la respectarea Legii, se simtea o lipsa de conexiune cu Dumnezeu, o racire a iubirii fata de El, cum si fata de semenii lor. Plutea in aer, asadar, o oarecare tulburare si parea ca nimeni nu se mai putea bucura, nimeni nu se arată dispus să caute, sa afle dacă Mesia într-adevăr Se nascuse sau inca nu.
Trairea, conectarea lor cu Dumnezeu era la cote foarte scazute.
Iudeii se complaceau încremeniți într-o gandire paralelă, neatenti la semnele trimise de Dumnezeu, desi le tot cereau! După cum spune Sfântul Apostol și Evanghelist Ioan: „Întru ale Sale a venit, dar ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1, 11).
Desi mulți au fost martori ai minunilor savarsite de Domnul Hristos, totuși, atitudinea poporului poate fi considerata mai curand ambigua, oscilanta, decat sincera!
Multimi de oameni Il urmau si-L ascultau, dar in acelas timp exista si o mare neincredere, o oarecare adversitate, inversunare chiar, impotriva Mantuitorului!
Si acest "dualism" al poporului iudeu se va dovedi in doua momente cruciale, petrecute la doar o saptamana distanta unul de celalalt: slăvirea Domnului, la Intrarea în Ierusalim, si ura din ziua condamnarii Mântuitorului!
Si nazarinenii, desi se proclamau credincioși și slujitori ai lui Dumnezeu, s-au dovedit incapabili să Îl descopere cu adevărat pe Hristos și să creadă în El și in învățătura Sa.
Mandria si invidia aveau sa-i orbeasca!
Hristos Insusi „se mira de necredinţa lor” (Marcu 6, 6)
Fragmentul evanghelic de astazi este continuare a celui de ieri.
Iisus, aflat in sinagoga din Nazaret, locul und, tine o scurta predica de doar cateva cuvinte care insa vor declansa indignarea auditoriului!
Evanghelistul Luca ne spune ca oamenii; care ascultasera cuvintele Lui, au fost asa de indignati incat „L-au scos afară din cetate şi L-au dus pe sprânceana muntelui, pe care era zidită cetatea lor, ca să-L arunce în prăpastie” (Luca 4, 29)!
Concetatenii Domnului se dovedesc complet rupti de Lege de vreme ce sunt la un pas doar de a-L ucide pentru vorbele adevarate rostite:
„Cu adevărat Îmi veţi spune această pildă: Doctore, vindecă-te pe tine însuţi! Câte am auzit că s-au făcut în Capernaum, fă şi aici în patria Ta. Şi le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un proroc nu este bine primit în patria sa. Şi adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, când s-a închis cerul trei ani şi şase luni, încât a fost foamete mare peste tot pământul. Şi la nici una dintre ele n-a fost trimis Ilie, decât la Sarepta Sidonului, la o femeie văduvă. Şi mulţi leproşi erau în Israel în zilele prorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curăţat, decât Neeman Sirianul” (Luca 4, 23-27).
Iisus rosteste acest discurs împotriva cărturarilor și fariseilor fățarnici acuzandu-i implicit de propovaduirea formala a Legii lui Moise, lege in care nu mai credeau de vreme ce nici ei insisi nu o mai respectau!
Astfel, El da, doua exemple : cel al vaduvei din Serapta si cel al lui Neeman, leprosul.
Simpla referire la acesti păgâni, din vremea proorocului Elisei, care au trăit minuni extraordinare si au sfarsit prin a crede in Dumnezeu,
exemple binecunoscute iudeilor din Cartile lui Moise - rănește mandria nazarinenilor într-atat incat aceștia vor să-L arunce în prăpastie!
Acestia erau pagani aflati in nevoie, care nu se asteptau la nimic.
Ei au primit harul caci acesta ramane in veci un dar!
Iudeii pretindeau insa darul, considerandu-se detinatori de drept ai harului! Ori harul, iubirea lui Dumnezeu, nu se pretinde!
Se primeste in dar! Primirea lui este o chestiune de dorinta si de dragoste!
Nu poti pretinde ca cineva sa te iubeasca! Iubirea ajunge la tine ca efect al propriei tale iubiri, al propriei tale jertfe de dragoste!
Sfantul Ambrozie al Milanului ne sugereaza, evocand povestea lui Neeman, ca nimeni din cei care-L cunosc pe Dumnezeu nu are dreptul sa se indoiasca de adevarul, puterea si iubirea Sa!
Tot ce avem de facut este sa ne incredem si sa iubim!
Era un sirian (numit) Neeman, care avea lepră și nu putea să fie curățit de nimeni. Atunci o fată dintre prizonieri i-a spus că este în Israil un profet care ar putea să-l curățească de boala leprei. Luând el aur și argint - spune Scriptura - s-a îndreptat spre regele lui Israil. Acesta, aflând scopul venirii lui, și-a sfâșiat hainele, spunând că era mai degrabă pus la încercare, când ți se cerea ceea ce nu era în puterea lui; dar Elisei i-a trimis vorbă regelui să-l îndrume pe sirian la el, ca să cunoască cum că este Dumnezeu în Israil. Și după ce acesta a venit, l-a povățuit să se scufunde de șapte ori în râul Iordan. Atunci acela a început să-i spună că el avea ape mai bune în patria sa, în care se scufundase de multe ori, dar niciodată nu se curățise de lepră. Chemat din nou acolo, nu asculta de povețele profetului; dar, la îndemnul și stăruințele slugilor, a consimțit și s-a scufundat. Și fiind curățit din aceasta, a înțeles că faptul de a se curăți cineva nu stă în puterea apelor, ci a Harului.
Cunoaște acum cine este acea fată mai tânără printre prinșii de război: este adunarea neamurilor, adică Biserica Domnului, ținută mai înainte în stăpânirea păcatului, când încă nu avea libertatea dată de Har; la sfatul acesteia, acea deșartă mulțime a neamurilor a auzit cuvântul prorocesc, de care la început s-a îndoit mult timp; dar mai târziu, când s-a convins că trebuie să-l urmeze, a fost spălată de toată întinăciunea păcătoșeniei. Și Neeman cel puțin s-a îndoit înainte de a se tămădui; tu însă te-ai tămăduit deja și de aceea nu ai dreptul să te mai îndoiești.” Sfântul Ambrozie al Milanului, Despre Sfintele Taine, Capitolul III, 15-18, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, pp. 12-13
Formalismul, de care se fac vinovati iudeii, este o capcana, o primejdie si pentru credinta noastra!
Amestecam obiceiurile cu credinta... inflorind-o pe ici, pe colo, cu rituri locale de inspiratie pagana!
Facem reguli, desi nu e treaba noastra. Ii judecam pe cei care nu fac "cum" si "ce" "trebuie", fara insa sa ne oprim spre a vedea si ce este in inima lor!
Am putea fi surprinsi sa observam ca sunt poate mai smeriti chiar decat cei care se straduiesc sa respecte mai curand forma decat fondul cultului nostru ortodox,
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu