CE AS FACE OARE, DACA AS STI PRECIS CA MAINE VOI MURI ?

Cred ca este un bun exercitiu duhovnicesc sa ne punem uneori aceasta intrebare!

Am incercat pentru cateva clipe sa imi imaginez cat de feerica, sublima si linistitoare ar fi viata mea daca as trai-o ca pe intervalul necesar "antrenarii" sufletesti si a cresterii calitatii spiritului meu, inainte de Vremurile celei de-a doua Veniri!

Caci in Vremurile din Urma lumea va fi altfel, complet altfel! Trupurile si sufletele se vor transfigura, trecand in alta stare, una eterna! In eternitatea aceea vom pasi in chip tainic, fiecare in partea meritata!

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: 

Adevărat grăiesc vouă că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece. Iar de ziua și de ceasul acela nimeni nu știe, nici îngerii din ceruri, ci numai Tatăl Meu singur. Și precum a fost în zilele lui Noe, așa va fi și venirea Fiului Omului. Căci precum în zilele acelea dinainte de potop oamenii mâncau și beau, se însurau și se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie, și n-au știut până ce a venit potopul și i-a luat pe toți, la fel va fi și venirea Fiului Omului. 

Atunci, din doi care vor fi în țarină, unul se va lua și altul se va lăsa. Din două care vor măcina la moară, una se va lua și alta se va lăsa. Deci privegheați, că nu știți ziua în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți, că de-ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că în ceasul în care nu gândiți Fiul Omului va veni.”

Matei 24: 34-44

Astazi suntem chemati sa meditam la textul, din Evanghelia dupa Matei, cap 24, in care Iisus face referiri premonitorii privind distrugerea templului si spectacolul apocaliptic care precede a doua venire a Fiului Omului - sfarsitul lumii!

Si intelegem ca toate se petrec ... in acel prezent - că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. 

Iisus isi linisteste ucenicii cu privire la zvonurile de războaie, foamete și cutremure, la urâciunea pustiirii! Toate acele rele trebuie sa se intample, spune El! Judecata lumii și venirea Fiului omului aveau sa se întâmplă, in acel prezent!

Și s-a si întâmplat atunci, în generația Sa - oamenii L-au văzut pe cruce, au văzut judecata lui Dumnezeu, au văzut templul și Ierusalimul distruse. 

Cuvintele acestea insa trebuie sa le intelegem ca fiind concluzia parcursului fiecarei generatii caci, pentru fiecare generație, se petrec  moartea și învierea, fiecare traieste cumva inceputul si sfarsitul lumii!

Frica de moarte ne petrece si doar initiala noastra nemurire, ramasa inca in launtru, o mai alunga! Dar mai tare decat de moarte ar trebui sa ne fie frica de judecata, de cea de la a doua venire sau de nemurirea care ne asteapta Dincolo?

Desi sta scris ca nu stie nimeni cand va sa vina clipa aceea, "nici Fiul ci numai Tatal", multi s-au apucat de calcule si previziuni. Unii "vazatori cu duhul" au comis chiar acest pacat, zguduind multe suflete slabe, caci nu toti se aseaza in genunchi, la rugaciune si post, afland ca vine timpul judecatii!

Dupa unii, viitorul lumii depinde de istoria ei, deci de ce am facut in trecut!

Sfantul Maxim Marturisitorul insa scrie ca viitorul lumii este cauza, iar nu efectul trecutului, caci motivul crearii lumii este Hristos Cel Eshatologic (acela ce mantuie omenirea la sfarsitul istoriei sale)! Atunci, in veacul de pe urma, se va produce unirea creatului si necreatului!

Dupa Sf. Maxim, Biserica traieste acest eveniment in prezent, un prezent continuu, la Liturghie, prin Sf. Impartasanie, in care ceea ce „va sa fie“ devine realitate, viitorul devenind cauza a trecutului.

Prin Sf. Euharistie calatorim in timp in sens invers - dinspre viitor inspre prezent si trecut. 
Astfel, Biserica nu este ceea ce este acum, ci ceea ce va fi la sfarsitul veacurilor.

Daca am trai aici cu permanenta dorire a unirii cu Domnul, Dincolo, in acel Dincolo, despre care multi vorbesc si pe care fiecare si-l imagineaza dupa putinta mintii, a gandului sau, parcursul istoriei noastre personale ar fi considerabil altul.

Asa cum iti ordonezi viata in preajma sustinerii unui examen, cum te pregatesti inainte de a pleca in vacanta... de ce nu ne-am pregati pentru momentul intalnirii cu Dumnezeu?

In fond, obiectul rugăciunii noastre, al nadejdii creştine, este tocmai accesul la o "noua ordine de existenţă, acea stare ultimă de transfigurare, dincolo de istorie, ce se va instala odata cu a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu."

In acest fel, viata crestinului este pusa permanent sub semnul nadejdii invierii, al "trezviei", al pregatirii pentru viata cea vesnica.

In fapt, «împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru», cum zice sf Ap.Luca 17,21, acum si aici! 
Odata cu Intruparea, Domnul a coborat in fiinta noastra, iar Invierea lui Hristos ne-a dat acces la iertare si la nemurire!

Ceea ce ne retine pe noi oamenii sa vedem moartea ca o trecere spre nemurire este, in mod primordial, slaba credinta, frica de suferinta, si nu in ultimul rand slabiciunea in fata bucuriilor lumesti, lascivitatea si huzurul, pe care trupul si le insuseste ca pe o dependenta.
Prosperitatea, orgoliul si placerile lumesti, ancestrale momeli, ne stau impotriva si ne tin captivi in puterea diavolului care ne ofera altceva!

Cati din noi vom ajunge sa ne bucuram de Slava lui Dumnezeu? Nimeni nu stie.

Ideea este sa nu ne lipim de Domnul din pricina fricii de moarte ci din dorinta de a trai bucuria iubirii, din nevoia de a nu ne dezlipi de El!

Cand ma gandesc la acei nebuni dupa Hristos, care traiau agatati pe un stalp ori in grote, in desert ori in crapaturile pamantului, luptand cu arsita, frigul si demonii, din nevoia de a ajunge langa EL, imi zic ca Domnul nu va fi singur, chiar daca, dupa Judecata Universala, nu ne vom invrednici prea multi de partea cea de-a dreapta!

Ce curios: urmam retete recomandate ca eficace pentru slabit, desi nu slabim, cheltuim averi pe creme asa-zis de intinerire, desi continuam sa imbatranim, bem ceaiuri despre care ni se spune ca ne scapa de toate... credem adica in fel si fel de himere, lasandu-ne inselati de publicitati trucate, insa ne tinem departe de Credinta lui Dumnezeu!
Asta ni se pare... "nedovedita"!

Ce bine ne-ar fi, noua si lumii, de ne-am intoarce fata spre EL!
Dar  asa trebuie sa fie. 

Indiferent de felul in care Il purtam in noi pe Dumnezeu, de posibilitatile pe care le avem de a ne ruga, ori de a primi duh, 
ceea ce ne mai poate salva este "privigherea", adica trezvia, permanenta atentie si traire cu gandul la El si in asteptarea intalnirii cu El!

Daca cumva ne zicem in gand ca "o sa avem timp sa ne si rugam" dar "mai intai trebuie sa traim", caci "cele ale bisericii sunt pentru batraneti"... ei bine, este o socoteala stramba! Nimeni nu stie de fapt cat timp are... si nici cand este programata ... intalnirea cu Dumnezeu!

Iisus ne spune că clar că nu știm nici ziua și nici ora. În fiecare zi este ZIUA, fiecare oră este ORA în care pot trăi ca fiu iubit al lui Dumnezeu și frate al aproapelui meu și nu „după”. 

Iisus ne avertizează că prezentul trebuie trăit cu ochii deschiși, cu responsabilitate, cu credinciosie și cu înțelepciune… 

E bine să nu știm ziua și să trăim priveghind, pregătiți pentru ceasul din urma!