DESPRE CEA DE-A DOUA INMULTIRE A PAINILOR

SAMBATA, 08 AUGUST, la Sf si Dumnezeiasca Liturghie, s-a citit din cap.15, versetele 32-39 si , desi nu am reusit sa public la timp un comentariu, nu as vrea sa trec peste fragmentul in chestiune, in care evanghelistul Matei repetă un episod, deja prezentat la cap. 14, adică minunea inmultirii pâinilor. 

Ne putem intreba: de ce această repetare?

În general, pe noi, repetiția ne plictisește…  preferăm să consumăm imediat totul. Dar această repetare a minunii nu este o scapare si nici intamplatoare! 
Noi trăim, de fapt, gratie repetarilor. Repetăm respirația, se repeta bătăile inimii, se  hrănirea cu Pâine,  cuvântul, somnul și perioadele în care suntem treji. Cu alte cuvinte, viața e un sir de repetiții, pentru că trăim într-o dimensiune marcata de timp.

Repetarea este importantă caci, cu ajutorul acesteia, în inima noastră se așează, se fixează lucrurile importante, care devin amintiri .

Deoarece un om trăiește și se hrănește cu amintirile sale, adică cu ceea ce a pus în inimă – repetarea ne ajută să trăim în mod mereu diferit… Depinde de ceea ce alegem noi sa repetăm.

Euharistia este si ea o repetiție iar textul acesta este o referire clară la Euharistie, deoarece conține aceleași cuvinte rostite in timpul Cinei celei de Taină… 

Apropiindu-ne  de fiecare dată cu curaj de Sfanta Euharistie  intelegem mai bine si mai mult. De fiecare dată când ne apropiem și ne hranim cu Hristos, înțelegem ceva în plus si intelegerea se dezvolta in timp.

De fiecare dată când noi repetăm un lucru important, ne dăm seama că de fapt, desi acel lucru se reia, el este mereu diferit… pentru că noi căpătăm mai multă  înțelegere, mai multă putinta în a ne exprima și, repetând, înțelegem tot mai bine acel lucru… 

Noi trebuie să încetăm să repetăm lucrurile tele cele care devin vicii… În schimb, lucrurile bune, tocmai prin repetare capătă valoare!

EVANGHELIA ZILEI
„În vremea aceea Iisus, chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că, iată, sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale. Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor. Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce mâncaseră erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii. După aceea a dat drumul mulțimilor, S-a suit în corabie și S-a dus în ținutul Magdala.” MATEI,15, 32-39

Asadar... chemând la Sine pe ucenicii Săi, le-a zis: Milă Îmi este de mulțime, că, iată, sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce; și nu vreau să le dau drumul flămânzi, ca să nu se istovească pe cale

Noutatea față de minunea înmulțirii pâinilor, redata in cap. 14, constă în faptul că de data asta avem prilejul sa înțelegem mai bine că inițiativa inmultirii painilor aparține lui Isus! El este Cel care face si Cel care vrea să ne implice și pe noi.

Textul ne spune și de ce - „ Milă imi este de mulțime”. 
A-ti fi mila, înseamnă a simți ce se petrece cu celalalt, a patimi cu el, celălalt fiind o parte din tine.  
Dumnezeu, care ne iubește, ne simte pe noi ca fiind parte din El: El simte toate bolile noastre, toate nevoile noastre, toate înfometările noastre, dar și bucuriile noastre.

Dumnezeu, care ni se descoperă în Iisus, nu este numai Dumnezeu Cel atotputernic, ci este si Dumnezeu Cel milos, Cel care pătimește împreună cu noi, care suferă împreună cu noi, care trăiește împreună cu noi orice problemă!

Dumnezeu nu numai ca ne scoate din necazuri, ca ne scapă sau ne eliberează din dificultăți – ca ne ferește de moarte – ci El trăiește împreună cu noi, traversează moartea împreună cu noi, ne da putere si toate cele pe care le avem de trait capata sens.

Dumnezeu dă un sens diferit răului, bolii, suferinței și morții.

Apoi, Evanghelia explica motivul pentru care Îi este milă: 

caci „sunt trei zile de când așteaptă lângă Mine și n-au ce să mănânce”. 

Aceste trei zile de post, în care mulțimile au stat cu El fără să mănânce, le putem intelege ca o aluzie la cele trei zile pe care Iisus le va petrece în mormânt, cele trei zile ale morții…

Există un anume mister în aceste trei zile de tăcere și post! El nu vrea ca noi să întreprindem această călătorie fără hrană. De fapt, Hristos mort și înviat va fi hrana noastra de-a lungul călătoriei vietii.

Și ucenicii I-au zis: De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime? Și Iisus i-a întrebat: Câte pâini aveți? Ei au răspuns: Șapte și puțini peștișori. Și, poruncind mulțimii să șadă pe pământ, a luat cele șapte pâini și peștii și, mulțumind, a frânt și a dat ucenicilor, iar ucenicii, mulțimilor.

Observam că discipolii încă nu au înțeles de unde vine pâinea, caci, desi anterior fusesera martori la inmultirea pâinilor, inca se întreabă „De unde să avem noi, în pustie, atâtea pâini încât să se sature atâta mulțime?”!

Mai întâi de toate, Iisus întreabă: „câte pâini aveți?”. 
Adică mesajul este: pâinea voi o aveți, fiți liniștiți! Deci nu trebuie să aveți mai mult, ci trebuie împărțită cu alții tocmai pâinea pe care acum o aveți! Voi nu trebuie să puneți de o parte ceea ce aveți pentru a spori „pâinea” și a cădea într-o luptă pentru pâine. Nu!

„Câte pâini aveți?” Răspunsul e „șapte”. Foarte interesant! 

Data trecută aveau cinci, iar acum au șapte paini!

Numărul șapte e important, pentru că este numărul perfecțiunii: „În ziua a șasea Dumnezeu l-a creat pe om  si  în ziua a șaptea lucrarea Sa era perfectă și El s-a odihnit”! 
Numărul șapte e ziua odihnei și a perfecțiunii, a împlinirii Creației; adică e ziua lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, această pâine este perfectă.

Si ospătarea multimii începe cu  "a luat cele șapte pâini" . 

„A lua” este acțiunea fundamentală a omului: omul ia. 

Omul tot ceea ce are este de luat! El însusi este un dar al lui Dumnezeu.
Esential este modul în care eu iau. Cum iau pâinea? 

Pot să o iau pentru mine sau o pot lua ca pe un dar…

O iau pentru mine, considerand că este a mea și este sensul vieții mele. In acest caz o mănânc, si gata: o distrug. Pentru mine acel lucru devine dumnezeul meu, îmi sacrific viața sa am acest lucru, mă detasez de ceilalți  pentru a avea painea… și astfel, acest fel de a o lua anunta începutul și baza morții, a egoismului.

Dacă o primesc, sau o iau, ca pe un dar, asta mă pune în comuniune cu Cel care dăruiește, mă pune în comuniune cu Dumnezeu…
In fiecare lucru – oricât de mic – eu pot sa descopăr iubirea lui Dumnezeu și, implicit, sa am un raport de iubire infinită cu fiecare obiect sau fiinta. Și acest fapt mă satură…
Așadar problema este „cum iau” .

Este interesant că Iisus ia pâinea… 

Euharistie nu este grâu nici  struguri, ci este pâinea și vinul. Strugurii sunt un produs natural, la fel și grâul. 

În schimb, pâinea are ceva mai mult. În pâine este prezent semanatul, recoltatul, efortul, transpirația, speranța, setea după dreptate, există comuniunea si separarea, ura, si dragostea, dreptatea si nedreptatea… În pâine este inclusă întreaga istorie a omului: atât în bine cât și în rău; atât istoria speranței, cât și cea a dezamagirii; cea a iubirii și cea a urii… Așadar tot ceea ce există trebuie să „luăm” într-un fel, sau în altul, așa după cum abordam întreaga viață!

Iisus ia pâinea „mulțumind”. 

A mulțumi în limba greacă înseamnă „a face Euharistie”. Spre deosebire de textul anterior al înmulțirii painilor, aici se subliniază cuvântul Euharistie. Cu alte cuvinte, El primește totul – pâinea – ca semn  al iubirii Tatălui. El trăiește tot ceea ce este și are, ca și tot ceea ce se întâmplă, ca pe un semn al iubirii Tatălui. 

A trăi binele – ca semn de iubire – este un semn că cel care ți-l dă, te iubește. 

Dar oare putem să trăim si răul, ca pe un semn de iubire? 

Și răul, e semnul unei iubiri, inca mai mari, care se numește iertare.
Iisus trăiește moartea Sa – răul cel mai mare, care e uciderea Sa – ca pe semn al unei iubiri mai mari decât orice moarte, iertand totul tuturor.

Dacă omul ar trăi orice ca fiind un semn al harului, al iubirii lui Dumnezeu, in totul si in toate L-ar trăi și L-ar simti pe Insuși Dumnezeu și fiecare realitate ar deveni dumnezeiasca. 

Și astfel răul din lume s-ar sfarsi!

Binele  ar fi readus la izvor, la Dumnezeu, iar răul, însfârșit, ar fi oprit.  Pentru că răului, daca i se răspunde printr-o iubire și mai mare, i se anihileaza puterea!

De aceea Pâinea – această Pâine – este vindecarea tuturor bolilor noastre și este ceea ce noi facem zilnic la Sfanta Euharistie. Cu Pâinea  noi trăim zi de zi… Pâinea este viața.

Iisus  „ia și mulțumește” -Tatalui! El este Fiul!

Adevărata problemă a omului este cum sa faca să se considere fiu. Adultul știe că e fiu. Nimeni nu s-a creat singur. 

Fiul e în comuniune cu Tatăl –  izvorul vieții – și cu frații. 

Asta inseama ca  deja de aici incepe viața veșnică: a trăit în

iubire ca fiu, care-i iubit, și apoi, iubind la fel ca Tatăl, pe toti frații. În acest fel se trăiește Pâinea și acest mister se petrece pururea in Euharistie.

În măsura în care mulțumește, Iisus „frânge și da”.

Cu alte cuvinte, dacă trăiești și simți totul ca pe un dar, ca fiind un semn de iubire, atunci ești capabil să iubești așa cum ești iubit, știi să frângi, să dai și să împarti cu alții.

Aceasta e Pâinea care satură. nici o alta paine nu satură.
Dacă în spatele pâinii nu există iubire, comuniune,… nu ne săturăm. E adevărat că putem mânca la infinit… Vom da în bulimie, dar tot nu ne vom sătura.
Numai intelepciunea - Cuvântul și comuniunea – care sta în spatele pâinii, ne satură!

Notăm că discipolii sunt implicați în această acțiune:  Dau tuturor aceeași pâine, aceeași viață. Așadar discipolii devin la fel ca Dumnezeu-Fiul, care, primind viața, știe s-o dea. În acest fel, discipolii intră si ei în circuitul Euharistiei, al darului, al iubirii.

Întreaga Biblie este cuprinsa in „a lua pâinea” – adică tot ceea ce există, viața – „mulțumind”, în bucuria iubirii celui care este iubit. Și pentru că ești iubit, tu devii capabil să iubești si să dai. 

In acest fel tu devii fiu in chip deplin, iubit de Tatăl, iar apoi tu iubești la randul tau pe Tatăl și pe frați. 

Și în acest fel trăiești tu Pâinea, adică existența, viața concretă. Pentru că omul este trup. Iar  Cuvântul se trăiește în trup.

Și au mâncat toți și s-au săturat și au luat șapte coșuri pline cu rămășițe de fărâmituri. Iar cei ce mâncaseră erau ca la patru mii de bărbați, afară de femei și de copii. 

Din această pâine „toți” mănâncă. Toți! Această pâine nu exclude pe nimeni!
Nu doar că toți mănâncă, ci toti se sătură. Noi avem multe pâini, care insa nu satură. Mai bine spus, nici o pâine, alta decat aceasta Paine, nu satură. Ceea ce satură este Pâinea Euharistica!

Se spune că au mai rămas „șapte coșuri pline” cu firimituri.

În precedenta "inmultire" ne amintim ca ramasesera „douasprezece coșuri”  De data asta au ramas „șapte”. 

Dar biblic vorbind, „șapte” este mai mult decât „doisprezece”!
Cele„douasprezece cosuri” sugereaza cele douasprezece triburi ale poporului lui Israel, precum si cele douasprezece luni ale anului… simbolul folosit in acest caz însemnând că această pâine este „pentru tot poporul ales și pentru veșnicie”.

În schimb, „șapte” indică ceva mai mult, adică reflectă calitatea. Cu alte cuvinte, ceea ce rămâne în plus – și mereu rămâne – este tocmai numărul șapte care este un număr divin. 

Deci, această pâine este Pâinea care dă viața lui Dumnezeu! Pentru că a trăi viata lui Dumnezeu inseamna sa traiesti si sa simti în trupul tău Duhul Domnului, care este iubire.

Ni se spune că erau 4.000, cei care au mâncat. 

În povestirea anterioară erau 5.000, cu referire faptul ca prima comunitate creștină a fost formata din 5.000 de oameni.(Fa.Ap. 4, 4) 

În schimb, în istorisirea celei de-a doua inmultiri sunt doar 4.000.

4.000 inseamna 4 x 1.000  adica un număr infinit, nenumărat caci „4” desemnează cele patru puncte cardinale, deci totalitatea lumii 

Așadar, această pâine este destinată unei multimi de oameni, din toate punctele cardinale, adică această Pâine este pentru întreaga omenire! 

Iisus lasă mulțimea să plece, dar numai după ce a hrănit-o.
Si, după ce le-a dat drumul, Iisus S-a urcat în barcă şi a venit în ţinutul Magadan.