Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul:
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Pentru că închideți Împărăția cerurilor înaintea oamenilor; voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua.
Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic și, dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi.
Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul? Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este vinovat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este vinovat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Și cel ce se jură pe templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.”
Pentru azi... un fragment din capitolul 23 al Evangheliei dupa Matei!
Intreg capitolul este in fapt o punere in garda, o avertizare, transmisa tuturor celor care au capacitatea de a auzi si a intelege desi, la prima vedere, pare a fi o mustrare adresata exclusiv fariseilor si carturarilor!
Discursul Mantuitorului începe inca cu primele 12 versete ale capitolului 23, unde ni se explica faptul ca răul esential al fariseului este acela de a fi ipocrit.
Ipocritul este cel care una spune si alta face, deci doar un vorbitor nu și un faptuitor al cuvântului.
Aceasta discrepanta intre cele spuse si cele facute face din orice om un mincinos!
După ce, în primele 12 versete, Mantuitorul aduce aceasta acuzatie fariseilor, in cele ce urmeaza expune un adevarat rechizitoriu, alcătuit din șapte vai-uri, plus unul, ultim, care pune concluzia, condamnarea!
Fragmentul ales pt azi contine doar 4 din cele 8 Vai.uri.
Ceea ce ne impresionează în aceste versete este tonul dur pe care-l folosește Iisus: El,Cel blând și smerit cu inima!
Aceste Vai-uri profetice, sunt un denunt al răului. Este important fim in stare sa-i spunem raului pe nume si nu sa-l relativizam, cum adesea facem noi, cei de azi!
Aceste Vai-uri profetice, sunt un denunt al răului. Este important fim in stare sa-i spunem raului pe nume si nu sa-l relativizam, cum adesea facem noi, cei de azi!
Iisus vorbește deci despre ipocrizie.
Ipocrizia înseamnă contradicția între ceea ce spui și ceea ce faci.
Discrepanta aceasta face ca tu sa nu realizezi în viața ta implinirea reala, prezentandu-te numai cu o aparența ce nu-ti apartine ci este dupa gustul lumii.
Această nepotrivire este răul radical!
Omul este chemat să fie în viața sa, în relațiile sale fiul al lui Dumnezeu. Neizbutind această identitate, se păgubește pe sine și-i distruge și pe alții.
Această nepotrivire este răul radical!
Omul este chemat să fie în viața sa, în relațiile sale fiul al lui Dumnezeu. Neizbutind această identitate, se păgubește pe sine și-i distruge și pe alții.
Cărturarii sunt cei care știu, adica teologii; fariseii sunt cei care fac, care împlinesc legea. Așadar, există o cunoaștere (o teorie) și o practică (o acțiune).
Atat cunoasterea cat si practica daca se dovedesc false, pentru că urmăresc doar aparența, să apară bine... inseamna moarte!
În zilele noastre, înțelegem foarte bine acest adevăr caci traim cu el… Cultura noastră de azi se bazează în totalitate pe aparență (pe înfățișarea exterioară)! Ipocrit este sistemul, iar idolatria este forma de manifestare a ipocriziei, e cultul imaginii…
Realitatea – persoana in sine – nu mai contează deloc! Această situație ne privește, căci o experimentăm pe pielea noastră zilnic.
Prima consecinta a vietuirii in fățarnicie este faptul că fatarnicul „nu intră în Împărăția cerurilor”. Pentru că Împărăția este pentru fii, pentru cei care trăiesc in adevar si nu pentru ipocriți!
Așadar, ipocritul se dezice de ceea ce este, de statutul de fiu, se preface a fi dar nu trăiește ca fiu al lui Dumnezeu.
Deci nu poate intra în Împărăție!
Nu numai ca el nu intra, dar îi împiedică și pe alții să intre si asta în multe feluri… El pune greutăți pe umerii altora prin provocare, concurența, aparenta… si astfel, noi ne pierdem întreaga viață fiind în concurență și traind dupa aparențe…
În zilele noastre, înțelegem și mai bine răul ipocriziei: când vorbim de lipsa autenticității raporturilor la locul de muncă, în societate, în politică și în economie, ne referim la ceva precis…
Nu numai ca el nu intra, dar îi împiedică și pe alții să intre si asta în multe feluri… El pune greutăți pe umerii altora prin provocare, concurența, aparenta… si astfel, noi ne pierdem întreaga viață fiind în concurență și traind dupa aparențe…
În zilele noastre, înțelegem și mai bine răul ipocriziei: când vorbim de lipsa autenticității raporturilor la locul de muncă, în societate, în politică și în economie, ne referim la ceva precis…
Ce este conceptul corectitudinii politice altceva decat un exemplu planetar de ipocrizie?!
Adresandu-se carturarilor si fariseilor Iisus vorbește despre ipocrizia in credinta.
Cât oare din devotamentul religios al celor care-si cauta permanent prozeliti, pe motiv ca se mantuie, este inspirat de iubirea față de aproapele, si cat este motivat de dorința de a avea putere, prestigiu?
Adevăratul creștin nu-i interesat de prestigiu, căci Iisus pe cruce nu a cautat prestigiu.
În acest fragment se vorbește de trei ori despre „orbire”, asta pentru a fixa ideea ca ipocrizia ne orbește.
Ipocritul este orb, pentru că nu vede realitatea și nici nu-l interesează. Pe el îl interesează doar imaginea sa și profitul personal - fapt pentru care nu-l interesează Dumnezeu nici Templul – care-i simbolul lui Dumnezeu – ci aurul care-i în Templu; acest aur îl interesează enorm de mult… Nu-l interesează atât altarul, ca simbol al lui Dumnezeu, ci se rezuma la ceea ce-i pe altar!
Cu alte cuvinte, fățarnicul este o persoană care, în toate lucrurile, vede altceva, ceva care insa constituie un avantaj. Un astfel de om este orb, căci nu-l vede pe cel de lângă el, nu intelege relatia decat ca pe un beneficiu, nu vede posibilitatea iubirii și nu-L reuseste sa-L vada nici pe Dumnezeu.
În fond, egoismul ne orbește, nu iubirea. Iar ipocrizia este o formă de egoism, care apreciaza oamenii si lucrurile prin profit și nimic mai mult… până când ajunge să răstoarne realitatea intr-atat incat tot ce tine de aparenta devine mai importanți decât Dumnezeu.
Oare nu este așa astăzi?
Cum sa-L vezi pe Dumnezeu cand venind la Biserica cauti sa te falesti nu cu credinta ci cu masina din parcare?
Cum sa speri la Imparatia Domnului cand te rogi pentru castig in loc sa ceri Domnului putere si intelepciune spre a trece incercarile care iti vor intari credinta!?
Cei care cred ca iubirea lui Dumnezeu este huzur si lipsa de incercari... au gresit locul!
Atent să respecte multe lucruri mărunte (rituri, obiceiuri), dar uită de lucrurile esențiale - uită de dreptate, nu are mila, nu este fidel, fatarnicul esenta legii lui Hristos, care este iubirea.
Prin respect pentru toate aiurelile lumii, care nu sunt inspirate de iubire, el urmăreste norma, regula numai pentru că asa are un profit, obtine macar o bagare in seama, o iesire in lumina reflectorului lumii!
În zilele noastre, suntem atat de excesivi in fatarnicie incat am putea să-i elogiem pe cărturarii și fariseii din vremea lui Iisus! Greșeala lor era fidelitatea în respectarea aspectelor minore ale legii, dar nu în cele importante.
Pentru Evanghelia după Matei, „nelegiuirea, sacrilegiul, răutatea” sunt inseamna a fi fără lege, a face la întâmplare tot ceea ce-mi trece prin cap, tot ceea ce-ti place și ce crezi… Un astfel de comportament este devalmasie! Cine se comportă astfel înseamnă că a decăzut !
Cât oare din devotamentul religios al celor care-si cauta permanent prozeliti, pe motiv ca se mantuie, este inspirat de iubirea față de aproapele, si cat este motivat de dorința de a avea putere, prestigiu?
Adevăratul creștin nu-i interesat de prestigiu, căci Iisus pe cruce nu a cautat prestigiu.
În acest fragment se vorbește de trei ori despre „orbire”, asta pentru a fixa ideea ca ipocrizia ne orbește.
Ipocritul este orb, pentru că nu vede realitatea și nici nu-l interesează. Pe el îl interesează doar imaginea sa și profitul personal - fapt pentru care nu-l interesează Dumnezeu nici Templul – care-i simbolul lui Dumnezeu – ci aurul care-i în Templu; acest aur îl interesează enorm de mult… Nu-l interesează atât altarul, ca simbol al lui Dumnezeu, ci se rezuma la ceea ce-i pe altar!
Cu alte cuvinte, fățarnicul este o persoană care, în toate lucrurile, vede altceva, ceva care insa constituie un avantaj. Un astfel de om este orb, căci nu-l vede pe cel de lângă el, nu intelege relatia decat ca pe un beneficiu, nu vede posibilitatea iubirii și nu-L reuseste sa-L vada nici pe Dumnezeu.
În fond, egoismul ne orbește, nu iubirea. Iar ipocrizia este o formă de egoism, care apreciaza oamenii si lucrurile prin profit și nimic mai mult… până când ajunge să răstoarne realitatea intr-atat incat tot ce tine de aparenta devine mai importanți decât Dumnezeu.
Oare nu este așa astăzi?
Cum sa-L vezi pe Dumnezeu cand venind la Biserica cauti sa te falesti nu cu credinta ci cu masina din parcare?
Cum sa speri la Imparatia Domnului cand te rogi pentru castig in loc sa ceri Domnului putere si intelepciune spre a trece incercarile care iti vor intari credinta!?
Cei care cred ca iubirea lui Dumnezeu este huzur si lipsa de incercari... au gresit locul!
Atent să respecte multe lucruri mărunte (rituri, obiceiuri), dar uită de lucrurile esențiale - uită de dreptate, nu are mila, nu este fidel, fatarnicul esenta legii lui Hristos, care este iubirea.
Prin respect pentru toate aiurelile lumii, care nu sunt inspirate de iubire, el urmăreste norma, regula numai pentru că asa are un profit, obtine macar o bagare in seama, o iesire in lumina reflectorului lumii!
În zilele noastre, suntem atat de excesivi in fatarnicie incat am putea să-i elogiem pe cărturarii și fariseii din vremea lui Iisus! Greșeala lor era fidelitatea în respectarea aspectelor minore ale legii, dar nu în cele importante.
Pentru Evanghelia după Matei, „nelegiuirea, sacrilegiul, răutatea” sunt inseamna a fi fără lege, a face la întâmplare tot ceea ce-mi trece prin cap, tot ceea ce-ti place și ce crezi… Un astfel de comportament este devalmasie! Cine se comportă astfel înseamnă că a decăzut !
Daca ajungem să respectam cu mult zel legile mici, e necesar sa ne amintim ca exista o norma supremă, care este iubirea.
Deci, vai de voi dacă „strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!” (v. 24), adică sunteti atenti la lucrurile mărunte, dar le uitați pe cele importante !
Dacă un om iubește, este atent la aproapele… În schimb, egoistul nu-i atent la nimeni și la nimic, ci doar la sine. Deci este orb.
Dacă un om iubește, este atent la aproapele… În schimb, egoistul nu-i atent la nimeni și la nimic, ci doar la sine. Deci este orb.
Si este tot mai clar ca, in zilele noastre, egoismul este propovăduit și practicat cu gratie!
DUMNEZEU, INSA, LE VEDE PE TOATE! PE EL NU-L PUTEM INSELA!
Sfântul Maxim Mărturisitorul scrie: "Dumnezeu caută și cercetează ca să afle cu ce scop urmărim în adânc pentru fiecare dintre lucrurile noastre. Caută să afle dacă pentru El facem ceea ce facem sau pentru altă pricină"!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu