Pilda datornicului nemilostiv

Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemănatu-s-a Împărăţia cerurilor omului împărat care a hotărât să facă socoteala cu slugile sale. Şi, începând să facă socoteala, i s-a adus un datornic cu zece mii de talanţi. Dar, neavând el cu ce să plătească, stăpânul său a poruncit să fie vândut el şi femeia şi copiii şi toate câte are, ca să se plătească datoria. Deci, căzându-i în genunchi, sluga aceea i se închina, zicând: Stăpâne, îngăduieşte-mă şi-ţi voi plăti ţie tot! 

Iar stăpânul slugii aceleia, milostivindu-se de el, i-a dat drumul şi i-a iertat şi datoria. Dar, ieşind, sluga aceea a găsit pe unul dintre cei ce slujeau cu el şi care-i datora o sută de dinari. Şi, punând mâna pe el, îl sugruma, zicând: Plăteşte-mi ce eşti dator! Deci, căzând cel ce era slugă ca şi el, îl ruga zicând: Mai îngăduieşte-mă şi îţi voi plăti! Iar el nu voia, ci, mergând, l-a aruncat în închisoare până ce va plăti datoria. Iar celelalte slugi, văzând cele petrecute, s-au întristat foarte mult şi, venind, au spus stăpânului toate cele întâmplate. Atunci, chemându-l stăpânul său, îi zise: Slugă vicleană, toată datoria aceea ţi-am iertat-o, fiindcă m-ai rugat. Nu se cădea, oare, ca şi tu să ai milă de cel împreună slugă cu tine, precum şi eu am avut milă de tine? Şi, mâniindu-se stăpânul lui, l-a dat pe mâna chinuitorilor până ce-i va plăti toată datoria. Tot aşa şi Tatăl Meu Cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile fratelui său din toată inima.

Pilda aceasta a fost spusă de Mântuitorul Hristos pentru a sublinia importanţa iertării semenilor care ne greşesc, cu o iertare deplină chiar pentru lucruri mari (datorii mari). Ea este răspunsul Domnului la întrebarea lui Petru: „Doamne, de câte ori va greşi faţă de mine fratele meu şi îi voi ierta lui? Oare până de şapte ori?” (Matei 18, 21). Deoarece ­învăţătorii religioşi iudei propuneau să se acorde iertare cel mult de trei ori, Petru consideră, probabil, că este foarte potrivit din partea lui să sugereze: „Oare ­până de şapte ori?”.

Însă Domnul îi surprinde pe Apostoli, care cunoşteau învăţăturile iudaice, arătându-le marea iubire a lui Dumnezeu faţă de oameni, pe care ei nu o cunoşteau încă, răspunzând astfel: „Nu zic ţie până de şapte ori, ci până de şaptezeci de ori câte şapte” (Matei 18, 22). Ce însemna aceasta? Că trebuiau să numere până la 490 de greşeli, aşa cum interpretează unii? Cu siguranţă nu, pentru că în continuare Hristos Domnul le spune o pildă, care accentuează iertarea deplină.
Prin aceasta, El îi învaţă pe ucenicii Săi că nu trebuie să ţină cont de numărul de greşeli sau să le numere. Numai un om nebun ar fi în stare de aşa ceva!

50 de tone de aur nu au putut să şteargă o datorie de 450 de grame de argint!
Pilda vorbeşte de un slujitor, ce are o datorie de zece mii de talanţi la un domn sau stăpân, o sumă imensă (un talant cântărea 49,077 kg aur). Dus în faţa stăpânului, slujitorul nu a avut de unde să plătească, domnul său vrând să-i vândă familia pentru a recupera ceva din pierdere, iar sluga îndatorată l-a implorat să aibă îndelungă răbdare faţă de el, că îi va plăti tot. Fiindu-i milă de el, stăpânul l-a lăsat şi i-a iertat datoria care era foarte mare.

Dar ieşind de la faţa stăpânului, slujitorul acesta a găsit un alt servitor datornic, de data aceasta lui, cu o sută de dinari, şi a început să-l sugrume, cerându-i datoria. Servitorul dator cu o sută de dinari a implorat milă şi răbdare din partea celuilalt, dar acesta l-a băgat la închisoare. Ceilalţi slujitori văzând, i-au relatat stăpânului cele întâmplate. Atunci stăpânul slujitorului dator cu zece mii de talanţi l-a dat pe acesta pe mâna chinuitorilor în temniţă până va plăti tot ce datorează.

Versetul-cheie al pildei este: „Tot aşa şi Tatăl Meu cel ceresc vă va face vouă, dacă fiecare dintre voi nu va ierta greșelile ­fratelui său, din toată inima” (Matei 18, 35).

Prin această pildă, Dumnezeu ne amintește tuturor de ceea ce avem de împlinit pentru a intra în Împărăția cerurilor, o datorie ce ne este amintită ori de câte ori ne rugăm, însă datorită rutinei, a neluării în seamă a cuvintelor și a sensurilor lor, deși ne aflăm în rugăciune, ne stă mintea în altă parte și trecem prea ușor peste cuvintele rugăciunii și semnifi­cația lor adâncă, peste folosul duhovnicesc al acestor cuvinte sfinte, la care, dacă am lua seama cu atenție, am avea permanent în minte învăţăturile Sfintei Evanghelii de astăzi, într-un rezumat, așa cum ele se găsesc în rugăciunea pe care creștinul o rostește cel mai des, pe care Însuși Domnul nostru Iisus Hristos ne-a predat-o atunci când ne-a învățat cum să ne rugăm, numită și Rugăciunea Domnească sau rugăciunea Tatăl nostru.

Primim iertare dacă iertăm

În rugăciunea Tatăl nostru, cea mai des rostită de către creștini, avem cuprinsă în rezumat pericopa evanghelică de astăzi. Chiar la începutul rugăciunii Tatăl nostru noi cerem să vină Împărăția cerurilor, iar spre sfârșitul rugăciunii, acolo unde, de fapt, stă cheia vieții crești­nești, noi cerem iertare Tatălui ceresc, spunând: „Și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri”. Cu alte cuvinte, cerem iertare lui Dumnezeu pentru păcatele noastre, pentru datoriile noastre. Nici nu putem intra în Împărăția cerurilor păcătoși fiind. Și totuși, toți oamenii de pe pământ păcătuiesc. Atunci cine poate să se mântuiască? Acela care cere iertare lui Dumnezeu, care se căiește din inimă pentru păcatele sale. Dar aceasta nu ajunge. În rugăciunea Tatăl nostru, noi nu numai că ­cerem iertare, dar întâlnim și o condiţionalitate: „Precum și noi ­iertăm greșiților noștri”. Așa ne-a învățat Mântuitorul ­Iisus ­Hristos, ca atunci când cerem ­iertare pentru păcatele noastre, să ne luăm angajamentul ca și noi să iertăm celor care ne greșesc nouă.

Cum putem noi să înțelegem că în aceste cuvinte stă rezumată pericopa evanghelică? Dacă suntem atenți la finalul acestei pericope, Domnul Hristos spune că tot așa se va întâmpla, ca și cu datornicul nemilostiv, cu cel care nu iartă din inimă fratelui său datoria. Folosindu-se de exemplul banilor, Dumnezeu vrea să ne transmită un mesaj mult mai adânc. Cu toții primim daruri din partea lui Dumnezeu, însă, din păcate, nu ajungem să le punem în lucrare pentru că ne folosim libertatea dată de Dumnezeu, de multe ori, în mod greșit, nu dublăm această libertate prin responsabilitate. În loc să ne folosim de darurile lui Dumnezeu în mod constructiv, de foarte multe ori le folosim în sens distructiv și, prin păcate, prin greșeli, prin cultura nefastă a păcatului care este în această lume și caută să ne molipsească și pe noi, noi înșine ne stricăm, întunecându-se darurile lui Dumnezeu din noi și împuținându-se lumina primită când am venit în viață și, mai ales, prin Taina Sfântului Botez.

Iertarea vine pe măsura iubirii

Concluzia acestei pericope evanghelice este simplă, ne spune Sfântul Ioan Gură de Aur. Noi toţi îi datorăm mult mai mult lui Dumnezeu decât fiecare dintre noi semenului nostru. Dumnezeu este dispus să ne ierte dacă ne iertăm şi noi semenii, cu puţinele lor datorii faţă de noi, iar atunci Tatăl ceresc va şterge datoriile cele mari pe care le avem la El. Cel care nu face efortul de a ierta nu va fi iertat, la fel cum cel care nu face efortul de a iubi nu va fi iubit, pentru că Hristos Domnul a înlocuit legea talionului (ceea ce tu mi-ai făcut mie eu îţi fac ţie) cu legea iubirii (ceea ce Dumnezeu mi-a făcut mie eu îţi fac ţie). Iertarea dă măsura iubirii: „Iertate sunt păcatele ei cele multe, căci mult a iubit. Iar cui se iartă puţin, puţin iubeşte” (Luca 7, 47).

Fiecare dintre noi este un datornic față de Hristos pentru multele greşeli sau pentru risipirea darului vieţii înseşi. Dar Dumnezeu nu așteaptă să-I întoarcem ceva, fiindcă trecutul nu-l mai poate schimba nimeni. Însă prin întreaga Sa viață și prin exemplul propriu ne îndeamnă la milă și la iertare.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne dea darul iertării greşelilor semenilor noştri, aducându-ne aminte cât de mari sunt greşelile noastre pe care El ni le iartă mereu, în timp ce noi iertăm cu greu greşelile mici ale semenilor noştri. Iar cuvântul Evangheliei de astăzi să lumineze sufletele noastre, pentru ca să ne putem ruga: 

„Şi ne iartă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău”. Amin!

 Pr. Traian Nojea