DESPRE INVIERE

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, cei ce zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise a zis: «Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soție pe cea văduvă și să ridice urmași fratelui său». Deci erau la noi șapte frați; și cel dintâi s-a însurat și a murit și, neavând urmaș, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii. Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.” MATEI 22, 23-33

In fragmentul evanghelic de astazi, evanghelistul ne prezinta ideea Invierii explicata de Insusi Domnul Hristos, tema fundamentală a
credinței noastre, raspunsul la intrebarea pe care toti oamenii si-o pun: „ce sens are viața?”.

Cuvântul „om” derivă din humus ( adam, în limba ebraică) ceea ce inseamna ca venim din pământ și că ne întoarcem în pământ. 

Deci, ce sens are viața noastră?

Lucrurile nu sunt simple caci omul are în interiorul său sentimentul „nemuririi” (cf. Ecclesiastul) și acest fapt îl deruteaza cumva desi este conștient de limitele sale și de faptul ca moartea este o certitudine!

Credinta noastra pornește de la învierea lui Hristos, ca anticipație a învierii noastre; învierea lui Hristos face ca viața noastră să fie nouă, să nu mai fie destinată morții, ci să fie o odă adusă vieții. 

Dacă nu există înviere, atunci iubirea încetează odată cu moartea şi dragostea lui Dumnezeu nu poate trece dincolo de mormânt. 
Dacă nu există înviere, toţi cei adormiţi au pierit. 
Dacă nu ar exista înviere, atunci adevărul, virtutea şi bunătatea ar rămâne pe veci tintuite pe cruce. 
Dar Hristos a înviat şi păcatele noastre sunt iertate. 
Hristos a înviat şi noi primim speranţă. 
Hristos a înviat şi dreptatea lui Dumnezeu a biruit!

Biblia, de la Facere la Apocalipsă, este un imn adus vieții.
Cu ajutorul Bibliei putem vedea ce înseamnă învierea și ce înseamnă pentru noi, azi, a trăi învierea.

Pasajul de azi urmeaza celui in care suntem invitati să-I dăm lui Dumnezeu ceea ce este a Lui. 
Dacă puterea Cezarului poate aduce moartea, puterea lui Dumnezeu este insa aceea de a da viața; iar învierea înseamnă de fapt, a-I da lui Dumnezeu ceea ce este a lui Dumnezeu! 
(Pericopa care urmeaza conține porunca iubirii: cu alte cuvinte, în  iubire trăim deja inca de pe acum viața veșnică, aceea care învinge moartea!)

"Viata vesnica nu este o simpla existenta prelungita la infinit, deoarece valoarea vietii vesnice nu consta in eternitatea ei, in indiferent ce forma; eternitatea este doar un aspect al valorii ei. 

Ea reprezinta cresterea nesfarsita in asemanarea cu Dumnezeu a omului si prin om, a intregului univers. Comuniunea cu Dumnezeu nu este o absorbtie fiintiala, caci absorbtia fiintiala neaga orice valori morale, precum si personalitatea umana."

Textul de azi conține o teorie a saduceilor, care luau în derâdere învierea in care nu credeau.

Dar Iisus spune „Vă rătăciți, neștiind Scripturile,…Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii.

Dumnezeu nu a creat moartea! El a creat totul pentru viață.
Moartea –ca limita – așa cum noi o trăim, adică în mod tragic, se datorează faptului că noi nu acceptăm pana azi că avem un început și un sfârșit, nu acceptăm că suntem creaturi și fii.
Și de aceea, întreaga viață căutăm cu disperare să scapam de moarte, să ne salvăm pe noi înșine. 

De aceea căutăm să adunăm (să strângem, să acumulăm) viață, crezând că viața înseamnă bunurile dobândite… Și atunci ne sacrificăm viața, ne-o daruim, ne-o jertfim, o inchinam strângerii bunurilor...  un numar nestiut de oameni mor in timp ce noi  strângem bunuri pentru noi dar si noi murim chiar adunand , sufocați de bunurile pe care acumulate …

Dar pentru că bunurile nu ne sunt  deajuns, noi incercama sa posedam chiar oameni fara sa ne dăm seama că posedând persoane  distrugem si pe ele și pe noi înșine .

Dar tot nu suntem multumiti si atunci Il luam ostatec  pe Dumnezeu, Izvorul vieții. Il vulgarizam si Il vrem complice cu micile noastre aranjamente... Căci noi nu realizăm că Dumnezeu se da in dar, iar darul nu se poseda.

Așadar, problema este aceea de a ieși din minciuna  care nu ne lasă să ne intelegem pe noi înșine – viața noastră –  darul lui Dumnezeu. Iar darul întotdeauna este comuniune cu Acela care dăruiește.

Și cine m-a dăruit pe mine, mie? Dumnezeul celor vii. Deci eu sunt comuniune cu El; eu sunt al Lui… După cum Avraam, Isac și Iacob sunt ai lui Dumnezeu și Dumnezeu este al lui Avraam, la fel fiecare dintre noi este al lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este „al meu”… Tocmai această relație este viața, care-i viața veșnică! Iar limita mea este locul acestei relații, pe care o trăiesc deja acum, în iubire.

În ziua aceea au venit la el saduceii, care spun că nu este înviere, şi l-au întrebat:

Pe saduchei ii putem asimila materialiștilor de azi.
Saducheii recunosteau ca e adevărat că Dumnezeu ne-a binecuvântat, însă binecuvântarea lui Dumnezeu înseamnă să avem mulți bani și multe pământuri… Ei nu credeau în Înviere… În acea vreme numai saducheii nu credeau în înviere… Însă fariseii și toate celelalte grupuri credeau în înviere…

„Învăţătorule, Moise a spus: Dacă cineva moare fără a avea copii, fratele s-o ia în căsătorie pe soţia lui şi să-i ridice urmaşi fratelui său. Erau la noi şapte fraţi. Primul s-a însurat şi a murit, dar nu avea urmaşi şi a lăsat soţia fratelui său. Tot la fel şi al doilea şi al treilea, până la al şaptelea. În urma tuturor a murit şi femeia.  Aşadar, la înviere căruia dintre cei şapte îi va fi soţie? Căci toţi şapte au avut-o”.

Această intrebare ne trimite la povestea lui Tobit și a Sarei, căreia i-au murit  șase logodnici, cu legatura la legea din Deuteronom. 25, în care se spune că dacă un bărbat moare fără fii, fratele său se va căsători cu soția decedatului, pentru a-i lăsa urmași - pentru saduchei fiind foarte importanta descendența, în vederea moștenirii pământului!
Așadar, aceasta provocare este ca și cum ar fi spus: să presupunem că există învierea, atunci această soție a cărui soț va fi după înviere? Moise a spus că bărbatul trebuia să se căsătorească doar cu o femeie, dar aceasta ar fi soția a șapte bărbați, fapt care e în contradicție cu Biblia, deci, in concluzie învierea nu există…

Răspunzând, Isus le-a zis: Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
Primul răspuns al lui Isus este „ voi rătăciți”. 

Spre deosebire de animal, care se conduce dupa instinct, omul se poate înșela, pentru că e inteligent. 

Cuvântul inteligent inseamna a citi în interior. 

Omul este cel care-i capabil să facă o interpretare simbolică a faptelor (evenimentelor), adică e capabil să citească (să vadă) în interiorul faptelor si altceva, diferit de ce este evident si perceput prin simturi!

Căci la înviere nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii în cer.

Invierea înseamnă a fi pentru totdeauna cu Domnu, cu Domnul vieții, cu Cel care din iubire S-a dat pe Sine pentru mine!
Prin urmare în logica învierii nu mai are sens a lua soție sau soț, în sensul strict lumesc, caci

„ vom fi ca îngerii”.

Îngerii sunt cei care vestesc Cuvântul lui Dumnezeu… Sunt acele ființe  care stau aproape de Dumnezeu, care aparțin lumii cerești; cu alte cuvinte, noi vom avea o natură cerească.
Nu vom fi niste degenerați ci vom fi ridicați la un nivel mai înalt… în sensul că vom deveni creaturi spirituale, cerești, adică vom fi aproape de Dumnezeu.

Cât despre învierea din morţi, nu aţi citit ceea ce v-a fost spus de Dumnezeu:  Eu sunt Dumnezeul lui Abraham şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacob? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii.

Aici gasim doua dintre cele mai frumoase definiții despre Dumnezeu.
Cea dintâi este că Dumnezeu este „al lui”:  Avram… Isac… și așa mai departe…  Dumnezeu este deci si al meu!!!

Dumnezeu spune adesea ca este al cuiva.
Orice om este al cuiva… Iar Dumnezeu mereu este al nostru, după cum noi suntem ai Săi.

A doua definiție este „Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii.”. 

Nu e dumnezeul de sub pământ, cel al morții! Și nu-i nici dumnezeul judecător sau revansard, ci e Dumnezeul viu, dătător de viață, care ne ofera viața fara de moarte!

„Al lui” nu exprimă o posesie (posedare), ci subliniază relația de iubire… Indică raportul de iubire care ne face vii, ne ajută să trăim și de aceea Dumnezeu se definește ca fiind „Dumnezeul viilor și nu al morților”. 

Şi mulţimile care ascultau au rămas uimite de învăţătura lui.
Ne-ar face bine si noua un pic de uimire fata de toate cate le face Dumnezeu care este Dumnezeul meu, al tau, al nostru, așa cum eu, tu, noi sunt, esti, suntem ai Lui…

Acest Dumnezeu este viață! Fara El totul ar fi inutil!