"Din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit."

Oare ce anume suntem noi in stare sa facem si Dumnezeu sa nu inteleaga? 
Nimic. Caci El toate le stie, le intelege si le iarta.

Noi avem vederea scurta. Multi nici nu stim din cine ne tragem, care ne este zestrea genetica si nici cea de pacate mostenite! Nici cine suntem nu stim cu adevarat, nici de ce anume suntem in stare, pana nu ne confruntam cu situatii limita! Aici este de fapt motivul indemnului de a ane abtine sa-i judecam pe semeni!

Facem bine cu greu, judecam cu usurinta, minimalizam jignirile adresate semenilor si, de cele mai multe ori, nu putem iarta... 
In schimb pacatuim - si stiind si nestiind - caci inainte de orice omul este atasat pacatului in multele sale manifestari.

Domnul insa stie tot - si trecutul si viitorul nostru - si ce putem si ce nu putem, are ingaduinta si toate ni le poate iarta.

Ce nu ni se iarta? Sa ne indoim si sa hulim impotriva Duhului Sfant, Acela fara de care noi am fi ramas nefiinta!

Unii neaga existenta lui Dumnezeu cu convingere si patima! E ceva care ma infioara.
Caci, vorba lui Blaise Pascal, daca Dumnezeu nu exista si tu ai crezut, nu ai pierdut nimic. Dar daca Dumnezeu exista, si tu nu ai crezut?  Ei, bine, atunci ai pierdut totul! 

Mantuitorul le spune apostolilor : pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății! 
Vorbele rostite sunt expresia trairilor noaste, a simtamintelor salasluite in inima!
Adesea ne scuzam pentru vorbe jignitoare, punand totul pe seama nervilor... Iata ca, iertati sau nu de pacate, cuvintele ne vor insoti la judecata!

Adevat este: cuvantul zideste si, precum cladeste asa poate si darama.
Ne folosim de cuvant fara sa-i dam atentia cuvenita, nesocotindu-i valoarea adevarata, aceea de inceput si sfarsit, de transformare in real a irealului, de infatisare a nevazutului, de concretizare a imaginatiei, de urat si de frumos... de viata si de moarte.

Numai ca noi... risipim cuvinte fara pic de atentie. Cum nu le vedem...  ele, odata spuse, par inexistente. Si totusi...
Este greu sa evaluam devastarile cuvintelor aruncate in vant, dar toti putem spune ca am auzit macar o data cuvinte care ne-au salvat, dincolo de miile de cuvinte cu care am ranit si am fost raniti, care ne-au ingenunchiat!

Un cuvant te poate aduce din extaz la agonie, un cuvant te face sa lacrimezi, un cuvant te poate impinge in abis  ori te poate purta in al noualea cer!
Cuvintele sunt reazem  dar si pieire.

Nu sunt arme de foc, dar pot ucide ; nu sunt sabii, dar se infig adanc in minte, in inima, in locuri vitale; nu sunt cutite, dar pot sa ne faca rani care sangereaza in launtrul nostru; nu sunt leacuri, dar vindeca, nu sunt droguri, dar ne pot imbata.

In orice limba ar fi rostite cuvinte ca: mama, patrie, tata, prunc, Dumnezeu, sacrificiu, jertfa, iubire ...   au putere de juramant, se intrepatrund, lasandu-ne sa intelegem inca alte o mie de cuvinte!
Cand copilul striga "mama", "tata", cand tu strigi "Doamne", cand noi spunem "patrie"...  Caci "Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri. Rostirea nu este o simpla articulare! Sunt sentimente care se aliniaza in spatele cuvintelor -nevoi, dureri, lacrimi, efuziuni, dorinte, nadejdi!

Cum poti crede ca rostind cuvinte dureroase nu iti iei portia de nefericire?

Cuvintele scrise sunt privilegiate - faptul de a fi vazute le da o oarecare "autoritate" - dar e necesar sa fim atenti cu cele rostite si aparent inexistente!
Cu siguranta, daca le-am putea vedea am fi mai precauti.
Dar nu le vedem... si asta ne face sa le nesocotim! 
Nu le vedem dar nici nu ni le putem lua inapoi din memoria sufletului celor care le-au primit si in care se incrusteaza!

Oriunde mergem, bune sau rele, cuvintele pe care le-am rostit ne insotesc, protejandu-ne tandru, sporindu-ne frumusetea si dandu-ne stralucire sau, dimpotriva, stalcindu-ne, schimonosindu-ne, acrindu-ne, inveninandu-ne sufletele, inimile, viata!
"Căci din prisosul inimii grăiește gura."

Toate grairile noastre - de bine, de rau, calculate sau negandite, false sau sincere - care au atins intr-un fel pe semenii nostri, ne inconjoara ca un abur suav-transparent sau ca o pacla neagra.

Se spune ca toate vorbele rostite intr-o viata... vor deveni o mantie cu care ne va fi imbracat sufletul in ceasul in care va pleca spre celalalt taram! Ele, cuvintele, vor fi, asadar, haina in care sufletele noastre vor fi imbracate cand se vor prezenta in fata lui Dumnezeu! "Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit."

Eu m-am confruntat si ma confrunt inca cu anumite cuvinte cu care stiu ca am ranit. Ele ma ranesc azi inclusiv pe mine - poate inca mai rau - prin durerea pe care mi-o provoaca regretul  de a le fi rostit!

Sa dam asadar mai degraba frumusete rostirilor noastre caci... Cuvantul este de la Dumnezeu si Dumnezeu este cuvantul!

Pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire, împrejurul buzelor mele. ps. 140

Evanghelia zilei

Zis-a Domnul: Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea; și cine nu adună cu Mine, risipește. De aceea vă zic: Orice păcat și orice blasfemie se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului nu se va ierta. Celui care va zice cuvânt împotriva Fiului Omului, se va ierta lui; dar celui care va zice împotriva Duhului Sfânt, nu i se va ierta lui nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Ori spuneți că pomul este bun și rodul lui e bun, ori spuneți că pomul este rău și rodul lui e rău, căci după roade se cunoaște pomul. Pui de vipere, cum puteți să grăiți cele bune, când sunteți răi? Căci din prisosul inimii grăiește gura. Omul cel bun din comoara lui cea bună scoate afară cele bune, pe când omul cel rău din comoara lui cea rea scoate afară cele rele. Vă spun că pentru orice cuvânt deșert pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecății. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept și din cuvintele tale vei fi osândit.” MATEI 12, 30-37