DRUMUL CREDINTEI

„În vremea aceea, umblând pe lângă Marea Galileei, Iisus a văzut pe Simon și pe Andrei, fratele lui Simon, aruncând mrejele în mare, căci erau pescari. Și le-a zis Iisus: 
Veniți după Mine și vă voi face să fiți pescari de oameni. 

Și îndată, lăsând mrejele, au mers după El. Iar El, mergând puțin mai înainte, a văzut pe Iacov al lui Zevedeu și pe Ioan, fratele lui. Și ei erau în corabie, dregându-și mrejele. Și i-a chemat pe ei îndată. Iar ei, lăsând pe tatăl lor Zevedeu în corabie cu lucrătorii, s-au dus după El. Au venit în Capernaum și, îndată intrând sâmbăta în sinagogă, Iisus îi învăța. Și erau uimiți de învățătura Lui, căci El îi învăța pe ei ca Cel ce are putere, iar nu în felul cărturarilor.”

MARCU 1, 16-22

Continuam asadar sa mergem pe urmele lui Iisus, cu Iisus, alaturi de Sf. Ev. Marcu.

Evanghelia, atribuita Sf.Ap. Marcu, este cea mai scurtă dintre cele patru Evanghelii, cea mai concisă și extrem de sugestiva.

Ne este prezentat Iisus "calatorind" si, daca reflectam putin, observam că, pe parcursul intregii Evanghelii, Iisus călătorește.

Noi toti trecem prin viata... calatorind. Calatoria in sine este fermecatoare pentru ca ea  ne surprinde, doar punctul de plecare fiind cunoscut. Parcursul este provocator!

Evanghelia  ne spune că Iisus călătorește, vede și apoi spune, dar și ca El călătorește spre noi; așadar căutarea noastră este anticipată de căutarea Sa, adică El este cel care ne caută, El e cu noi și ne vede…

Dumnezeul nostru nu-i un Dumnezeu pe care trebuie să-L căutăm, ci este un Dumnezeu pe care trebuie să-L lăsăm să ne gaseasca. 

Vederea Sa înseamnă iubirea lui Dumnezeu. Un om, fiind văzut,

este chemat pentru că este iubit.

Raportului nostru cu Dumnezeu incepe in clipa in care „El ne vede”. Iar omul I se arata asa cum este, căci Lui nimic nu-i este ascuns.

Iisus vine să ne arate cum ne vede Dumnezeu. 

Pentru Dumnezeu suntem  foarte importanți, atat de importanti incat Isi da viața pentru noi. Suntem prețioși în ochii Săi!

El ne iubește infinit pe fiecare. Faptul că El ne vede, ne ajută să trăim așa cum suntem, sa ne suportam si sa ne imbunatatim!Fiecare om vrea să fie văzut, observat, bagat in seama... Când vede cum e văzut, își descoperă propria sa identitate. 

Mai presus de toate insa omul vrea sa fie iubit, caci el este creat pentru iubire. 

Si El „Vede doi frați” și apoi  alți doi. 

Iar acești frati sunt simpli pescari. E interesant ca sunt chemati
„in timp ce pescuiesc”, adică timpul este oarecum nepotrivit...

 „Veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”. le zice Iisus
Nu S-a prezentat, nu și-a expus obiectivele, planurile, nu i-a pus să semneze vreun contract, ci doar i-a cheamat. Nu-i o poruncă, ci mai curand o rugăminte.

Esența Evangheliei constă în a merge după Iisus. Credința înseamnă a merge după El. Si ei Il urmeaza.

Nu pentru că sunt prostuți!  Îl urmează pentru că au văzut, au intuit în El ceva excepțional, au intuit că viața lor e pe urmele Lui.

Iisus ne cheamă si azi ca să fim cu El, ca El, fiii lui Dumnezeu. Aceasta este esența chemării. Nu-i o chemare oarecare ci este o invitatie de a intra pe un drum: urmează-Mă, fă drumul pe care-L fac Eu, fă pașii pe care-i fac Eu, trăiește viața pe care o trăiesc Eu și vei vedea că viața ta devine ca viața Mea.

Drumul vietii este un traseu cuprins intre viață si moarte. Drumul Evangheliei va fi opus: de la moarte la viață. Este un drum nou pe care Iisus ne invită să-l parcurgem.

Si fratii aceia L-au urmat pentru că au înțeles că acolo era viața! 

Credința, acest act de încredere, e un act de inteligență maximă.

Și e important să intelegem acest fapt, pentru că de multe ori se promovează ideea iraționalitatii credinței.

Credința este un parcurs gradual. Inseamna a te lăsa gasit de Cel Care te caută, nu atât de cel pe care tu îl cauți!
Chemarea de a-L urma este o invitație directă. Domnul te cheamă pe tine să-L urmezi pe El, te invita la o experiență directă,  de a călători în compania Sa, pentru a sta cu El, pentru a deveni ca El. Așadar, credința este un raport relațional cu Dumnezeu direct prin Iisus Hristos.

Credința este mult mai mult decât o idee, decât o doctrină, este o experiență care te crește. 

Și întreaga Evanghelie ne arată drumul lui Iisus și al ucenicilor care merg în urma Lui, care nu stiu niciuna dintre direcțiile lui Iisus.

Apostolii,  Îl urmează așa cum sunt, cu toate greselile, cu toate neputintele lor, fără să aștepte să devină mai buni.

Obiectivul propus este: „vă voi face pescari de oameni”. 

Omul sub apă nu trăiește,  se îneacă. 

Deci, ce spune Iisus? Ceea ce voi veți face, va fi să-i scoateți pe oameni din apă, adica să-i salvați din moarte. Așa cum Eu vin să vă pescuiesc pe voi, pentru a vă scoate din drumul vostru de moarte și a vă conduce pe drumul vieții, tot astfel veți face și voi, ca Mine, veți duce fraților voștri darul vieții. Și astfel veți deveni toti frați.
Aceasta este invitația pe care ne-o adresează Iisus.

Ei, lăsând îndată năvoadele, l-au urmat  caci au simțit că merita să-L urmeze. Nu-L urmează pentru că au fost seduși, ci pentru că au simțit ceva, au avut o traire interioară care i-a convins că aceea era direcția, că așa era corect, că aceea era sansa vieții lor. 

Si lasă mrejele și-și încep viața împreună cu El.

Mrejele reprezentau toata averea lor, identitatea și profesia lor, căci ei sunt pescari. Si, iata, le abandoneaza!
Dacă in aceste versete isi lasă mrejele, mai departe ni se spune că-și „lasă Tatăl”, adică legaturile, sentimentele...  pentru a-L urma pe Iisus . 

In realitate ei  au descoperit ceva care valora infinit mai mult decât tot ceea ce posedau mai înainte - au descoperit un sens al vieții. 

Urmându-L la Iisus, omul nu își lasă munca și viața de dinainte… ci doar isi modifica scopul vieții sale -  nu mai este pe primul loc  munca sa,  mrejele sale, nici peștii, ci scopul vieții este altul, mult mai interesant. Va continua să muncească, dar viața sa va aflat un rost, relatia sa personală cu Domnul.

Mai departa scena se repeta.
Nu doar primii doi frati, ci și următorii doi sunt chemați personal… și apoi următorii doi… și apoi, toți. Mereu sunt chemați doi câte doi. 

Această repetare  ne ajuta să înțelegem că chemarea este și pentru  noi, care citim Evanghelia după două mii de ani. Chemarea este aceeași. Și noi intrăm în aceeași dinamica, îl întâlnim pe Domnul în Cuvântul Său, ne spune acest Cuvânt și ne invită să-L urmăm.
Pentru simplu fapt că existăm, am fost și suntem ținta unei chemări. 

Am fost chemați la viață și apoi, pas cu pas, sa crestem urmandu-L!

Discipolii au decis să-L urmeze, au parcurs un drum și treptat și-au dat seama tot mai bine despre ce era vorba… 

Chemarea lor s-a maturizat în timp, gradual…

În aceste versete ni se spune ce inseamna credinta. 

Credința  inseamna „a asculta Cuvântul Domnului”, este a ști că-n interiorul Cuvântului se află Cel care-ți vorbește și te invită la un raport personal cu El,  care inseamna un drum. Nu un drum oarecare, ci-i un drum care te face să devii pescar de oameni, te conduce să ieși din moarte. Și-i drumul fundamental reprezentând fericirea și mântuirea omului.

Iar Isus ne cheamă pe acest drum, ne invita sa mergem cu El . Iisus ne spune: „Vino cu Mine, să călătorim împreună”.

Și aceasta este Împărăția lui Dumnezeu. Deja Dumnezeu e aici pe pământ, în mijlocul nostru și intră în viata noastră cotidiană, zi după zi, până la o plinătate relațională tot mai mare…

Așadar, credința nu-i un „a crede” doar la nivel mental, ci-i acest „a vedea”, „a asculta” și mai presus de toate, „a merge” în urma Lui…