INVITATIE LA ... DESAVARSIRE

În vremea aceea a venit un tânăr la Iisus, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică? Iar El a zis: De ce-Mi zici bun? Nimeni nu este bun, decât numai Unul Dumnezeu. Iar dacă vrei să intri în viață, păzește poruncile. El I-a zis: Care? Să nu ucizi, să nu faci ­desfrânare, să nu furi, să nu mărturisești strâmb; cinstește pe tatăl tău și pe mama ta și să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. Zis-a Lui tânărul: Toate acestea le-am păzit din copilăria mea. Ce-mi mai lipsește? Atunci Iisus i-a spus: Dacă voiești să fii desăvârșit, du-te, vinde averile tale, dă-le săracilor și vei avea comoară în cer; după aceea, vino și urmează-Mi. Însă, ­auzind cuvântul acesta, tânărul a ­plecat întristat, căci avea multe avuții. Iar Iisus a zis ucenicilor Săi: Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic ­vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui ­Dumnezeu. Auzind, ucenicii s-au ­uimit foarte mult, zicând: Atunci, cine poate să se mântuiască? Dar Iisus, privind la ei, le-a zis: 
La oameni aceasta e cu neputință, la Dumnezeu însă toate sunt cu putință. MATEI 19, 16-26 

Evanghelia de astazi ne infatisaza un tânăr in dialog cu Mantuitorul pe tema desavarsirii. 
I se vorbeste despre respectarea poruncilor iar el are o replica autosuficienta: „toate acestea le-am respectat mereu”

Este cu siguranta sincer, dar intelegem din intrebare sa "ce bine să fac ca să am viața veșnică?" ca, desi le avea pe toate, simtea că-i lipsește ceva… si acest ceva venea dintr-o neintelegere a spiritului legii, a valorilor din spatele poruncilor… 
A respectat norma dar, evident, asta nu ii era deajuns !
Vieții lui îi lipsește calitatea, acea calitate care face saltul de la Lege la Evanghelie, trecerea de la credinta bazată pe datorie, la experiența darului oferit și acceptat!

Legea, chiar in valoarea sa spirituala, poate fi împlinită în baza orgoliului spiritual… În schimb, Evanghelia este experierea darului iubirii lui Dumnezeu oferit mie; un dar pe care  îl primesc și care, în mine, aduce rod, rodul Duhului Sfant…

„Dacă vrei să fii desăvârșit”…„Du-te”

După Matei, desavarsirea nu-i ceva facultativ  sau ceva „în plus”, ci este o necesitate pentru toți… E adevărat că modul de a accede la ea poate fi diferit… și omul ajunge în mod gradat la desăvârșire, însă toți, suntem chemați sa ne desavarsim!

Iisus îi spune: „Du-te”... adica nu ne putem permite sa lenevim daca dorim desavarsirea…  „Vinde și dă” este urmatorul îndemn, adica detasaza-te de bunurile lumii pentru ca și alții să se poată folosi de ele.

Drumul acesta are o rasplata: a "avea o comoară în cer”. Nu este nimic material, palpabil, ci un salt calitativ, adică libertatea. Aceasta este comoara cerească.

Prin răspunsul Său, Iisus elucideaza  cauza nefericirii tanarului, a neimplinirii acestui om convins ca binele vieții sale stă în ceea ce are … El nu a reușit să inteleaga ca în Dumnezeu exista „tu” si noi, a da si nu a avea!
Iisus observa o nota de regret, indiciu că inima tânărului este lipită, de bunuri …

Totuși, prin chemarea: „Vino după Mine”, Mantuitorul îi  propune  o cale prin care bogăția lui poate fi Dumnezeu, prin care el poate chiar intra în legatura cu Dumnezeu… Aceasta este saltul de la Lege la Evanghelie,  in care mă pot întâlni față în față cu Dumnezeu care mă iubește…

Asadar „Auzind Cuvântul, a plecat trist”. fapt care la Matei da o nota dramatica, punand concluzia imposibilei schimbări…
Textul paralel din Marcu, are ceva în plus…

Evanghelia după Marcu a fost redactată înaintea celei după Matei… și, cum textul din Marcu oferă unele amanunte biografice ale tânărului, exista  pareri ca acesta ar putea să fie chiar evanghelistul Marcu… care, în acel moment, nu era inca pregătit să accepte Cuvântul, mesajul lui Iisus…

Deci, tanarul pleacă trist. Însă viața sa nu s-a terminat astfel. 
E tanar si  drumul e deschis…
Toti avem un timp al pocaintei, un timp in care, cu voia lui Dumnezeu, acceptam schimbarea vietii, mutarea centrului ei de interes, insusirea intelepciunii Lui!

Adevărat zic vouă că un bogat cu greu va intra în Împărăția cerurilor. Și iarăși zic ­vouă că mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat în Împărăția lui ­Dumnezeu.

Am citit un comentariu care mi-a ingaduit si mie sa-mi clarific dualitatea sentimentelor noastre:

Un copil, cand are în mână o jucărie mare, la care ține mult, consideră că acesta este totul. Din acest motiv n-o lasă din mână … Această jucărie, mare si incomod de purtat, îl împiedică să se lase îmbrățișat de mama sa… Nu poate fi vorba ca micutul nu-si iubeste mama, dar, momentan, nu știe să distinga, sa aleaga ceea ce este important si nu vrea sa se lipsească de jucărie. Nu înțelege că ea e un obstacol care il impiedica să fie iubit, nici ca a fii iubit este mai important decat jucaria si de aceea nu lasa pe nimeni sa i-o ia…

Si noi asemenea... copii mari, ne lasam distrasi de la iubirea asta esentiala a lui si pentru Dumnezeu de lucrurile pe care le avem ori le visam, considerandu-le mai importante. Ele, chiar daca ne ofera o oarecare multumire, nu fac decat sa ne împiedice să ne bucuram de imbratisarea in care Il simtim pe Domnul si in care ne putem intalni cu celalalt .

Detașarea de bunuri, despre care vorbește textul, este libertatea creștină… Aceasta detașare vine insa dintr-o experiență, dintr-o intuiție profundă care este dăruită… si care ne ajută să înțelegem că altele sunt valoarile care dau sens deplin vieții , care dau sens relațiilor cu ceilalti!
Pare imposibil dar imposibilul nostru este spațiul de unde Dumnezeu începe să lucreze! Când omul experiaza neputinta de a intra în viața cea adevărată și de a o trăi aici și acum, Dumnezeu intervine și ajută. Când eu pricep că-mi este imposibil, Domnul începe să lucreze… 

Discipolii sunt uimiți pentru că au înțeles imposibilitatea de a-și câștiga libertatea în Împărăția Cerurilor prin puterile lor… 

Verbul „a mantui” nu poate cunoaste decat diateza pasivă caci „nu eu mă pot mântui” și „nu eu mântui ”! Ci „suntem mântuiți” de Dumnezeu! Mântuirea este atributul lui Dumnezeu: ceea ce ne este nouă imposibil, Lui îi este posibil.

„Toate îi sunt cu putință lui Dumnezeu”. Asta inseamna că Dumnezeu ne poate ajuta să înțelegem, El ne ajută să ne detasam treptat de cele lumesti, ne ajută să înțelegem că alta este tinta la care trebuie să ajungem, altele sunt valorile pe care să ne construim viața, pe care să ne întemeiem planurile, proiectele noastre…
 
Petru, cere lamuriri caci el le-a lăsat pe toate si perspectiva nu-i era clara.
Iisus sugereaza ca in decizia acestei schimbari de viata nu-i vorba de un schimb . Ci Domnul este cel care ne oferă ceva calitativ si complet diferit: este vorba de o nouă viziune a raportului nostru cu lucrurile și cu persoanele… Este un dar pe care îl primim datorită faptului că-L urmăm pe Iisus, căci am fost convinși de El să-L iubim si Il iubim.
Așadar, primim ceva diferit, o plus valoare și nu o cantitate. 
Omul află relații mai ample și mai bune din punct de vedere calitativ…

Nici măcar Petru nu știe ce va primi datorită alegerii sale de a lăsa totul… Va ști abia după pătimirea lui Iisus. Numai după rastignirea lui Iisus, Petru va cunoaște că-i iubit și că această iubire a Lui pentru el îi este suficientă ca să devină el însuși capabil să-i iubească pe toți…
 
Concluzia parabolei o gasim in versetele urmatoare : „Cei din urma vor fi cei dintâi!
În viata cea nouă, dăruită de Iisus, valorile sunt răsturnate… Cu alte cuvinte, înaintea lui Dumnezeu important este cel sărac și disprețuit de oameni, adică ultimul pe scara lumii… Și invers…

Amin


Cateheze