IOAN - BARBAT DREPT SI SFANT

„În vremea aceea a auzit regele Irod vestea despre Iisus, căci numele lui Iisus se făcuse cunoscut, și zicea că Ioan Botezătorul a înviat din morți și de aceea se fac minuni prin el. Alții însă ziceau că este Ilie, și alții că este proroc, ca unul dintre proroci. Iar Irod, auzind zicea: Este Ioan, căruia eu am pus să-i taie capul; el a înviat din morți. Căci Irod, trimițând, l-a prins pe Ioan și l-a legat în temniță din pricina Irodiadei, femeia lui Filip, fratele său, pe care o luase de soție. Căci Ioan îi zicea lui Irod: Nu-ți este îngăduit să ții pe femeia fratelui tău. Iar Irodiada îl ura și voia să-l omoare, dar nu putea, căci Irod se temea de Ioan, știindu-l bărbat drept și sfânt, și-l ocrotea. Și, auzindu-l, multe făcea și cu bucurie îl asculta. Deci, fiind o zi cu bun prilej, când Irod, de ziua sa de naștere, a făcut ospăț dregătorilor lui și căpeteniilor oștirii și fruntașilor din Galileea, iar fiica Irodiadei, intrând și jucând, a plăcut lui Irod și celor ce ședeau cu el la masă. Iar regele a zis fetei: Cere de la mine orice vei voi, și îți voi da. Și s-a jurat ei: Orice vei cere de la mine îți voi da, până la jumătate din regatul meu. Și ea, ieșind, a zis mamei sale: Ce să cer? Iar Irodiada i-a zis: Capul lui Ioan Botezătorul. Și, intrând îndată cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul. Și regele s-a mâhnit adânc, dar pentru jurământ și pentru cei ce ședeau cu el la masă, n-a voit s-o întristeze. Și îndată, trimițând regele un paznic, a poruncit a-i aduce capul. Și acela, mergând, i-a tăiat capul în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale. Și auzind, ucenicii lui au venit, au luat trupul lui Ioan și l-au pus în mormânt. Și s-au adunat apostolii la Iisus și I-au spus Lui toate câte au făcut și câte au învățat.”

MARCU 6,14-30

Fragmentul biblic, anterior acestuia de azi, s-a încheiat cu trimiterea în misiune, „doi câte doi” a apostolilor -Şi a chemat la Sine pe cei doisprezece şi a început să-i trimită doi câte doi şi le-a dat putere asupra duhurilor necurate…- dar înainte ca ei să se reîntoarcă la Iisus, ni se spune despre Irod si ospatul sau.

Ni se spune că regele Irod „a auzit”  despre Iisus si crede că Ioan Botezătorul a înviat din morți. Caci tocmai ii taiase capul!

Avem,  iata, o marturie,  neașteptată, a faptului că Irod crede în înviere, declarand că Botezătorul a înviat din morți. El este convins ca Iisus ar fi Botezătorul înviat. „Acel Ioan căruia eu i-am tăiat capul, acela a înviat”. 

Învierea asta este insa pentru el... un coșmar! De când i-a tăiat capul îl are mereu prezent înaintea ochilor și spune: „A înviat!”

Urmeaza apoi descrierea modului in care l-a ucis. Si Irod povestește istoria ospățului său.
Din cuvintele sale,  păre  că Irod isi recunoaște neputința: „Cel pe care l-am ucis, a înviat”, deci există unul mai tare decât mine, care sunt Dumnezeu pe pamantul acesta!. Înseamnă că acel Cuvânt, pe care Ioan l-a spus, încă îi răsuna în urechi, că Irod îl avea pe Ioan în mintea sa, în ciuda faptului că l-a ucis.

Deci Irod a trimis să fie prins Ioan – la fel cum I se va întâmpla și lui Iisus – l-a întemnițat, dar vina nu era a sa, ci a Irodiadei…textul spune ca „Căci Irod se temea de Ioan, ştiindu-l bărbat drept şi sfânt, şi-l ocrotea. Şi ascultându-l, multe făcea şi cu drag îl asculta.(v. 20).

Intelegem ca Irod nu vroia să-l elimine pe Botezătorul, ci să-l asculte. Faptul că trimite să-l prindă pe Ioan și că-l bagă în temniță, pare să fie o încercare de a reduce la neputință Cuvântul, însă Cuvântul continua să fie viu…

Pe fundalul acestor versete de azi se anticipeaza soarta Cuvântului…

Dar acțiunea lui Irod nu-i decizia lui, ci o săvârșește manipulat fiind de Irodiada.
Faptul că Ioan indraznea sa-i spuna „nu-ți este permis”, îl uimea pe Irod, căci toți din jurul lui il linguseau, căutand să-i facă pe plac…
(Adulterul comis de Irod si Irodiada pare o parodiere a tradarii lui Dumnezeu de catre poporul lui Israel!)

Ni se spune că Irodiada era supărată pe Botezătorul. Textul nu notează că Irod era supărat pe Ioan, ci Irodiada: „Și dorea să-l ucidă, dar nu putea”…Irod  il aprecia  pe profet și-l apăra, dar... a comis o greseala.
Ea era cea care voia să-l ucidă, dar nu putea! Irod îl ținea în temniță, dar îl asculta … și-l consideră un om drept și sfânt.

Mai departe vedem  ziua „cu bun prilej”… o zi aniversara care va fi ziua uciderii… Ospatul este dat pentru „oamenii mari”  - nobilii bogați, proprietarii de pământuri din vechime, generalii care aveau în mână puterea, care au știut să se cațere și au ajuns si bogați… Acesta este banchetul și aceștia sunt invitații.

Deci este un ospăț frumos, la care sunt prezenți notabilii, 

și prezenta este si o fată frumoasă, care dansează și place tuturor, Regele generos, este dispus să dea până la jumătate din împărăția sa, jurând acest fapt înaintea tuturor.

E vorba de juramant, frumusețe, dans, plăcere … si putere!

Irodiada intruchipeaza nebunia declansata de magia puterii; ea crede că viața este făcută de cei puternici (nobilii), din cei aroganți și stăpânitori (generalii) și din înșelători (noii-bogați, parveniții). E convinsă că aceasta este viața… dansul și frumusețea, averea, puterea și buna imagine… Și crede că aceasta e viața! Nu suntem nici azi prea departe!
Astea sunt ingredientele pe care omul mereu le caută: puterea, plăcerea, prestigiul, onoarea și, în special, banii…

Salomea dansaza  si Irod îi spune: „Cere-mi ceea ce vrei”… Deci, în acest text avem laolalta seductia frumuseții si seductia puterii. Deci, este o legătură între aceste persoane, căci una seduce prin frumusețe, iar cealaltă prin putere…  nu era nevoie să-i promită nimic dar nu rezista…  Irod se considera că e puternic si voia sa se vada asta…
Există un delir al puterii care ne face să pierdem orice contact  cu realitatea!

Dacă suntem atenți la text, notăm că niciunul nu mănâncă, însă toti privesc dansul, frumusețea, traiesc plăcerea, asculta jurământul și admira generozitatea lui Irod!
Regele are puterea, dar în final, El  imbatat de placere si putere... paradoxal, nu reușește să facă ceea ce vrea… caci oamenii puternici (puterea) sunt manevrati mereu de o logică mai subtilă decât ei…care le scapa!

Fiica Irodiadei, care caută să-i placă regelui și comesenilor, când e întrebată: „Ce vrei?”, nici nu știe să răspundă… Merge să ia sugestii de la regizoarea ospățului: și-i interesant că regizoarea ospățului nici nu participă la ospăț! 

Cu alte cuvinte, avem aceste persoane care sunt la ospăț, dar cel care trage sforile, stă afară…  și este tocmai persoana care știe ce vrea. Irodiada nu stă pe gânduri, ci imediat îi spune fiicei sale ce sa ceara.

Protagonista morții este fiica, deși ea nu știe nimic. Ea este doar

frumoasă și place tuturor, dar acesta nu-i neaparat un rău!

De fapt, și Botezătorul va muri din cauza dorinței Irodiadei.

Deci; fiica nu știe ce vrea, Irod nu face ceea ce vrea, doar Irodiada știe și face ceea ce vrea- moartea!
Dansul fetei place tuturor, dar miza este „capul lui Ioan”.
Pentru că Ioan e cel care prezenta un alt model de viață,  o viață de adevăr, Așadar, capul Botezătorului este capul omului adevărat!

Și, intrând îndată cu grabă la rege, i-a cerut, zicând: Vreau să-mi dai îndată, pe tipsie, capul lui Ioan Botezătorul.
Cu alte cuvinte răul trebuie efectuat imediat. Dacă aștepți, poți să cântărești lucrurile, dacă nu, faci la fel ca ea, care reintră și imediat merge la Irod să-i spună ce vrea, deci fiica  se încrede în cuvântul mamei și-și însușește voia acesteia!
Regele rămâne trist, nu vrea să ucidă, dar a jurat… Deci, trebuie să rămână fidel jurământului și deci: „Imediat regele a trimis un paznic, și a poruncit să-i aducă pe o tipsie capul. Și acela, mergând, i-a tăiat capul lui Ioan în temniță, l-a adus pe tipsie și l-a dat fetei, iar fata l-a dat mamei sale”… 

Regele se întristează. Dansul se încheie, iar sfârșitul lui este capul pe o tipsie. Momentul de bucurie se transformă în întristare si nu numai!
Ce senzații poti avea la un ospăț la care felul principal de mâncare este capul tăiat al lui Ioan, adus pe o tipsie de o fată... seducatoare dealtfel?

Textul a început cu descrierea ospățului dat în cinstea regelui, la aniversarea zilei de naștere, și se încheie cu un rege trist, trist pentru ceea ce a făcut, dar mai ales pentru că nu a reușit să facă ceea ce el voia…

Caci odată ce intri în jocuri marsave, ești deposedat de viața ta si fortat să joci dupa alte muzici … Ești jucat de joc!

Vestitorul, Botezătorul, mai întâi de a vorbi cu cuvintele, a vorbit prin viața sa; prin viața sa Ioan i-a format pe discipolii săi, care apoi i-au luat trupul decapitat al Botezătorului…

Faptul că discipolii vin să ia trupul și să-l așeze în mormânt aminteste de Iisus!

Dar istoria nu se sfârșește aici, căci ea continuă cu vestea ca  „A înviat!” , fapt pentru care moartea Botezătorului nu-i moarte, caci mărturisitorul care învinge moartea, este viu!
Irod aduce moartea, dar Botezător si dupa moarte e viu!

 Irod, declarand ca Ioan a înviat… prevesteste învierea lui Iisus.

Botezătorul face aici punte intre ospățul lui Irod – unde Ioan plătește cu viața – si ospățul lui Iisus, Cel care Își dă Trupul Său și devine hrana pentru toți!
Prin urmare, moartea lui Ioan este împlinirea lui, confirmarea lui!
Dreptul continuă să fie (să rămână) drept și va continua să fie Cuvântul vestit, până și pentru Irod… 

Irod spune la început: „Ioan Botezătorul a înviat” pentru că-și dă seama că acel rostitor de cuvant încă îi vorbește, că îi este dată o altă posibilitate de a-i spune adevarul…

Versetele ne-au prezentat viața regelui, a Irodiadei, nebunia distracției, plăcerea, dansul, frumusețea, jurământul… toate lucrurile lumesti.  Hrana insa , mancarea propriu zisa nu exista... doar capul lui Ioan pe tipsie…

Textul ne face să simțim dezgust înaintea acestor lucruri, care la prima vedere par tentante… 

Si...de cate ori oare azi nu ne dezgustam?