Ultimul vai privește soarta profeților, urmata de condamnarea, epigonilor - concluzia celor expuse inainte!
Profetii au fost cei care au vestit cuvântul lui Dumnezeu despre lume, despre adevar, care au demascat violența si abuzurile, incercand sa tina poporul pe calea lui Dumnezeu.
Evident, nimeni nu se da in vant pentru recunoasterea celor vestite de prooroci, decat a posteriori!
Iisus demasca prezența violenței în trecutul poporului, la părinții contemporanilor Sai, care i-au ucis pe profeți, dar si faptul ca urmasii, construiind morminte profeților , se disociau de forma de nelegiuirile părinților.
Desi de declarau corecti, continuau faptele, ii ucideau si ei pe profeții timpului lor, urmand un lant intreg de mimari, din tata in fiu, spunând fiecare la randul sau: „Noi suntel altfel si nu suntem precum părinții noștri”.Si istoria uciderii profetilor era lunga!
Profetul trebuia ucis cu orice preț și nu ascultat, ca sa "sa nu fie tulburare". Iar odata ce a murit, ii faceau un monument frumos si isi însușeau cuvintele lui… Aceasta este istoria constantă a profeților!
De fapt toți ucidem, continuand greselile parintilor! Ne scuzăm si ne dezicem de inaintasii noștri!
Ce a fost rau in trecut ne insusim insa dar avem grija sa spunem ca "mostenirea este de vina"! Acest mecanism ramane perpetuu pana când fiecare om devine constient si asuma greselile atat trecute cat si cele prezente, recunoscand „ si eu ucid”, „nici eu nu vreau să ascult adevărul”!
Vom intelege ca suntem ca si parintii, numai atunci când suntem capabili sa ne recunostem vina, când descoperim în noi violența împotriva celui care transmite Cuvantul lui Dumnezeu și indaradnicia de a nu ne schimba, tendinta de a ne gasi scuze pentru comportamentul si ideile nocive pe care le ducem mai departe!
Profetii au fost cei care au vestit cuvântul lui Dumnezeu despre lume, despre adevar, care au demascat violența si abuzurile, incercand sa tina poporul pe calea lui Dumnezeu.
Evident, nimeni nu se da in vant pentru recunoasterea celor vestite de prooroci, decat a posteriori!
Iisus demasca prezența violenței în trecutul poporului, la părinții contemporanilor Sai, care i-au ucis pe profeți, dar si faptul ca urmasii, construiind morminte profeților , se disociau de forma de nelegiuirile părinților.
Desi de declarau corecti, continuau faptele, ii ucideau si ei pe profeții timpului lor, urmand un lant intreg de mimari, din tata in fiu, spunând fiecare la randul sau: „Noi suntel altfel si nu suntem precum părinții noștri”.Si istoria uciderii profetilor era lunga!
Profetul trebuia ucis cu orice preț și nu ascultat, ca sa "sa nu fie tulburare". Iar odata ce a murit, ii faceau un monument frumos si isi însușeau cuvintele lui… Aceasta este istoria constantă a profeților!
De fapt toți ucidem, continuand greselile parintilor! Ne scuzăm si ne dezicem de inaintasii noștri!
Ce a fost rau in trecut ne insusim insa dar avem grija sa spunem ca "mostenirea este de vina"! Acest mecanism ramane perpetuu pana când fiecare om devine constient si asuma greselile atat trecute cat si cele prezente, recunoscand „ si eu ucid”, „nici eu nu vreau să ascult adevărul”!
Vom intelege ca suntem ca si parintii, numai atunci când suntem capabili sa ne recunostem vina, când descoperim în noi violența împotriva celui care transmite Cuvantul lui Dumnezeu și indaradnicia de a nu ne schimba, tendinta de a ne gasi scuze pentru comportamentul si ideile nocive pe care le ducem mai departe!
Condamnam faptele predecesorilor dar nu analizam rolul nostru in destructurarea echilibrului lucrurilor!
Ce rol am eu în toate acestea? Și în ce fel sunt si ma las manipulat?
Totate greselile neamului meu trebuie să mă determine să reflectez asupra a ceea ce mi se întâmplă mie, acum… adică asupra răului și a violenței care sunt prezente și care sporesc în mine.
Pentru că eu „umplu măsura părinților mei”.
Altfel spus, ce se întâmplă: la versetul 36 vedem că „Acestui neam i se va cere socoteală de tot sângele și de nedreptățile anterioare”.
Cuvintele „acest neam” se referă mereu la generația prezentă! Așadar, neamul din prezent are pe umerii săi întreaga acumulare a nedreptăților săvârșite de generațiile anterioare. Și generația prezentă va continua să săvârșească raul, până când va reusi sa descopere jocul drăcesc pe care-l joacă și până cand va decide să nu-l mai faca!
Până când generația din prezent nu intelege că face acelas joc ca si cel al înaintașilor, tot umple măsura… adică, continuă violența, până când va fi plină!
În societatea noastră, azi, putem vedea că e plină măsura violenței, a nedreptății, a ipocriziei…
Sângele dreptului, de la Abel până la ultimul drept, cade insa peste această generație! Nu este vorba doar de sentinta data Ierusalimului. In noi este Ierusalimul in cadere!
În acest text, Iisus le vorbește ucenicilor Săi, celor din vremea Sa. Evanghelistul Matei le predică „alor săi”, celor care au trăit la 40 de ani după Iisus, si prin Evanghelia pe care o citim astăzi, noua, celor din vremea noastră, deci după 2000 de ani…
Observația: „Sângele tuturor drepților cade peste noi, care săvârșim violența”, e mereu valabilă!
Sângele drepților cade peste noi, dar ca mântuire a noastră, la fel ca sângele lui Hristos!
Poporul a cerut: „Să cadă peste noi sângele dreptului”.
Da! Acest sânge cade peste noi. Cu alte cuvinte, toți săracii lumii, toți cei care îndură violențe, sunt cei care ne mântuiesc pe noi și care si in zilele de azi platesc!
Pentru că noi înfăptuim, dar ei o duc pe umerii lor! Răul făcut de noi, îl plătesc ei.
Domnul nostru răstignit e mereu prezent în istorie. Până când nu-L recunoaștem și nu spunem: „Binecuvântat să fie acel blestemat!… adică acel emigrant care vine la noi, acel nenorocit pe care eu as vrea sa diaspara”… Până când nu spun: „Binecuvântat să fie cel care vine – recunoscând în acel sărman vizita Domnului – casa mea rămâne goală”… Prin urmare, încă sunt în afara mântuirii, orice as crede eu despre nivelul meu, dspre credinta mea!
Eu trebuie să descopăr violența prezentă acum în mine…
Altfel înseamnă că doar mă folosesc de creștinism pentru a ucide mai întâi evreii, apoi musulmanii, apoi tiganii, apoi pe cei din alte secte creștine, apoi laicii, apoi necredincioșii… pana la a-i ucide și pe cei din interiorul Bisericii, care-mi spun că nu trebuie să mă comport așa!
Ce rol am eu în toate acestea? Și în ce fel sunt si ma las manipulat?
Totate greselile neamului meu trebuie să mă determine să reflectez asupra a ceea ce mi se întâmplă mie, acum… adică asupra răului și a violenței care sunt prezente și care sporesc în mine.
Pentru că eu „umplu măsura părinților mei”.
Altfel spus, ce se întâmplă: la versetul 36 vedem că „Acestui neam i se va cere socoteală de tot sângele și de nedreptățile anterioare”.
Cuvintele „acest neam” se referă mereu la generația prezentă! Așadar, neamul din prezent are pe umerii săi întreaga acumulare a nedreptăților săvârșite de generațiile anterioare. Și generația prezentă va continua să săvârșească raul, până când va reusi sa descopere jocul drăcesc pe care-l joacă și până cand va decide să nu-l mai faca!
Până când generația din prezent nu intelege că face acelas joc ca si cel al înaintașilor, tot umple măsura… adică, continuă violența, până când va fi plină!
În societatea noastră, azi, putem vedea că e plină măsura violenței, a nedreptății, a ipocriziei…
Sângele dreptului, de la Abel până la ultimul drept, cade insa peste această generație! Nu este vorba doar de sentinta data Ierusalimului. In noi este Ierusalimul in cadere!
În acest text, Iisus le vorbește ucenicilor Săi, celor din vremea Sa. Evanghelistul Matei le predică „alor săi”, celor care au trăit la 40 de ani după Iisus, si prin Evanghelia pe care o citim astăzi, noua, celor din vremea noastră, deci după 2000 de ani…
Observația: „Sângele tuturor drepților cade peste noi, care săvârșim violența”, e mereu valabilă!
Sângele drepților cade peste noi, dar ca mântuire a noastră, la fel ca sângele lui Hristos!
Poporul a cerut: „Să cadă peste noi sângele dreptului”.
Da! Acest sânge cade peste noi. Cu alte cuvinte, toți săracii lumii, toți cei care îndură violențe, sunt cei care ne mântuiesc pe noi și care si in zilele de azi platesc!
Pentru că noi înfăptuim, dar ei o duc pe umerii lor! Răul făcut de noi, îl plătesc ei.
Domnul nostru răstignit e mereu prezent în istorie. Până când nu-L recunoaștem și nu spunem: „Binecuvântat să fie acel blestemat!… adică acel emigrant care vine la noi, acel nenorocit pe care eu as vrea sa diaspara”… Până când nu spun: „Binecuvântat să fie cel care vine – recunoscând în acel sărman vizita Domnului – casa mea rămâne goală”… Prin urmare, încă sunt în afara mântuirii, orice as crede eu despre nivelul meu, dspre credinta mea!
Eu trebuie să descopăr violența prezentă acum în mine…
Altfel înseamnă că doar mă folosesc de creștinism pentru a ucide mai întâi evreii, apoi musulmanii, apoi tiganii, apoi pe cei din alte secte creștine, apoi laicii, apoi necredincioșii… pana la a-i ucide și pe cei din interiorul Bisericii, care-mi spun că nu trebuie să mă comport așa!
Cu alte cuvinte, răul mereu se deghizează si eu trebuie sa fiu in stare sa-l descopar si sa-l recunosc dincolo de fard!
Aceste versete sunt împotriva deghizarii răului!
Momentul condamnarii finale, rostite de Iisus, este cel al zilei dinaintea pătimirii Domnului, înaintea Cinei celei de taină și a prinderii Sale, în grădină Ghetimani. Așadar, întreaga violență și faptul că Dreptul ia asupra Sa răul lumii se adeverește în această generație, în pătimirea lui Iisus. Și această pătimire continuă în istorie!
Credinciosul este cel care vede pătimirea Fiului omului și descoperă răul din sine și binele maxim al lui Dumnezeu, care ia răul asupra Sa și astăzi!
După rechizitoriu, urmează sentința: proorocirea căderii Ierusalimului.
Aceste versete sunt împotriva deghizarii răului!
Momentul condamnarii finale, rostite de Iisus, este cel al zilei dinaintea pătimirii Domnului, înaintea Cinei celei de taină și a prinderii Sale, în grădină Ghetimani. Așadar, întreaga violență și faptul că Dreptul ia asupra Sa răul lumii se adeverește în această generație, în pătimirea lui Iisus. Și această pătimire continuă în istorie!
Credinciosul este cel care vede pătimirea Fiului omului și descoperă răul din sine și binele maxim al lui Dumnezeu, care ia răul asupra Sa și astăzi!
După rechizitoriu, urmează sentința: proorocirea căderii Ierusalimului.
În acest pasaj, ni se revelează întreaga duioșie a lui Dumnezeu și a profetului față de poporul Său – care ucide profeții si se invartosaza in a nu accepta greseala!
„De câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi,”.
Apostolul Luca adaugă faptul că Iisus, văzând Ierusalimul a plâns. A plâns pentru răul pe care și-l cauzează tocmai refuzându-L pe Mesia. Nu a plâns din cauza răului pe care aveau sa I-l faca Lui, răstignindu-L pe cruce!
Și, când S-a apropiat, văzând cetatea, a plâns pentru ea, zicând: Dacă ai fi cunoscut și tu, în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum sunt ascunse de ochii tăi. Căci vor veni zile peste tine când dușmanii tăi vor săpa șanț în jurul tău și te vor împresura și te vor strâmtora din toate părțile și te vor face una cu pământul, pe tine și pe fiii tăi care sunt în tine, și nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale.”
Luca 19; 41
CATEHEZE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu